Page 10 - 1913-34

SEPTEMVRIE ranţă, dinir’o clasă în alta, pânăce unii se poticnesc
chiar sus undeva, aproape de ţintă...
AL. CIURA Cunosc prea bine aceşti băeţi „geniali“, ce se
pierd aşa de repede în neant, — ca nişte stele căză­
Aud o uşoară bătaie la uşă... şi mă pomenesc toare, ce-au licărit abia o clipă fugară.
cu un ţăran de sub poalele munţilor. Nu-1 cunoşteam, Iau certificatele, trec cu ochii peste ele — şi ră­
deşi îmi venea cunoscut — „după vorbă, după port“... mân iarăş pe gânduri. Erau dovada cea mai ecla­
— Bună ziua...
tantă, că erâ vorbă de un elev cu adevărat talentat.
Trăeşti, bade! Ce-i porunca ? Cine ştie, ce om mare s’ar puteâ alege din el, dacă
— Nu-i poruncă, mă rog la domnu, ci mai mult ar aveâ posibilitatea, să-şi urmeze studiile! Şi deodată
o rugare...
îmi vine în minte o serie întreagă de talente şi inte­
Şi-mi întinde o scrisoare. Cunoşteam slovele pi­ ligenţe ce au rămas pentru totdeauna îngropate, în
ţigăiate; erau al unui preot vrednic, din generaţia urma sărăciei. Câte sute de inteligenţe alese, rămân
mai veche. Desfac plicul în grabă, deşi îi ştiam cu­ pentru vecii vecilor „ascunse sub obroc“, în noaptea
prinsul pe din afară.
posomorâtă a satelor noastre, uitate de Dumnezeu şi
— Şezi, bade.
de oameni! Ce se alege din ei ? Cum se obişnuesc
— Că numai mulţămim... ei cu vieaţa de lipsuri şi năcazuri, când flacăra ce
— Şezi 1 luminează tot mai scăzută, sub boltitura frunţei — îi
Nu mă înşelasem erâ vorbă de primirea în gim- îndeamnă, din vreme în vreme, spre o lume mai înaltă
naz a unui băiat sărac; un băiat deştept ce trecuse şi mai încăpătoare? Nu-ţi închipui, dta cetitorule, că
clasele primare cu distincţie, în şcoala de stat. toate acele perle veşnic strălucitoare a literaturii noa­
— Nu ca să-l laud, domnule — spuse ţăranul, stre poporane, se datoresc acestor inteligenţe îngro­
aşezându-se cu grije pe un colţ al scaunului - dar pate de vii, ce scânteiază totuş în răstimpuri, cum
se vede, că i-a hărăzit Dumnezeu tragere spre carte... scânteiază comorile îngropate în adâncuri ?
Câtu-i lumea, copilu e tot cu cartea în mână. Şi tot Ei sunt-am convingerea asta-autorii fără nume
că el se prăpădeşte, dacă nu-1 port mai departe la a minunatelor perle literare, în cari svâcneşte - cu a-
şcoli... tâta putere de vieaţă şi cu atâta artă - palpitarea să­
Pe-o clipă mă posomorii. nătoasă a geniului neamului, ce doarme...
Auzisem de atâtea-ori laude la adresa băeţilor
Ei sunt marii anonimi, pe a căror frunte Alexandri
— laude aduse din partea învăţătorilor din sat, sau a pus diadema de aur, cu inscripţia: „Cel mai mare
mai ales, a părinţilor — şi de multeori — de cele mai liric al nostru“.
multeoril-m’am convins, cu deziluzie, că laudele acele, *
erau, mai mult sau mai puţin, exagerate. Cât de uşor Exagerez ?
e unui băiat, cât de cât mai deştept, să se ridice dea­ Se poate.
supra semenilor lui, în şcoala primară din satl Dar Dar dacă e adevărat, că geniul şi talentul trebue
ajuns odată în aglomeraţia elevilor din gimnaz, el să iasă negreşit la iveală, în lumea intelectualilor; tot
pierde mult din siguranţa, ce o aveâ acasă... se în­ pe atât de adevărată trebue să fie teoria ce îndrăs-
curcă... şi adese dispare, în comparaţie cu alţi elevi, nesc s’o alcătuesc (poate s’o mai fi susţinut şi altul,
cari au fost cernuţi aiurea, cu o sâtă mai deasă... Şi nu ştiu) că inteligenţele superioare, ce rămân înămo-
el, mândria dascălului şi a şcolii din sat, se pierde lite în pătura de jos a ţărănimii, trebue să se mani­
şi se cufundă cu totul, în marea mulţime a elevilor festeze şi ele neapărat.
mijlocii, ce trec, cu mai multă sau mai puţină sigu­ Cei dela suprafaţă sunt fluviile, ce-şi mână cu