Page 12 - 1913-32

Pag. 468. C O S I N Z E A N A Nr. 32.

Erau tocmai zece ore. Un zgomot neobicinuit se auzi Icoana înflăcărată a lui Victor, nu o mai stăpâ
afară: o trăsură venind în goana cailor se opri dina­ nea acum; cu toată amintirea zilelor de fericire nea
intea casei şi doi oameni coborau cu greutate pe Jorj, sămănată, pe care le petrecuse lângă dânsul, cu to
a cărui faţă eră galbenă ca ceara, pe Jorj ale cărui ecoul cuvintelor de foc care-i răsunau încă în urech:
haine erau pline de sânge. Dintr’o altă trăsură alţi doi ca o muzică divină, un sentiment tot atât de puternic
săriră şi cu mare băgare de seamă duseră pe muri­ deşi cu desăvârşire de altă natură, o făcea pe nesim
bund în camera de culcare. ţite să alunge din mintea ei imaginea ofiţerului ş
Jorj eră rănit de moarte; spada lui Victor îi stră­ să-şi ţintuiască gândul de imaginea celuialait.
punsese plămânul. Era mila, eră căinţa, eră remuşcarea, în lupţi
Duelul nu putuse fi înlăturat. Victor aşteptase cu amintirile iubirii vinovate. Era simţământul greşa-
în stradă scrisoarea de întâlnire a Lorei, surprinsă de lei neertate, era cuvântul călcat, era jurământul neso­
soţul ei... provocarea, duelul, urmară repede şi fatal... cotit, tot ce era cinstit şi curat în Lora, se răzvrătel
Jorj fusese întins pe o canapea; tot corpul îi împotriva păcatului săvârşit, împotriva credinţei înşe­
eră scuturat de friguri groaznice... late, împotriva amorului sperjur. Ce fatalitate oarbă
ce impulziune tainică, ce farmec diabolic o zmulst
„Mi-e frig... mi-e frig...“ murmură el din când din braţele soţului iubitor şi încrezător, spre a o a-
în când, pe când doctorul prin unele gesturi fireşti runcâ în patima criminală? Ea n’avusese să se plângi
dădea a înţelege că ori ce încercare de-al scăpa eră niciodată, de Jorj, un suflet blând, o inimă sinceră ş
zadarnică. iubitoare; şi ea, ea, Lora, fusese singura pricină c
Lora, înspăimântată, aproape nebună de groază morţii tragice a acestui om; nu Victor, ci Lora îi stră­
si de durere, stătea încremenită în use. Fără să fi în- punsese plămânii cu spada; Victor ţinuse arma, dai
trebat pe nimeni, fără să fi cerut vreo lămurire, în­ în realitate, ea singură îl omorîse. Şi Lora îşi rea­
ţelese totul, văzuse totul. în faţa ei avea acum toată mintea cuvânt cu cuvânt şi-i răsună în urechi rosti­
grozăvia; i se părea că o prăpastie se deschide sub rea fiecărei silabe:
picioare. Printr’o mişcare involuntară, întinse mânile „Piei de dinaintea mea, nelegiuito! tu m’ai ucis..,
ca într’o rugăciune spre Jorj. tu m’ai ucis!...“
„Piei de dinaintea mea, nelegiuito!... tu m’ai ucis... Şi Lora eră cuprinsă de o milă nemărginită pen­
tu m’ai ucis...“ îi spuse Jorj, uitându-se la dânsa cu tru nenorocita victimă si-şi întorcea toată ura şi toată
o căutătură plină de ură sălbatecă... revolta de care mai era în stare, împotriva ei însăşi ;
a făr’ de legii ce făptuise...
Şi astfel, uneori ciasuri întregi Lora era muncită Lora fusese prietină din copilărie cu Jorj; din
de această vedenie, care-i turbură adeseori nopţile copilărie încă — familiile lor fiind vecine - o prietinie
şi-i fură cu desăvârşire somnul. Dar, deşi toate aceste duioasă îi legase unul de altul; această prietinie, co­
amănunte îi reveniau în minte, puterea emoţiei pe care pilărească la început, crescu cu timpul, mai cu seamă
o resimţea, la reamintirea lor, ajunsese cu timpul mai după ce Jorj se întoarse dela studii din streinătate;
slabă; fibrele inimei sale erau mai puţin zguduite ca simpatia făcuse loc unei inclinaţiuni serioase tocmai
în trecut. în vremea când Jorj o ceru în căsătorie; primii ani
Statornicia, fără răgaz, a durerii, pe care drama ai căsniciei lor trecură aşa de liniştiţi, vieaţa lor cur­
de acum trei ani o sădise în sufletul Lorei, era de gea ca un râu limpede şi pacinic, până în ziua neno­
altfel uşor de înţeles. Nenorocirile se abătuseră pe ca­ rocită când făcuse cunoştinţa lui Victor, în clipa când
pul ei una după alta, cu o repeziciune uimitoare, ca destinul nemilostiv le îndreptă paşii spre prăpastie.
nişte lovituri pregătite ale soartei. La câteva luni după Cum ar fi vrut Lora să trăiască din nou acele
moartea soţului, Victor Sterescu, frumosul ofiţer de zile senine... cum i se potoleau nervii când izbutea
cavalerie, călăreţul neîntrecut, căzii aşa de rău cu ca­ să zboare o clipă cu gândul spre acele zile fericite.
lul, pe când voia să sară un obstacol în curtea ca- Lora păstrase toate scrisorile soţului; erau în
sarmei, încât a doua zi chiar încetă din vieaţă; îşi scrinul japonez, un cadou pe care i-1 făcuse Jorj la
fracturase craniul... Acum şi Victor, cuceritorul de cea dintâi aniversară a căsătoriei lor. De ani de zile,
inimi, omul care-i zdrobise vieaţa, dormea şi dânsul scrisorile dormeau acolo, neatinse, ca într’un sicriu.
somnul de veci. Adeseori era ispitită să deschidă sertarul şi să
Lora văzuse în această tragică întâmplare o pe­ recitească scrisorile din vremile de demult, când dânsa
deapsă dumnezeiască şi mintea ei, aşa de zguduită, nu ştia ce este minciuna, ce este înşelăciunea şi crima.
fu impresionată şi mai adânc. Lora ştia bine că recitindu-le, mila pentru celalalt va
Ea simţise pentru tânărul ofiţer o patimă ne­ creşte, remuşcarea o va turbura mai greu şi că tre­
bună din întâiele zile ale cunoştinţei. Pentru soţul ei cutul mai apropiat avea să sufere de această evocare
avusese o dragoste liniştită. Amorul ei pentru dânsul a trecutului îndepărtat.
era un amestec de prietenie, de obişnuinţă şi de sim­ Câteva zile Lora rămase nedumerită; de două,
patie; niciodată intre dânşii nu se întâmplase vreuna trei ori, întoarse cheia fără ca să aibe curajul de a
din acele ciocniri, care fac să se izbească uneori în trage sertarul. într’o noapte însă, într’una din acele
chip fatal fiinţele, în aparenţă, cele mai blânde, când nopţi de nedormire, când mintea-i se luptă cu cruda
din adâncul caracterelor răsare deodată câte o nepo­ vedenie, se sculă repede din pat şi trase repede ser­
trivire temeinică, lăsând apoi urme ce nu se mai şterg; tarul; pachetele de scrisori stăteau nemişcate la locul
nici o umbră, vreodată, nu le întunecase vieaţa. lor; hârtiile albe se făcuseră galbene; păreau nişte
în schimb, lângă Victor, Lora îşi dăduse seama cadavre în descompunere.
ce este pasiunea adevărată, alcătuită din simţiri ne­ Lora desfăcu pachetele rând pe rând... Scrisorile
înfrânte, din încordarea fiinţei întregi spre o gândire din copilărie, pe care i le trimisese Jorj pe când eră
şi o imagine unică. în liceu, pline de naivitate şi duioşie... scrisorile din