Page 4 - 1913-32

Pag. 460. C O S I N Z E A N A N r . 3 2 .

zică nădejdea de mai bine a unui
neam ?
A murit Peneş — zici ?
Dar n’ai auzit cum l-au slăvit
oamenii în zilele trecute: nu înţe­
legi, cum numele lui frece cu sfin­
ţenie din gură în gură ?
Şi nu acum, că s’au strecorat
numai trei decenii dela isprăvirea
lui, dar şi după o sută — şi după
o miie de ani, Peneş va plecâ, în
rândurile prime ale luptătorilor, şi
mulţimea îl va aclamă cu entuziasm
delirant, ridicându-1 pe umeri şi
purtându-1 în tirumf. Eroii nu mor
niciodată, mă, amintirea lor e fot
mai strălucitoare din neam în neam...
înţelesu-m'ai ?
*
5{C ^
Celalalt tăcâ.
Scosei tabachera înfuriat... aprin­
sei o ţigară şi prin rolocoalele de
fum, întrezăream iarăş mulţimea
entuziastă, aclamând pe bătrânul
erou, cu pletele cărunte, cu pieptul
plin de decoraţii. Petronius.

Răvaş de duminecă

17/VIII 1918.
Dragă Li,
Când soldatul Miloie Nicolici din
armata sârbească â fost întrebat, că
de ce a lăsat să i se taie o bucată
de piele de pe corp, ca să se plan­
teze pe trupul căpitanului Radovan
Radosavlievici — care fusese greu
rănit şi eră în primejdie să moară
— el a răspuns: „De-un soldat sim­
plu nu-i aşa mare pagubă, ca de-un
Ministrul preşedinte T. Maiorescu şi metropolitul-primat al României privesc ofiţer...“
plecarea soldaţilor români în Bulgaria. Vorbele astea mi le-am însem­
nat cu creionul roşu în ziarul în
— Nu Ic prea înfierbânta, prie­ veci de veci, într’o apoteoză dea- care le-am cetit şi cum frunzăresc
tine — rânji glasul cu batjocură.- pururi strălucitoare. El e întruparea acum prin el şi le recetesc din nou,
Dorobanţii, cari s’au prezintat la în­ entuziasmului, al eroismului şi al mă gândesc vrând nevrând la su­
mormântarea lui Alexandri erau — dragostii de ţară. El nu va muri fletul acestui Miloie Nicolici, care
alţii. Doar singur poetul a zis, că niciodată! Degeaba îţi închizi ochii, s’a arătat gata de aşa jertfă mare
au căzut cu toţii în luptă, afară de el te întâmpină la tot pasul, de pentru un superior al său. Ce su­
Peneş, care s’a întors acasă rănit, când ai trecut frontiera la Predeal, flet nobil, ce judecată aleasă are
prăpădit, ca vai de capul lui... E o până jos la gurile Dunării, unde îi soldatul acesta, e într’adevăr de ad­
plăsmuire poetică şi tu crezi — cu vezi statuia de bronz pe podul dela mirat şi demn de toată lauda. în
inteliginţa ta selectă! — în bazme Cernavoda. El nu îmbătrâneşte, ca sufletul lui simplu de gregar a în­
scrise pentru copii... Nu înţelegi alţi oameni de rând. E veşnic tinăr, florit până la aşa grad dragostea
tu, că... înviind în mii şi mii de forme din pentru căpitanul cu care a luptat
— Destul, — zbierai cu glas propria lui cenuşă, ca paserea Pho- în zeci de bătălii, că atunci, când
poruncitor, - - să nu mai cutezi a-ţi nix. E muncitorul harnic în vremuri acesta a fost rănit de moarte, el
bate joc. Admit toate rezoanele tale de pace; soldatul îndârjit pe timp n’a mai ezitat o clipă, ca să-l scape,
de cinism ordinar. Peneş Curcanul de luptă; soldatul, ce frece prin fum fie chiar şi cu rizicul de-a-şi pierde
n’a existat, dacă vrei. Atât mai prost şi prin ploaia de gloanţe, până să însuş vieaţa. Fapta aceasta alui Mi­
pentru tine şi pentru teoriile tale împlânte tricolorul pe reduta duş­ loie Nicolici e caracteristica sufle­
stupide. în cazul acesta e un simbol manului. El e temelia ţării, nădej­ telor alese şi bune şi trădează ca­
nemuritor, — o scânteie din creerul dea de mai bine a unui neam, fără racterul omului nu de toate zilele...
unui poet în clipa dumnezeiască a care orice neam e menit pierzaniei, Pentru un moment stai şi te gân­
inspiraţiei — şi ca atare va trăi înţelegi tu, pârlitule, ce va să deşti: bine, dar ce cauze l’au de-