Page 19 - 1913-35-36

Nr. 35—36. C O S I N Z E A N A Pag. 523'

mine ca la o minune, iar Moşu Grigore Lămaşanu ceva nou. Venind la un Crăciun acasă, acum câţiva
— Dumnezeu să-l ierte — alt vecin de la a patra casă, ani, m-am dus ca de obiceiu şi pe la dânsu. L-am
căruia îi trimesesem o cărticică de ale mele, o cu­ găsit stând pe pat. Venise de la slujbă, că trebue să
suse să nu se împrăştie foile cu aţă tare şi a dat’o spun, că e de vre-o treizeci de ani aprod la tribunal,
pe la toţi cunoscuţii lui s’o cetească. Moşu Grigore stă înainte cu o sticlă cu obicinuitul rachiu făcut de
şi nevasta lui mătuşa llinca au rămas cei mai vechi dânsul cu zahăr ars şi apă. Gospodina la horn gă­
prieteni şi vecini ai noştri şi copiii lor cei mai vechi tea de ale gurei, băeţii şi fetele pe celelalte două pa­
prieteni ai mei. Eu am crescut mai mult pe vatra lor turi. Candela ardea la icoane. „Bună ziua“ — nuştiu
şi copiii lor erau nedeslipiţi la noi. Locul meu de plă­ ce — zic eu acolo Toţi se ridică: „Bine ai venit.
cere eră ocniţa sobei. Eu mic, intram într’însa, dar Ce mai faci?... Când ai sosit? — li, ce bine îmi pare.
numai iarna când veneam din ger de mă încălzeam. — Ia şezi — cu băeţii am dat mâna. Mătuşa llinca
Şi odată nu mi-au zis o vorbă rea, măcar că eră îmi dă o pupătură dulce. — Au un dor moldoven-
strâmt îri casă, că iar trebue să aduc vorba că au o cile noastre a sărută dulce, fetele mă strâng de mână
căsuţă mică cât o cămilă: când te uiţi la acoperişul şi mă trag să stau lângă ele. Lui Moş Grigore îi râd
ei cu hogeagul cu prichici şi la cele două ferestre ochii în cap. Mătuşa Ilinca-şi umple un ibric cu apă
şi la uşă cu un mic coridor de scânduri, ţi se pare şi-l pune în jar. — Aşa sunt moldovenii noştri, ai
că e un om cu o ureche lungă şi doi ochi miraţi şi întrat în casă, ibricul de cafea e în foc. Şi să te pue
pe cap o pălărie pleoştită cu pampon de vânător. păcatul să faci mofturi, că nu te are mai neprieten.
Şi cu toate astea pe când alţii cu case mari nu au Pe urmă vine şi-o leacă de cinste şi pe urmă masă.
loc unde adăposti un om, că să tem de furat şi de Bea otravă, trebue să biei şi tu. Alminteri se mâhneşte
microbi, căsuţa asta în timp de patru zeci de ani a foc. Nu mult — până mai vorbim — nu ştiu ce —
adăpostit o familie de nouă suflete. cafeaua e gata. Ruxanda ca domnişoară mai mare
„Cum asta?“ m-ar întrebă cineva. dă cinstea: un păhar de apă şi o dulceaţă, moşu
— Da, oameni buni, i-aş răspunde, în căsuţa Grigore începe să colinde un păhar de rachiu prin
ceea, pe lângă un horn cât ţine un sfert din încăpe­ casă, un altul ajunge la mine.
rea ei, creştinii aceştia doi, au crescut şapte copii: — Ia, de ice, îmi zice el.
cinci băeţi ca nişte zmei şi doua fete dolofane. Şi pe Am luat. De ce să nu iau? Să-i fi zis că nu
lângă hornul cela m-am învârtit şi eu la alţi copii iau — îi ştiu obiceiul că se supără: ce, îi vin în casă
din vecini fără să auzi cea mai mică certare din gura să-i fac pe boerul?
gospodarilor. Când am plecat în lume am lăsat copiii — Ha! îi dau eu după ce am sorbit păharul
din vecini, unii prin şcolile primare, alţii pe la mese­ oţărât şi scuturând din cap : Da tare-i bre!
rii. Când m’am întors, am găsit copii mari de nu-i — Ha-ha-ha! făcură toti, nu eşti învătat.
cunoşteam acum; unii eşiţi din şcoli, alţii însuraţi
şi mai bătrâni ca mine. Pe moşu Grigore l-am găsit, Şi păharul umblă mereu. De odată Moşu Grigore
cu barba mare şi cam, de, ca omul trecut cu anii, se sculă de pe pat îşi trase pantalonii în sus şi ri-
dar pe mătuşa llinca tot tânără şi voe bună e cu­ dicându-se de şolduri, începu să joace uitându-se
vântul lui Dzeu şi ea îngraşă pe om. Şi uite, o lume ca de obiceiu la icoane şi făcându-şi cruce.
îi ştie pe oamenii ăştia, dar o vorbă nevuviincioasă, — Mihai, vorbi mătuşa llinca, zi jidăncuţa.
ori ceva jignitor nu a eşit din gura lor unul către — Băeţanul făcu întâi mofturi.
altul, şi-au trăit cu frica lui Dzeu. Au un rând de — Hai, cântă îi zic şi eu, că ţi-oiu dărui vre-o
icoane cât ţine un perete, sub icoane e un dulapior, carte de-ale mele.
care ţine şi de masa de „ t u a l e t ă “ pentru fete, şi De-odată moşneagul se opri şi intinzând mâna
de masă de salon. De o parte al lui e un pat pe după icoane, scoase cărticica mea „Povestea copilă­
capre. Moşu Grigore se luă câte odată cu paharul, riei“ cusută cu aţă şi mi-o arătă zicând :
îi plăcea să cinstească în casa lui cu nevasta, cu co­ „Uite-o, toţi am citit-o. Şi o puse la loc“.
piii, ba chemă şi pe vecini. Băeţii lui toţi au învăţat In cărticica ceea îi pomenisem pe toţi. Iar băe­
să cânte cu armonica. Un băiat îi cântă. Patima lui ţii fuseră veseli:
eră un cântec: „jidăncuţa“. Atunci, se aprindea, îşi „Am cetit-o şi noi, şi am văzut că ne-ai po­
trăgea pantalonii în sus şi juca de unul singur, ră- menit pe toţi. Cum le ţii minte?
sucindu-şi mustaţele şi prepuind că are şi perciuni — Cum poţi să le scrii. — N’ai vre-o poveste
şi vorbea ovreieşte, vre-odată aşa jucând numai se mata să ne spui, zise Mihai.
uită la icoane şi sclipocind de plâns îşi făcea cruce — Cântă, că-ţi citesc, îi răspund eu“.
şi iar juca înainte. Şi cu aceste obicinuinţi şi elanuri La asta băeţanul repede apucă muzica şi prinse să
s’a dus şi dintre noi. Şi nimenea n’a fost în stare zică.
odată să-i facă o plăcere mai mare ca asta, ca să-l Moşu Grigore sări ars şi prinse se joace din
oprească dintr’ale lui. O singură dată eu i-am adus nou răsucindu-şi mustăţile ca jidanii. De odată se o-