Page 15 - 1913-34
P. 15
Nr. 34. C O S I N Z E A N A Pag. 503.
Coccoz, omuleţul, nu mai zimbiâ. Trăsăturile sale au venit; eu însă sunt sigură că i-a adus căruţa Sără
lăbite luară o expresie de suferinţă aşa de adâncă, ciei din ţara lui N’ai-grijă.
îcât îmi părea rău acum, c’am luat peste picior un — Vie de ori unde, Tereso, sunt nenorociţi, şi-i
m aşa de nenorocit. II chemai înapoi şi-i spusei c’am frig la ei în pod.
ârit printre cărţi un exemplar din Istoria Estellei şi a — Păi da ! Coperişul doar e crepat în mai multe
ii Nemorin; că-mi plac foarte mult păstorii şi păsto- locuri; te plouă la ei, ca şi afară. Ş’apoi n’au nici mo
ţele şi că, cu preţul cuvenit, aş cumpără bucuros po- bile, nici albituri. Măsarii şi ţesătorii, după cât îmi pare
estea acestor amanţi desăvârşiţi. mie, nu lucră pentru creştini de pănura lor.
— Vă dau cartea asta cu un franc douăzeci şi — E foarte tristă treaba asta, Tereso; iată o
inci, domnule, îmi răspunse Coccoz cu faţa radioasă creştină mai rău provăzută, decât păgânul acesta de
e bucurie. E istorică şi o să fiţi mulţumit. Acum ştiu, Hamilcar. Ea ce zice ?
e vă place dvoastră. Văd, că sunteţi cunoscător. Vă — Eu nu grăiesc niciodată cu oamenii ăştia, dle.
duc mâne Crimele papilor. E bună scriere. Vă aduc Nu ştiu ce spune, nici ce cântă. Căci cântă ziulica în
diţia de amator, cu figuri colorate. treagă. O aud de pe scară, când mă duc sau când vin.
— Ei bine, moştenitorul lui Coccoz va puteâ zice,
II rugai, să nu se mai ostenească şi-l lăsai să
ca oul din gâcitoarea ţărănească: „Mama mă născîi
lece mulţumit. După ce se pierduse pânza cea verde
cântând“. Tot aşa ceva i s’a întâmplat şi lui Enric IV.
npreună cu colportorul în umbra coridorului, întrebai
e Tereza, de unde a căzut la noi biet omuleţul acesta. Când Jeana d’AIbret se simţi cuprinsă de dureri, în-
cepù să cânte un cântec bisericesc :
— Căzut, acesta-i cuvântul potrivit, îmi răspunse
a; a căzut la noi de pe coperiş, domnule, căci acolo Notre Dame du bout du pont,
Venez à mon aide en cette heure!
>cueşte, cu nevastă-sa. Priez le Dieu du ciel
Qu’il me délivre vite
— Are nevastă, zici, Tereso? Minunat! Femeile-s Qu’il me donne un garçon!
reaturi foarte ciudate. Asta trebue să fie o biată ne-
— Stăpână Tu din capul podului,
ăstuţă mititică. Vino-mi într’ajutor în ciasu-acesta!
Pe Dumnezeu din cer Tu-1 roagă,
— Nu prea ştiu eu ce-i dumneaei, răspunse Te- Să mă deslege cât de grabnL,
:sa, dar o văd în fiecare zi târând de-alungul scărilor Să-mi dea un băieţaş! —
işte rochii de mătasă pătate cu unsoare. Şi-i aleargă Hotărât, nu-i cuminte lucru, să dai vieaţă unor
chii, ca nişte scântei. Şi drept vorbind, se potrivesc nenorociţi. Dar asta se întâmplă zi de zi, Tereso, şi
are ochii aceia şi rochiile acelea unei femei, care-a de s’ar pune toţi filozofii din lume, tot n’ar izbuti, să
)st primită aici de milă? Căci i-au lăsat să locuiască schimbe obiceiul acesta prost. Doamna Coccoz l’a ur
i pod, până mai este de reparat pe la coperiş, având mat şi ea, şi cântă. Şi-i bine, vezi !... Dar ian spune-mi
i vedere că bărbatul e bolnav, iar nevasta e în stare Tereso, pus-ai oala la foc astăzi?
¡necuvântată. Portăreasa spunea chiar, c’ar fi simţit — Pus, dle, şi-i tocmai vremea, să-i iau spuma.
ureri azi dimineaţă, şi c’ar fi în pat acum. Că tocmai — Foarte bine! Dar nu uita Tereso, să scoţi din
e copil aveau nevoie! oală o ciaşcă bună de supă şi s’o duci supravecinei
— Tereso, răspunsei eu, fără îndoială n’aveau de noastre.
1 nevoie. Dar natura a vrut, să facă unul şi i-a prins Erâ tocmai să se retragă econoama, când mai
i laţ. Iţi trebuie o băgare de seamă fără pereche ca adausei :
i poţi zădărnici vicleniile naturii. Să ne fie milă de ei, — Tereso, înainte de toate, chiamă niţel hama
ar să nu-i ocărîm! Cât despre rochiile de mătasă, lul şi spune-i să ia delà noi o sarcină bună de lemne
j există femee tânără căreia să nu-i placă. Ficele Evei şi să o ducă în pod la familia Coccoz. Mai ales, să
»aţe adoră gătelile. Chiar şi dta, Tereso, care eşti aibă de grijă, să pună în grămadă şi o bucată zdra
'avă şi cuminte, ce gălăjie faci când îţi lipseşte un vănă groasă, un butuc într’adevăr de Crăciun. Cât des
>rţ alb, ca să serveşti la masă. Dar spune-mi, au ei pre omuleţ, dacă mai vine, te rog să-l opreşti cuviin
; le trebuie, în pod acolo? cios de-a mai intra, atât el cât şi cărţuliile lui galbene.
— Păi, cum să aibă, domnule? Bărbatul, pe ca- După ce luai aceste măsuri mărunte cu egoismul
-1 văzurăţi adineauri, erâ colportor de bijuterii, după unui celibatar bătrân, mă apucai iarăş de catalog.
it mi-a spus portăreasa; acum însă nu mai vinde cia-
— urmează —
ri de buzunar, nu se ştie de ce. Acum vinde calen-
ire. Nu-i lefterie cinstită asta, şi nu-mi vine să cred,
Dumnezeu binecuvântă un negustor de calendare. Ci ti ti splendidul roman „Misterul
:meea, între noi fie zis, îmi pare cam de nimic, un poetului“ de Antonio Fogazzaro.
1 de Mario-culcă-te-colea. Tot aşa de bine o cred în Editura: „Librăriei S. Bomemisa“,
are de-a creşte un copil, cum mă cred pe mine în
Orăştie. — Preţul 2 coroane, franco.
ire de-a cântă la ghitară. Nu ştie nimenea de unde
