Page 15 - 1913-33

N r . 3 3 . C O S I N Z E A N A Pag. 487.

— Iată-1... Ozia se apropie de ea pe neobservate şi o atinse
— Dumnezeule! — urlă sinagoga şi în ţipetele de pe umăr:
groază răsună un hohot îngrozitor şi răguşit de om ne- — Linişteşte-te, copila mea...
tun; un hohot mai dureros ca izbucnirea lacrimilor. Faţa Iuditei se împurpură, ea îmbrânci pe bătrân
— Iudito! cu mânie:
Salatiel îngenunchie la picioarele femeii albe... — Du-te...
udita sta neclintită, ca statuia de marmură a Cheru- Şi-l ameninţă, apoi întorcându-se spre capul tăiat
imului. Cu toţii erau înmărmuriţi de groază. zise, zimbind înamorată:
Se auzi un urlet, ce făcu să se cutremure şi foi- — Pentruce eşti aşa tăcut şi aşa de palid, scum­
orul sinagogei, sprijinit pe columne întraurite. Achior, pul meu? Imbrăţişează-mă... râde-mi... sărută-mă...
egele amoniţilor se târî, cu ochii căscaţi, plecându- încremeni, îşi duse mâna la inimă şi murmură cu
e tare: groază:
— El e! — Sunt plină de sânge!...
Vorba lui tremură de spaimă şi groază. Deodată îi veni în gând, întinse năframa ei de
— E Holofern... capul negru şi înfiorător, ce-1 mătasă pe treapta, unde erau vasele pentru jertfă. Luă
redeţi, e al lui!... capul şi-l aşeză în năframă, privindu-1 fix, în vremece
Şi ca şi cum ar fi voit să se convingă singur lumea tăcea îngrozită şi uimită.
lespre celea ce spunea, mai zise odată: îngenunchie înaintea lui, începu să se joace cu
— E al lui... Ho-lo-fern... buclele lui negre, întrebându-1 în glumă:
Bătu din mâni, se clatină şi căzu la pământ, a- — Eşti supărat? A\şa-i, că nu eşti supărat?
neţit de spaimă... Cum însă capul rămânea mut, ea începu să-l roage:
— Iubitul meu... Mi-ai jurat pe inelul cel mic, pe
XLIV. sufletul inelului, că mă iubeşti nespus de mult...
Ceea ce ştim prea târziu... Salatiel începu să plângă cu hohot:
— Iudito...
Poporul începu să urle răguşit. Feţele tuturora
Iudita sări la o parte, ca atinsă de şarpe, privind
îrau galbine de spaimă şi groază. Bătrânii se grăbiră
pe logodnicul său, cu ochii plini de sânge:
»pre Iudita, dar ea îi opri cu un gest. îşi ridică mâna,
— Ce vreai? Du-te, să nu te mai văd...
:a un Cheruvim, ce glăsueşte; par’că încetase şi pâl-
Privirea ei era înfiorătoare; Salatiel se dete în­
căitul luminărilor sfinte!
dărăt...
— Iartă-mă! — plângea Salatiel, sărutându-i san­
— Căraţi-vă cu toţii...
dalele şi stropindui-le cu lacrimi...
îşi duse mânile la frunte, mângăindu-şi părul des­
Femeea cea albă râdeâ încet, vorbind întraiurea. pletit. Apoi bătu din palme, degetele i se încleştară
— Du-te... căci te umple de sânge. nervos şi ea strigă sbătându-se în chinuri:
Ochii i se luminară de un zimbet. — Ştiu... Acum ştiu... Am omorît pe Holofern...
— Sângele lui e scump! — zise ea solemn. cu care nu se poate compară nimeni. Popor al Betuliei
Ţipă strident: depărtează-te din casa lui Dzeu şi a durerii... Mâna
— Vai! unei femei va salvat... O femee va redat vieaţa, dar
Apoi râse blând: şi-a săpat singură mormântul...
— Nu e aşa, că nu mai dorm? II observă pe Salatiel şi ţipă, şuerând:
Poporul din sinagogă încremeni căci Iudita priviâ — Laşule! Pentruce nu l-ai ucis tu?...
fix capul însângerat şi palid. Plângea şi plecându-se asupra capului celui negru
— Adonai! îi şoptea cu dragoste:
Ea şopti cu glas stins: — Iubitul meu, iubitul meu...
— Unde e mâna... cu care îmbrăţişa aşa de fer- îngenunchie în faţa lui, smulgându-şi părul cu
binte... Unde e piciorul? desnădăjduire.
Zise apoi şi mai încet: — Trezeşte-te, o trezeşte-te... căci te iubesc, te
— Piciorul, cu care a strivit lumea. Unde e piep­ ador... pe tine te ador Holofern...
tul?... Pieptul, de care mi-am răzimat eu capul zimbitor. In casa lui Dzeu şi a durerii ea mărturisea veşnica
Ţipă înfiorător, în întunericul din biserică: suferinţă a femeilor; eterna taină a inimei femeieşti...
— Şi inima lui... ale cărei bătăi le-am ascultat... O Adonai! Ce lege sfântă şi maiestos de necuprinsă
îşi întoarse privirea dela cap, şoptind înfiorată: este aceea, că femeea niciodată nu iubeşte pe cel ce
— L-am ucis... A fost... nu mai este... numai capul. o adoară şi ucide întotdeauna, pe acela, de care e
îşi roti privirile tulburi, ţipând cu durere nemai­ înamorată!...
pomenită.
— L-am omorît!... ucigaşă!