Page 18 - 1913-35-36

Pag. 522. C O S I N Z E A N A Nr. 35—36.

In cursul zilei cancelarul Müller mă invită să vi­
zitez pe Goethe spre seară zicând, că îl voiu găsi sin­ O şezătoare la Moş Grigore.
gur şi că vizita mea îi va fi cât se poate de plăcută.
I. DRAGOSLAV
D’abea mai târziu îmi veni în minte că Müller nu-mi
putuse spune toate astea fără încunoştinţarea prealabilă Ce buni sunt vecinii mei. Eu am crescut pe şase
a lui Goethe. vetre de vecini şi eu eram copilul vecinilor şi copiii
Acum făcui a doua boacănă din Weimar. Mă te­ lor erau copiii noştri. Mama mea cu vecinele de ace­
mui să stau singur cu Goethe o seară întreagă şi după iaşi vrâstă erau ca nişte surori, pentru cele mai ti­
multă şovăială şi codeală... nu mă mai dusei. nere ca o mamă. Sora mea cu fetele vecinilor erau
ca surori. Aşa eră vieaţa în dealul Boranului şi-a
Aceasta, probabil, a indispus pe Goethe. dăinuit până acum câţiva ani, dar de când rând pe
Traducere din nemţeşte de: Olimpiu Ştefanovici. rând s’au dus din bătrânii noştri, unii din tineretul
care s’a ridicat prin avere şi învăţături s’au mândrit
de cei vechi care mai trăesc şi de vecinii mai aşa,
mai fără carte şi mai umili în meseriile lor. Apoi unii
au vândut moştenirea de la bătrâni, oamenilor de alta
naţie, alţii au vândut-o la creştini de alta stare şi de
Pulbere de aur... alta treaptă şi nu mai e cu putinţă nici o legătură
şi nici un sprijin între dânşii, ba copiii unuia sar în
grădina celuilalt şi şterpelesc ce le vine la îndemână,
Pulbere de aur cerneţi Totuş, pe uliţa mea şi pe uliţa Pietrarilor, deşi bă­
Peste frun0e senine...
Flori în calea lor s-aşterneţi trânii sau dus, dar par’că au lăsat cu limba de moarte
Toată lumea să se nchine celor rămaşi: „Mă, noi ne ducem, dar voi, să nu
înaintea celor, care schimbaţi nimic din cele ce v’am lăsat şi să trăiţi
Vin cântând dela hotare... bine, că pe urmă ne întoarcem şi vă cerem socoteala“,
Că oamenii cu adevărat n-au uitat cele ţinute de pă­
Bucuraţi-vă fecioare, rinţi şi încă trăesc bine şi se ajută. Nu-i vorba, că
Cei mai dragi se ntorc la vetre...
Vă mbrăcaţi ca n sărbătoare, tot au mai rămas ceva, nişte rămăşiţe vechi, dar ne-
Prindeţi mândre flori la plete... uitate la care mă duc cu drag şi le privesc, ca pe
Faceţi horă mândră, mare, nişte podoabe ce numai sunt la port, ca pe nişte
Pentru cei dela hotare... pietre rămase la o coroană, dar care de ce-s ma
vechi, mai rare de ce strălucesc mai tare şi şi ina :
Plugule, stingher pe brazdă depreţ, pentru mine. Sunt vecinii noştri şi de câte
Să tresari, — îfi vin tovarăşi
Şi în toamna ruginie, ori mă duc în târgul meu, nu mă rabdă inima pânc
O să ncepi la muncă iarăşi... nu-i văd pe toţi, şi dânşii — îmi spun păsurile loi
Brazde noui la noui hotare, şi eu pe ale mele şi se bucură de o duc bine şi ci
Dela Dunăre la Mare... nu-i uit fericiţi până la duioşia cu lacrimi. Dar s-ai
întâmplat că ani de zile n-am mai dai cu ochii de
Murgule, cu coama n două dânşii şi nici de bătrânul meu tată. — Aşa a vru
Robul zilelor cu soare;
Ai văzut o tară nouă. Dzeu — de si în vremea asta tot nu i-am uitat, s
Fără mândre, fără floare, nici ei pe mine, că dacă am scris acasă vre-un ră­
Fără cântec, fără horă, vaş, i-am pomenit şi pe dânşii şi le-am trimes închi­
Fără frate, fără soră!... năciuni, şi tata le dă la toţi să-l citească şi când îm
scria înapoi venea şi un car de sănătate din parte«
Acum eşti la tine-acasă, lor. Iar când am început să scriu cărţi, le-am trimei
Prinde-ţi fete flori în coamă
Ş-om porni în nopţi senine şi lor câte una şi le citeau ca pe nişte epistolii şi ni
Fără să mai ţinem seamă, le venea a crede că băiatul lui „Moş Vasile“ cum î
Că suntem printre streini, ziceau toţi, a scris aşa ceva. Şi numai după ce an
Pe poteci cu mărăcini!... venit acasă s’au încredinţat, că am adus si alte ne-
tipărite şi m’au văzut scriind şi numai puteau de bra-
Pulbere de aur cerneţi şoavele mele. Apoi, când m’au văzut, m-au ros ob­
Peste frunţile senine...
Flori în calea lor s-aşterneţi rajii mătuşele şi nevestele mai tinere cu pupăturile
Toată lumea să se nchine Că trebue să vă spun, că la noi la vecinii noştri, câne
înaintea celor care, săruţi mâna unei neveste ori mătuşe, ea, ţoc, pe obraz
Vin cântând dela hotare!... să fii cine-i fi. Şi atunci m’au întrebat cum, în c<
G. VLĂDESCU-ALBEŞTI. şcoală am învăţat eu a scrie poveşti, şi se uitau 1<