Page 17 - 1913-35-36

Ir. 35—36. C O S I N Z E A N A Pag. 521.

u Lord Byron. Se depărta de mine, vorbi cu ceilalţi, lângă el, iar el erâ aşa de vesel şi vorbăreţ, cum după
5 reântoarse la mine, vorbi, nu-mi mai amintesc despre asigurarea ulterioară a oaspeţilor de mult nu fusese.
e, se depărtă în sfârşit şi astfel furăm concediaţi. Conversaţia însufleţită de el, deveni generală. Adesea
Trebue să mărturisesc, că m-am întors la birtul meu se întorceâ spre mine. Ce mi-a spus afară de o glumă
u un sentiment nespus de penibil. Nu că amorul meu bună asupra revistei lui Miillner: „Mitternachtsblatt“, nu
ropriu mi-ar fi fost atins, căci dimpotrivă Goethe mă mai ştiu. Din nenorocire nu mi-am făcut însemnări cu
ataşe mai prieteneşte şi mai cu luare în seamă decât privire la această călătorie... Din cele petrecute la masă
ii-aşi fi închipuit, dar faptul că îmi vedeam idealul mi-a rămas în minte ca fapt caracteristic împrejurarea
nereţei mele, adecă pe poetul lui Faust, Clavigo şi că eu în toiul conversaţiei după obiceiul consfinţit
gmont ca pe un ministru rece şi ţeapăn, care prezidâ zdrumicam între degete pânea de lângă mine făcând
eaiul mosafirilor sei, mă făcu să mă cobor dintr-al o mulţime de fărâmături. Iar Goethe le prindeâ cu de­
ouălea cer. Dacă mi-ar fi spus cuvinte grosolane şi getul pe fiecare în parte şi Ie orânduiâ într’o grămă-
i’ar fi aruncat pe uşe — mai că mi-ar fi fost mai jue regulată. Abia într’un târziu băgai de seamă ce fă­
ine. Mai că mă căiam că am venit în Weimar. De ceam şi încetai.
ceea mă hotărâi ca în ziua următoare să vizitez tot La plecare Goethe mă rugă să viu a doua zi di­
5 aveâ Weimar-ul mai remarcabil şi comandai la han mineaţa ca să mi se ia portretul. Aveâ anume obiceiul
aii ce aveau să mă urnească din Weimar poimâne. să pună pe un desemnator să portretureze în cărbune
i doua zi înainte de amiază primii tot felul de vizite, pe toţi vizitatorii cari îl interesau. Aceste chipuri erau
itre altele pe Muller, cancelarul prietinos şi onest, şi puse într’o ramă ce atârnâ anume pentru asta în odaia
laintea tuturora pe compatriotul meu Hummel, care se în care primea vizitele, şi erau schimbate în fiecare
:abilise în Weimar ca maestru de capelă de câţiva săptămână pe rând. Şi mie mi se făcu această cinste.
ni. Găsind însfârşit prilejul să vorbească cu un vienez, Când a două zi mă înfiinţai la dânsul, pictorul nu ve­
i dialectul vienez, dialect ce şi-l păstrase curat şi ne- nise încă. De aceea fui îndreptat la Goethe care se
rihănit în mijlocul atâtor în alt chip vorbitor. Pe când plimbă în grădiniţa sa. Acum pricepui de ce erâ atât
liiller mă asigură că rigiditatea lui Goethe nu provine de rigid ca atitudine fizică în faţa streinilor.
in altceva, decât din propria-i strâmtorare în care se Vârsta nu trecuse pe lângă el fără să lase urme.
ăseâ decâteori se întâlneâ cu vre-un strein, intră chel- Pe când păşea prin grădiniţă se puteâ băgă de seamă
erul şi-mi aduse o cartă cu invitaţia lui Goethe pentru o înclinare greoaie a trunchiului cu cap şi gât cu tot.
doua zi la amiază... Fui nevoit să-mi prelungesc şe- Ia faţa streinilor voia să ascundă acest lucru, iată de
erea în Weimar. Dimineaţa mi-o trecui vizitând locu- unde veneâ acea înieptare silită ce făceâ o impresie
le devenite celebre prin literatură. Mai mult mă inte- atât de neplăcută. înfăţişarea lui în această atitudine fi­
;să casa lui Schiller, dar înainte de toate faptul că rească, îmbrăcat cum erâ în haina-i lungă de casă, cu o
i odaia de lucru a poetului, un fel de mansardă în tichie mică pe părul cărunt, aveâ ceva nespus de mişcător.
atul al doilea, se află un bătrân care încă pe timpul Păreâ când un rege, când un tată. Vorbirăm îm­
ii Schiller fusese „souffleur“ la teatru; bătrânul învăţă preună plimbându-me. Aminti de a mea „Sapho“ pe
e un copil mic, nepotul său să cetească. care păreâ a o încuviinţa, în ceea-ce fireşte se lăudă
înfăţişarea deschisă şi spiritul îndeletnicit a micu- oareşicum şi pe sine, căci oareşicum arasem cu plugul
îlui îţi dâ iluzia că din odaia de studiu a lui Schiller lui. Când mă plânsei de izolarea mea în Wiena, el zise
' puteâ să se ridice un nou Schiller; ceea-ce, fireşte, ceea-ce am văzut tipărit mai târziu: că omul poate
u s’a întâmplat. lucră numai în societatea semenilor asemenea cu sine.
îmi spuse că dacă el şi Schiller au devenit aceea ce-i
In sfârşit veni ziua fatală cu ora prânzului; iar eu cunoşteâ lumea, o datorau în mare parte acelei acţiuni
ersei la Goethe. Oaspeţii invitaţi afară de mine se reciproce, prielnice şi întregitoare. Intre acestea sosi
iunaseră deja şi anume numai domni, deoarece acea pictorul. Intrarăm în casă şi pictorul îmi luă chipul.
entilă Talvj, plecase deja a doua zi după serata cu Goethe intrase în odaia sa de unde din când în când
;aiul, împreună cu tatăl ei, iar nora lui Goethe pe eşeâ ca să privească progresarea portretului cu care
unei se potrivise să lipsească din Weimar. fu mulţumit la sfârşit. După concediarea pictorului
Când întrai în odaie, Goethe mă întâmpină cu Goethe rugă pe fiul său, să aducă mai multe piese
âta căldură şi amabilitate, pecât fusese de ţeapăn şi din tezaurul său. Intre ele erâ corespondenţa sa cu
ce la început. Sufletul mi se răscoli în adâncuri. Dar Byron; cuprindeâ tot ce se referea la cunoştinţa sa la
ind se ’ndreptă spre uşe şi când omul care devenise Karlsbad cu împăratul şi împărăteasa Austriei; în sfârşit
;ntru mine întruparea poeziei germane, şi din depărtare privilegiul austriac împărătesc împotriva unei retipăriri
ii păreâ aproape un personagiu mitic, îmi prinse mâna a operelor sale complete. Aceste comori erau oriental
întru a mă conduce în sufragerie, în mine se trezi învelite fiecare întreg într’o pătură de mătase, iar Goethe
n nou copilul şi izbucnii în lacrimi. Goethe îşi dâ se purta faţă de ele cu un fel de veneraţie. In sfârşit
ată osteneala să-mi ascundă prostia. Eu stăm la masă fui concediat foarte duios şi prietineşte.