Page 2 - 1913-32

Pag. 458. -------------------------------------------- COSINZEANA -------------------------------- Nr. 32.

A F I Ş E G A L B E N E . . . cu entuziasm făţărit şi se a-
runcă nisip în ochii oamenilor,
— ca să nu vadă lumina...
Lipite la fiecare colţ de primejdii şi pe la graniţă me­ La noi se lipesc pe ziduri
stradă din Orăştie şi ivindu-ţi-se dicii pun sub carantină pe toţi afişe galbene şi nu-i nici o
mereu înaintea ochilor, afişele cei cari vreau să treacă hota­ primejdie şi nici o durere...
galbene de-acum poartă par’că rul. La noi nu se aude nimic de S. Ii.
ceva ameninţător în ele... toate acestea... Medicii noştri
O teamă de ceva necunos­ din cercurile de graniţă petrec
cut şi primejdios cuprinde inima pe la băile din streinătate şi Peneş Curcanul...
cetind în şirele lor mărunte ad- de aceea se zice, că la noi co­ La masa de alături, un domn
moniarea primarului şi sfaturile leră nu-i şi nu-i primejdie... din ţară gesticulâ nervos, spunând
lui îngrijorate în faţa colerei, Noi ştim însă, că este. Este tovarăşului său, vădit emoţionai:
care a trecut de pe şesurile de ani de zile acum, căci de Nu pot să-ţi spun... A fost
dela Ciatalgea şi de prin văile ani de zile pe vremea asta îşi o splendoare... Plângeam ca copiii
Bulgariei şi ale Sârbiei şi a scoate la iveală capul şi ’ncepe şi ne îmbrăţişam nebuni... Stăm la
ajuns până dincoace de matca să-şi zuruie ciolanele. Dar la gară toată ziua şi urlam din fundul
plămânilor... Răguşisem de-a binele...
Dunării. Aşadar vine şi ea, cea noi primejdia nu îngrozeşte, Dar când au trecut feciorii dela
mai urgisită şi mai temută din­ strigătul de durere nu stoarce Vaslui, nu mai ştiam pe ce lume
tre boalele epidemice, vine şi compătimire şi agonia plină de eram... Vagoanele aveau inscripţia,
ameninţă să facă şi între noi chinuri nu înduioşează. La noi cu litere mari roşii, indicând di­
aceleaşi pustiiri, pe cari le-a fiindcă nu se sanează relele, recţia : VASLUI — SOFIA
făcut în jos de Dunăre timp nu sunt rele şi fiindcă nu se ia Ne-am năpustit asupra vagoa­
aproape de-un an de zile în­ în seamă strigătul după drep­ nelor, cu lacrimile în ochi; femeile
tovărăşită de focul de armă... tate, nu-i nedreptate!... aruncau o ploaie de flori asupra
Potop din Sătmar până la La noi se pun pe ziduri dorobanţilor, pe cari îi îmbrăţişam
şi-i sărutam într’un delir al entu­
Orşova şi dela Orşova până ’n afişe galbene lungi şi înguste, ziasmului... Şi-atunci s’a petrecut
Săcele, recoltă nimicită aproape tipărite prost şi scrise într’o o scenă, ce nu se poate descrie...
pe toată linia, criză financiară limbă pe care n’o pricep lo­ Din vagonul ofiţerilor se coboară
de doi ani de zile, efecte rele cuitorii şi cu asta se crede, că un bătrân voinic, cu chipiul pe-o
de-ale anului economic trecut, s’a mântuit primejdia şi s’a fă­ ureche, cu pieptul plin de decoraţii.
—
Peneş Curcanul — îl pre­
— toate acestea nu ni-au um­ cut totul. La noi se fac rapoarte, zintă un ofiţer.
plut îndeajuns sufletul de grijă se aduc hotărâri, se pledează Şi din mii de pepturi a izbucnit
şi de jale, ci ne mai ameninţă strigătul ca de uragan:
şi ea, scheletul negru cu coa­ — Peneş Curcanul 1
să sclipitoare în mânile hâde Lumea s’a repezit asupra băr
şi respingătoare... trâtiului, ce avanzase acum la ran­
Coleră! Ce sinistru şi în­ gul de căpitan, într’o clipă îl ridi­
grozitor sună cuvântul acesta, cară pe braţe, purtându-1 în triumf;
cucoanele îşi smulgeau florile dela
când te gândeşti la zecile şi piept şi din păr, asvârlidu-le asupra
sutele de morţi, pe cari ea le eroului... El îşi flutură chipiul în
seceră în ţinuturile, în cari se mâna dreaptă, încercând să vor­
încuibă. Microbii ei ucid deo­ bească, dar ochii îi străluceau în
potrivă trupul plăpând al co­ lacrimi şi vorba i se opri în gât...
Locomotiva dete semnalul de ple­
pilaşului, ca şi corpul greoiu care ; soldaţii se urcau în vagoane,
şi îmbătrânit al omului cărunt dar valurile lumii agitate nu se mai
şi nu cunoaşte nici milă, nici potoleau. Câteva sute de oameni se
ertare, nici rugăminte. Pe unde puseră în calea locomotivei, agi-
trece zurăind din oasele deşi­ tându-şi braţele în aer:
rate şi lucindu-şi în bătaia soa­ — Mai staţi... mai staţi puţin!..
Nici nu ştiu când a plecat tre­
relui coasa sclipitoare, rămâne nul... Eram zăpăciţi de beţia entu­
jale, rămâne durere, rămân pu­ Sublocotenentul Lăzărescu- ziasmului, tremurând din toate fib­
Olteanu, care în campania
stii casele şi piere vieaţa... din Bulgaria s’a îmbolnăvit şi rele, în aerul rece al zorilor, uitând
a murit. Lăzărescu-Olteanu că de aproape o săptămână nu
în alte ţări se iau măsuri a fost un dibaciu advocat şi durmiserăm cum se cade, nici mă­
de pază în faţa unei astfel de un fervent aderent al politi­ car odată...
cei naţionaliste a dlui Iorga.