Page 14 - 1913-34

Pag. 502. C O S I N Z E A N A Nr. 34.

sau te chiamă la mâncare, sau îţi făgăduiesc bătaie. gulele besigului, dă-mi dta îndărăt pe vechiul meu pric
Ştii totdeauna, ce spune. Dar bătrânul acesta înşiră su­ tin Bignan, cu care jucam cărţi în fiecare sară, înaint
nete, cari nu înseamnă nimic“. de a-1 conduce cele cinci academii la ţintirim, sau cc
Astfel se gândiâ Hamilcar. Lăsându-1 cu reflexiu- boară la gradul uşurinţii jocurilor omeneşti inteligenţ
nile lui, deschisei o carte, pe care o cetii cu mare in­ gravă a lui Hamilcar, pe care-1 vezi durmind aici p
teres, căci erâ un catalog de manuscrise. Nu cunosc pernă, căci acum el e singurul tovarăş al serilor meh
lectură mai uşoară, mai atrăgătoare, mai dulce, decât Zimbetul omuleţului deveni vag şi sperios.
lectura unui catalog. Acela pe care-1 cetiam eu, re­ — Iată, grăi apoi, o nouă colecţie de glume per
dactat în 1824 de dl Thompson, bibliotecarul lui Sir tru societate: pozne, jocuri de cuvinte, ba încă şi des
Thomas Raleigh, păcătuieşte, ce-i drept, prin un exces luşiri, cum poţi schimbă trandafirul roşu în trandafir all
de scurţime şi nu arată de loc acel fel de exactitate, Ii răspunsei, că eu sunt certat demult cu trandc
pe care de întâia dată arhiviştii generaţiei mele o in­ firii şi că, ce priveşte poznele, mi-s destule acele, p
troduseră în operele de diplomatică şi paleografie. Lasă cari mi le îngăduisem, fără să ştiu, în lucrările mei
încă de dorit şi de gâcit. Poate pentru asta mă cu­ ştiinţifice.
prinde când îl cetesc, un sentiment, care într’o fire mai Omuleţul îmi oferi ultima sa carte cu ultimi
imaginativă, decât a mea, ar merita numele de reverie. său zimbet.
Mă lăsasem domol în voia gândurilor, când îngrijitoa­ — Iată Cheia visurilor, cu desluşirea tuturor v
rea mă înştiinţă într’un ton posac, că dl Coccoz ar surilor, pe cari le poate avea omul: despre aur, des
vrea să vorbiască cu mine. pre hoţi, despre moarte, sau dacă visezi că te-ai rostc
De fapt în urma ei se furişase cineva în biblio­ golit din vârful unui turn... E completă!
tecă. Erâ un omuleţ, un biet omuleţ cu o înfăţişare Pusesem mâna pe cleştele de cărbuni şi tocmi
plăpândă şi îmbrăcat cu o jachetă sărăcăcioasă. Inaintă le învârtiam cu vioiciune în mână, când îi răspuns«
spre mine făcând o mulţime de saluturi şi zimbete mă­ negustorescului meu visitator:
runte. Dar erâ foarte palid şi păreâ bolnav, cu toate — Da, prietine dragă, dar visurile aceste şi a
că erâ tânăr şi vioiu încă. Cum îl vedeam înaintea mea, tele mii de mii, vesele şi tragice, se resumă într’uni
mă gândiam la o veveriţă rănită. Subsuoară purtă ceva singur: visul vieţii; iar cheia acestuia puteâ-mi-o-va d
pânză verde, pe care o puse pe scaun şi desfăcându-i cărţulia dtale galbenă?
apoi cele patru colţuri, scoase la iveală o grămadă de — Da, domnule, îmi răspunse omuleţul. Cartea
cărţulii galbene. completă şi nu-i scumpă: un franc douăzeci şi cinci d
— Domnule, îmi zise, n’am fericirea de a fi cu­ bani, domnule.
noscut de dumneavoastră. Sunt samsar de cărţi, dom­ Nu mai lungii vorba cu samsarul. N’aş putea z
nule. Reprezint casele cele mai de frunte din capitală, firmă că vorbele mele au fost rostite, tocmai cum 1
şi în nădejdea, că o să mă onoraţi cu încrederea dvoa- scriu eu aici. Poate le-am desvoltat niţel mai pe lar£
stră, îmi iau voie să vă ofer câteva noutăţi. scriindu-le. Căci chiar şi într’un ziar, e foarte greu s
Doamne sfinte şi îndurate! Ce noutăţi îmi oferi observi lamura adevărului. Dar dacă nu voiu fi grăi
omuleţul acesta de Coccoz! întâiul volum ce mi-1 puse aşa, gândurile mi-au fost acestea.
în mână, fu Istoria turnului din Nesle cu dragostile Strigai după econoamă, căci în locuinţa mea n
Margaretei de Bourgogne şi ale căpitanului Buridan. este sonerie.
— E carte istorică, îmi zise el zimbind, carte de — Terezo, zisei, domnul Coccoz, pe care te ro;
istorie adevărată. să-l conduci, are o carte, care te poate interesa:
— In cazul acesta, răspunsei eu, trebue să fie Cheia visurilor. Foarte bucuros ţi-aş face-o dar.
plicticoasă, căci cărţile de istorie cari nu mint sunt Îngrijitoarea-mi răspunse:
foarte posace toate. Eu însumi scriu cărţi de istorie — Domnule, dacă n’are omul vreme să visez
adevărată; şi dacă spre nenorocul dtale ai oferi una când e treaz, n’are vreme să viseze nici când doarm«
dintre ele din uşe în uşe, ai riscă s’o păstrezi vieaţa Slavă Domnului, zilele mi-s deajuns pentru lucrul mei
întreagă în pânza aceea verde, căci n’ai găsi nici mă­ şi lucrul mi-e deajuns pentru zilele mele, şi pot zic
car vreo bucătăreasă aşa de nepricepută, ca să ţi-o în fiecare sară: „Doamne, binecuvântă-mi hodina!“ N
cumpere. visez, nici când stau, nici când dorm, şi niciodată n
— Fără îndoială, domnule, îmi răspunse omuleţul, mi se pare că plapoma de puf e diavolul, cum i s’
din curată curtenie. întâmplat verişoare-mii. Şi dacă-mi daţi voie să-mi spu
Şi zimbind mereu îmi oferi Dragostile Helo'isei şi părerea, eu zic, c’avem cărţi destule aici. Domnul ar
ale lui Abeilard, dar îl făcui să înţeleagă, că la vârsta mii şi mii, cari îl fac să-şi piardă capul, iar eu am dou?
mea n’am ce face cu poveşti de dragoste. cari mi-s deajuns: cartea de rugăciuni şi Bucătăreas
încă tot zimbind îmi propuse Regula jocurilor de dela oraş.
societate: pichet, besig, écarté, whist, zar, dame, şah. După ce-şi isprăvi spusa econoama, îi ajută omi
— Ehei, îi zisei, de vrei dta, să-mi aminteşti re- leţului să-şi închidă marfa iarăş în pânza lui cea verd(