Page 11 - 1913-32

y

Nr. 32. ------------------------------------------- C O S I N Z E A N A ------------------- ---------------------------- Pag. 467.

par’că eri părăsise Bucureştii, par’că eri fusese dus la
Ttoaple groapă Jorj Damian, soţul ei, ucis în duel...
întâia emoţie se potoli puţin câte puţin. Stăpâ-
în umbră dulce, pe nserat, nindu-şi zguduirea sufletească ’ din cele dintâi zile,
Se mbracă valea toată. Lora simţi în urmă o oare care îndulcire a suferinţe­
La moara tristă de sub mal lor ei; îşi dădea seamă că tristeţa neînvinsă, care nu
Trudită roată doarme n val... o părăsea o singură clipă, eră mai uşor de îndurat
Departe plănge-abia ngănat decât chinurile groaznice de odinioară. Era cel puţin
Un cântec de caval. mai resemnată şi din cumpănirea stării sale sufleteşti
de acum trei ani cu starea ei de astăzi, putea să mă­
Din largul cerului senin soare lungul drum pe care-1 străbătuse şi să întrevadă,
Se cern sclipiri de aur, într’un viitor poate încă îndepărtat, dar sigur, o ali­
Se nchiagă n zvonul din păduri nare a durerilor. Şi cine ştie? odată cu părul alb,
Şoptirile de mii de guri... putea să vină şi uitarea... Ori de câte ori privea în
Grăbite umbre n stoluri vin oglindă chipul ei încă frumos, Lora îşi dădea seama
S’adoarmă ntre răsuri. de urmele ascunse dar distrugătoare ale durerii; talia
eră tot aşa mlădioasă, braţele şi umerii aveau încă
Din taina negrei adâncimi forma lor sculpturală, dar ochii ei negri, odinioară
Vin stelele mărunte, atât de aprinşi, nu mai păstrase din vioiciunea lor
Pe rând clipesc tremurător, scânteietoare decât o palidă licărire, ca a unor can­
Cuprinse ca de-un tainic dor, dele ce se sting... Nu, Lora nu mai putea să stâr­
Răsar sfioase n înălţimi, nească în jurul ei, ca în primul an al căsătoriei mur­
Ş-apoi s’ascund şi mor.
murul de admiraţie, care o făcea să roşească de mân­
drie la Nizza, când auzeâ şoptindu-se ori pe unde
Şi n vale satul potolit
De zbuciumul vieţii trecea: „E frumoasă Românca“. Şi Lora, pieptânân-
S’ascunde n umbra de grădini. du-şi părul ei negru ondulat, numără în fiecare di­
S a stâns lumina la vecini, mineaţă pe tâmple, firele argintii din ce în ce mai
Doar gândul meu neadormit număroase.
Pribeag e prin streini. Timpul îşi îndeplinea opera, încetul cu încetul.
Peste câteva săptămâni Lora putea să intre în camera
I. N. PÂRVULESCU
unde murise bărbatul ei, fără ca amintirea crudă să-i
sfâşie inima, fără ca mintea-i să rămână pironită ore
întregi la vederea vreunui lucru care-i reînvia amă­
nunţit trecutul. Cu toată turburarea, o ceaţă par’că
începea să se întindă peste acest trecut, ca abureala
_A mormAmtcil soţului care se lăţeşte toamna pe geamuri, nelăsând ochiului
se întrevadă afară decât forme nedesluşite.
l. PĂCURARU Nopţile însă îi erau uneori nesuferite; din când
în când, în camera de culcare unde lampa ardea tot­
După o lipsă de trei ani, Lora Damian se în- deauna până în ziuă şi unde aşteptă înzadar ore
oarse în Bucureşti. în acest restimp, nn mai călcase întregi să-i vină somnul, i se înfăţişă deodată şi când
• singură dată pragul casei unde se petrecuse înfio- se aşteptă mai puţin, scena sângeroasă pe care o
ătoarea dramă. Călătorise mereu în streinătate, stră- revedea în amănuntele ei.
nutându-se din oraş în oraş, fără a găsi nicăiri li-
liştea şi pacea pe care le căutase pretutindeni. în- Eră în ziua de 30 Octobre: o dimineaţă rece,
ordarea continuă a nervilor obosind-o cu timpul peste ploioasă şi posomorâtă. în ajun Jorj îi făcuse o scenă
năsură, îi sleise puterile; un fel de amorţeală îi în- îngrozitoare, în urma scrisorii de întâlnire pe care o
[reuiase gândurile şi-i astâmpărase par’că liniştea. surprinsese: aflase totul, relaţiile ei cu Victor Ste-
>imţeâ, după atâta zbucium, o nevoe neînduplecată rescu, căpitanul de roşiori, vieaţa ei de minciună şi
le. odihnă. Şi totuş, după o trecere de atâţia ani, o înşelăciune, timp de un an şi mai bine. Nici o tăgă­
imoţie adâncă o cuprinse în clipa când trecu pragul duire nu mai eră cu putinţă; Jorj aveâ în mâni do­
:asei, pe care-o părăsise în prada celei mai cumplite vada, scrisoarea Lorei cătră căpitan. Scrisul ei eră
lesnădejdi. Casa din strada Icoanei, singuratecă, în limpede ca lumina zilei: în cuvinte de foc, Lora ho-
undul curţii, ascunsă în parte de castanii cari o în- tărâ căpitanului o întâlnire pentru a doua zi.
:onjurau, îi făcea, pe uliţa pustie, impresia unei mă- înspăimântată, încremenită, nu putu să spună un
îăstiri. Emoţia fu şi mai puternică când Lora, din cuvânt; tremurând, palidă ca o moartă, nu avu decât
:oridorul plin de lumină, pătrunse în salonaşul atâta puterea să se retragă până în camera ei, unde servi­
imp închis, într’o atmosferă încărcată de ceva înve­ toarea o găsi leşinată, cu mânile încleştate, cu bra­
lit şi veşted. ţele înţepenite.
Când intră în camera ei de culcare, unde storu- Când se deşteptă din somnul adânc, câteva ore,
ile erau pe jumătate coborâte şi o slabă lumină se Lola rămase pe gânduri fără a-şi da bine seama de
strecură prin fereşti, Lora rămase un moment ţintuită cele ce se întâmplaseră. Resimţea în tot trupul o co­
n dreptul uşii; camera eră tot aşa cum o lăsase în vârşitoare osteneală, în minte o adâncă rătăcire. Deo­
:easul plecării; nici o mobilă nu eră schimbată dela dată, ca un fulger, realitatea i se înfăţişă în toată
ocul ei; lampa stătea pregătită pe măsuţă, gata să cruzimea ei.
ie aprinsă. Trecuseră trei ani şi totuş par’că eră eri, Se sculă repede şi voi să părăsească camera.