Page 12 - 1913-34

Pag. 500. C O S I N Z E A N A Nr. 34.

în graba plecărei, îmi uitasem revolverul, un — Mulţumim ! primim tot ce ne vei da.
frumos revolver cu gloanţe blindate, de care mă ser­ Ii introdusei în sufragerie şi scosei din dulapu
veam cu oare-care dibăcie. Alte arme n’aveam decât proviziile făgăduite. Se aşezară cu aerul stingheri
un toporel, un baston, o frigare... Şi nu cu ele aş fi Unul eră lung, pe jumătate chel, cu nişte canini d
putut pune la locul lor pe nişte tâlhari bine înnrmaţi, lup şi cu un nas ce sforăia întruna. Celălalt, mărunţe
cărora solitudinea căsuţei mele şi urletele vântului cu umărul drept mai înalt decât cel stâng, şi cu u
le-ar fi permis să se servească fără rizic de armele bot de clonţan, privea în toate părţile cu ochii bâ
lor de foc. nuitori. Al treilea avea o faţă enormă ca de ipopotar
„Da, îmi ziceam, ar fi stupid... M’ar omorî ca pe şi cu fălciile ca nişte fleici. Cel din urmă, în sfârşi
un câine“. şi cel mai sinistru, singurul care vorbise până atunc
Mă întrebam tocmai dacă n’as face mai bine să-mi prezentă două labe enorme şl o faţă pătrată, cu făl
j
atârn mantaua pe umeri şi să mă duc să dorm la cile pronunţate. Făcură două-trei gesturi suspecte p
hanul din sat, când auzii lovituri în uşa principală: cari le reprimară numai decât. In sfârşit, omul cu ca
- - E i sunt, murmurai eu. pul de ucigaş îmi zise poruncitor:
Inima mi se strânse asa de tare încât îmi fu — Nu te lipsim de aceste merinde?
y
teamă că o să leşin, apoi un fel de linişte sinistră — Regret numai că nu vă pot oferi mai mul
mă potoli. M’oi fi gândit desigur la multe lucruri în — Să mâncăm dar, spuse el sever tovarăşilo
acele clipe, dar mi-aduc aminte numai de ideia .fi­ săi. Am umblat mult, ni-e foame.
nală. „Fie ce o fi“ îmi spusei, şi mă îndreptai către Inghiţiră cu o lăcomie de brute. Apoi persona
uşă strigând :
giul pe jumătate chel întrebă cu un rânjet:
— Cine e acolo? — Eşti singur aici ?.
— Nişte călători rătăciţi, răspunse o voce răgu­ — Da, făcui, singur de tot.
şită, cari ar dori să se odihnească o leacă. — Prilejul ar fi bun pentru răufăcători.
Distinsei prea bine ironia macabră ce reeşeâ — Ar fi şi mai bun când casa e singură şi ei
din acel accent plângător. plecat. De altfel sălăşluesc foarte puţin aci. — Şi ni
Răspunsei la rândul meu :
prea e lucru mare în locuinţa mea.
— N’aş vrea să fiu în locul dumneavoastră în
noaptea asta blestemată. Aşteptaţi numai să trag ză­ — întocmai! zise cel mărunt cu botul de clon
ţan. Dar când eşti dta aci, e şi portofoliul dtale!
vorul, şi apoi veţi putea petrece toată noaptea aci,
Începui să râd :
dacă vă face plăcere.
Trăsei zăvoarele cu hotărîre; apoi deschisei uşa — In orice caz nu astă-seară... nici mâine... nic
mare. Lumina roşiatecă a lampei îmi arătă patru per­ până după plecarea mea. Ştiţi cam cât e în casa mea'
sonagii în zdrenţe diverse. Apa şiruiâ de pe pălăriile — Nu, făcu lacom cel care semăna cu un im-
lor de pae. popotam.
— Intraţi, făcui eu. Dar sunteţi uzi leoarcă ! O — Cincizeci de franci si câţiva bani.
y
y
înghiţitură de vin o să vă facă bine. Intraţi ! Intraţi! — Aşa spui dta !
— O afirm.
Se priviră unul pe altul cu un aer viclean şi
Toţi ochii se întoarseră spre mine. Şi vă rog
mirat. Apoi unul din ei, bondoc şi cu un chip de
să credeţi că aveam în faţa mea o imundă colecţiune
^ylicigaş, răspunse :
de ochi. Omul cu faţa de ipopotam avu un zimbei
— Eşti prea bun ! viclean, cel cu dinţii de lup sforăi şi mai tare, cel
Şi intră, urmat numai decât de ceialalţi trei.
Clipa aceea ar fi trebuit să-mi pară grozavă. Cu toate mai mic îşi încreţi teribil botul de cloţan.
astea nu cred să-mi fi trădat neliniştea prin nici un — Ai face prinsoare ? îmi zice acesta.
gest, prin nici o mişcare a feţei. Sentimentul fatalităţii — Aş paria cei cincizeci de franci pe cari îi am
contra cinci franci! răspunsei eu cu linişte.
mă potolea. Sunt sigur că nici un mohamedan n-a
fost vreodată mai fatalist de cum eram eu în acel Sunt sigur că m’au crezut, dar pe chipurile loi
moment. Arătai oamenilor cuierul unde să-si atârne tot mai statornicea o aviditate bestială. Numai omul
y
pălăriile, şi numai atunci băgai de seamă că doi dintre cu masca de asasin părea impasibil. Aţinti asupra-m
oaspeţii mei aveau câte un săculeţ de pânză: desigur, prunelele lui fosforescente, apoi mormăi cu o amenin­
uneltele spărgătorului... ţare surdă:
— Vă e poate foame ? făcui eu cu voe bună. — De ce n’am face o partidă de cărţi?
Din păcate nu am cine ştie ce să vă ofer : pâine, un Zicând aceasta, scoase din buzunar un joc de
rest de friptură, câteva fălii de şuncă, două sau trei cărţi desgustător de murdare.
sticle cu vin. — Am si boabe de fasole! declară el. Fiecare
y
Omul cu chipul de ucigaş mă privi cu atenţie ; bob va preţui un franc. Te învoeşti?
apoi mormăi: Trase tot din buzunar un săculeţ de piele roşie