Page 21 - 1913-35-36

Nr. 35-36. C O S I N Z E À N A Pag. 525.

După ospătare, nu şi nu, să mă culc la dânşii, vecinilor, slujba lui şi s’a dus să putrezească când
şi să mă culc că nu mă lasă să mă duc acasă. putea să mai trăiască spre bucuria celor din jurul
Abia am scăpat pe dânşii. Insă, de seara ceea lui. Acuma, par’că nici nu mă mai trage aşa inima
întotdeauna m-oi aminti cu dragoste, că deşi n’am să mă duc acasă. Dar când oi mai pierde ce mai
avut împrejurul meu critici şi scriitori de soi, dar am ca rude, vecini şi cunoscuţi, cum va fi? Par’că
n’au judecat neşte oameni, cari în loc de orice învă- mă văd cel mai nenorocit dintre oameni. N’aş mai
[ătură au judecată şi bunul simţ. putea trăi. Eu nu mă mai împac cu lumea şi obiceiu­
rile de azi. între mine şi ea: e o notă descordantă.
II. Felul cum îsi duce lumea vieata, tineretul, e o nebu-
Şi, delà asta a mai trecut vreme în care mi-a nie, e o fugă nebună purtată de un miraj, de o filo­
ajutat D-zeu de am putut să-mi văd mai des bor­ zofie înşelătoare care nu are nimic în ea decât con-
9
deiul şi pe bătrânul meu părinte şi am putut spre sumarea mai repede a cărbunelui vieţei. E plăcerea
desăvârşita mea mulţumire sufletească să stau mai şi realizarea dorinţelor, cu orice mijloace, e profeţia
des de vorbă şi cu vecinii. Dar de câteori ajungeam mincinoasă a vremei de apoi. Vieaţa dela început îţi
acasă spre mâhnirea şi pustiirea sufletului meu, au­ făgădueşte atâtea. O lume aleargă sbuciumată în urma
ream şi de câte-o lipsă din ei. întâi s’a dus Moşu fâlfâirilor ei albe şi când colo ai ajuns, în loc de
Toader al Grecii, bărbatul Ruxandei, un moş alb la pâne, găseşti pietre şi în loc de apă, vasul gol. Te
păr ca oaia şi plin de voe bună şi tare cuminte şi trimete la mare, că acolo’s averile înecate. Acolo, e
cinstit, apoi mătuşa Acsinia, mama mătuşei Ruxandei ; atâta avere pe fundul ei, dar nu-i apă. Marea a secat.
in alt an, bătrâna, fata ei ; în alt an o fată de a bă- Iar aur, aurul nu e pâne şi mori de foame acolo. Eu
trânicăi istia ; în altul un băet, bădiţa Alexandru, tare am trăit în altă lume care avea ceva mai statornic,
cumsecade şi blând om, în care vreme Moş Grigore mai plin de poezie şi taina dumnezeiască la temelia
slăbea din ce în ce mai mult par’că îl apăsă ceva vieţei ei. Eu, trăind cu dânşii m’am învăţat să pre-
în jos: paşii îi şovăiau, deşi nu se dădeă albit. La ţuesc toate însuşirile pe care ei se întemeiau pentru
un Crăciun, acum un an, mi-a spus că a fost greu ducerea mai departe a vieţei. Ei mi le-au sădit în
bolnav, a avut apă la plămâni dar că mai bine şi suflet, m’au hrănit şi cu dânsele trăesc astăzi, şi pe
mi-a spus, că de ce nu scriu la gazetele unde am dată ce pier unul câte unul din aceşti preţuitori mari
cunoştinţă, ceva de soartea aprozilor de tribunale, şi dascăli ai apucăturilor mele, eu în mijlocul sbuciu-
că muncesc până nu mai pot şi mor de umblet şi mului acestuia nesocotit şi fără vreme, în mijlocul
nu ies cu nici o pensie. Totuş nu-şi uită ale lui, că femeilor pierdute, eu care nu le pot vedeâ lălăindu-se
numai ce am văzut că din obicinuitul dulăpior scoate în toată destrăbălarea, sunt singur, un nenorocit, un
sticla cu beutură înroşită de zahăr ars. apostol în pustie, un om care e vrednic de un somn
Am vrut să scap. Am zis că nu iau, dar ţi-ai vecinie, căci chiar de-ar fi cu putinţă ca prin semne
găsit; până .n’am luat vr’o două trascăuri de mi-au matematice să rezolv problema falsă pusă de atâţia,
troznit măselele, n’am scăpat. Şi mai cu vorba, mai toţi mi-ar spune: „Ţi-e somn, du-te de te culcă!“ Şi
cu păharul, moş Grigore se chefui şi porunci lui gânditor şi abătut mi-oi răzămâ fruntea să nu cad şi
Mihai, să i se cânte „jidăncuţa“, la care par’că în­ oi plecă. Unde? Nicăiri! Căci oi fi singur, un osândit
tineri, se îndreptă de şele şi răsucindu-şi mustăţile, care ar fi fost bine să se stângă înaintea tuturor.
îşi saltă pantalonii în sus şi prinse să joace închi-
nându-se la icoane şi făcându-şi cruce plângând.
Eu am plecat iar, dar venind anul ăsta, la Paşti
îcasă, l’am găsit bolnav greu. Am cercetat de cei din
:asă şi mi-au spus că îi atăcat şi nu mai scapă. Puţin
im stat de vorbă cu dânsul, şi deşi erâ slab tare, C â n t e c e
otuş trăgea nădejde să se facă bine. Iar, acum, două
Dorei.
uni primii vestea că s’a petrecut dintre noi.
Asta par’că mi-a rupt o parte din inimă, din Cu ochii verzi, cu mers ales,
>bicinuinţa de a nu mă vedeâ singur pe lume.
Cuminte dar voioasă,
E o taină şi asta pentru noi oamenii. De aceea Ah, mama te-a văzut ades
)umnezeu leagă doi oameni unul de altul, ca în locul
>rietinilor, a familiei lui duse, să-şi facă el alta familie, Şi-a spus că eşti frumoasă.
:are să-i împlinească golurile bucuriilor pierdute în
Eu firea ei o moştenesc
iltă parte. Şi eu n’am făcut-o; iar, azi, eu par’că-s
nai singur pe lume. De acum, n’oi mai vedeâ pe moş Şi inima întreagă
jrigore, n’oi mai mai vorbi cu dânsul. Unde s’a dus? Şi-acum eu biet mă prăpădesc
^ lăsat atâtea bunuri: familie care îl iubea, diagostea Că prea eşti mamii dragă.