Page 13 - 1913-34
P. 13
N r . 3 4 . C O S I N Z E A N A Pag. 501.
scoase din el mai multe boabe de fasole, tot roşii Cu cântece pe buze plutiam încrezător,
sbârcite. Scrutând senina zare cu ochiu săgetător!
— De minune, făcui eu. Nu mi-e somn şi o par-
lă de cărţi mă va învioră. Dar nu ştiam că n cale mă aşteptă furtuna...
— Atunci să facem o partidă de manilă. Eu mă Corabia n adâncuri pieri pe totdeauna;
tovărăşesc cu ista, şi dta cu cestălalt, făcu el arâ
în zarea tulburată s a stins frumosul port
nd înspre omul cu colţii de lup... Al cincilea o să
Şi astăzi trec prin viaţă mai palid ca un mort!
: uite cum jucăm.
Oaspeţii mei înghiţiră cele din urmă îmbucături; ORESTE
irtida începu... Ea fu destul de lungă, cu toate pun-
işiile lor şi cu toată bunăvoinţa mea. Tocmai su-
iră ceasurile unsprezece la pendula din bucătărie CRIMA LUI
ind declarai, după o perdere de cincizeci de franci:
— Încep să mă simt obosit... Şi dacă vrei ne SYLVESTRE BONNARD
)m opri aci.
— Dacă nu te doare prea tare perderea dtale! Bom de ANATOLE FRANCE - Trad, de VASILE STOIC«
cu omul cu chip de ucigaş, râzând răguşit.
Drept răspuns, dusei mâna la buzunarul jiletcei
24 Decembre 1849.
scoţând din el doi ludovici şi o piesă de cinci
anei, Ie pusei pe masă. Câteşi patru zimbiră. Omul îmi trăsei pantofii în picioare şi mă îmbrăcai cu
1 capul de asasin băgă liniştit banii în buzunar, halatul. îmi ştersei apoi o lacrimă, cu care îmi împain-
uli urechile si zise: jenise vederea criveţul de pe cheiuri. Un foc luminos
— Iată că ploaia a încetat... Putem s’o pornim pâlpâia în căminul cabinetului meu de lucru. Cristale
. drum. de ghiaţă în forma frunzelor de feregă îmi înfloriau
Făcu un semn imperativ. Tovarăşii lui se ridi- geamurile şi*mi ascundeau Sena, podurile ei şi Luvrul
ară în tăcere şi se îndepărtară înspre coridor. neamului Valois.
Atunci, el, fixându-mă cu ochii lui feroci: îmi apropiai fotelul şi mescioara de cămin şi ocu
— Te-ai purtat bine! făcu el cu glasul coborât, pai lângă foc locşorul pe care se îndură Hamilcar, să
i ştiu că nu eşti guraliv. Guralivii, vezi dta, am bă- mi-1 lase. Hamilcar, cu botişorul între brânci se înco
lăcise pe o pernă de pene la capul grătarului. Un ră
at de seamă că nu au viaţă lungă.
suflet regulat îi ridică blana bogată şi uşoară. La a-
îmi întinsă mâna enormă, pe care, pre legea
propierea mea ochii lui de agată alunecară domol de-a-
lea, o strânsei cu bucuria teribilă a omului care se
lungul pleoapelor deschise pe jumătate, pe cari însă le în
ede scăpat din ghiarele tigrului...
chise îndată, zicându-şi: „Nu-i nimeni; e prietinul meu“.
— Aşa dar îmi făgădueşti! mai făcu banditul,
— Hamilcar, îi zisei întinzându-mi picioarele, Ha
i-ţi mulţumesc“.
milcar, tu prinţ somnoros al cetăţii cărţilor mele, tu
Le auzii paşii perzându-se în noapte. Şi viaţa îmi
paznic de noapte, tu aperi împotriva josnicelor roză
ăru dulce, frumoasă eternă...
Traducere de A. C. toare manuscrisele şi tipăriturile pe cari şi-le câştigă
bătrânul savant cu preţul unei averi mititele şi al unui
. S*£«*S*£ zel neobosit. Dormi în biblioteca aceasta tăcută, pe
care o ocrotesc virtuţile tale militare, Hamilcar, dormi
Din umbră cu toată moliciunea unei sultane! Căci tu întruneşti în
persoana ta înfiorătoarea înfăţişare a unui războinic tă
tar şi graţia plină de lene a unei femei din orient.
Oraşul adormise. Pe străzi eră tăcere:
Dormi eroicule şi voluptosule Hamilcar, aşteptând cia-
Doar umbra unui arbor, mişcată de-adiere,
sul, când la lumina lunii vor juca şoarecii pe „Acta
Pe zidul unei case, de lună luminat, Sanctorum“ a învăţaţilor bolandişti“.
Cu gesturi de nălucă vorbiă neîncetat. începutul acestei vorbiri plăcu lui Hamilcar, ca-
re-1 însoţi cu un zgomot din gâtlej, asemeni cântecului
Mergeam, ducând povara de gânduri şi de vise,
unui cazan. Dar fiindu-mi cam ridicat glasul, Hamilcar
Povara unui suflet cu aripele nchise.
mă încunoştiinţă plecându-şi urechile şi încreţindu-şi
pielea zebrată de pe frunte, că-i necuviincios să de
La poarta fericirii bătusem înzadar,
clami aşa. Şi se gândiâ:
Destinul îmi dăduse doar lacrimile n dar!
— Omul ăsta cu cărţile, grăieşte ca să nu spună
Pornisem cu credinţă, în zorii vieţii mele, nimic, învremece îngrijitoarea noastră nu rosteşte nici
Pe-o navă încrustată cu roze şi cu stele; odată, decât vorbe temeinice, pline de înţeles, cari
