Page 10 - 1913-37
P. 10
P a g . 5 3 8 . C O S I N Z E A N A N r . 3 7 .
Rozmarin eşi în curte şi se uită cu jind la cei O CURA
îmbrăcaţi în uniformă, aşteptând cu nerăbdare semna
lul plecării. M. PREVOST
„Pe mine oare când o să mă îmbrace?“ — se în
trebă gânditor, aşezându-se pe o ladă de cartuşe. Dar Ieri sară, la o masă între cunoscuţi, şedeam lânţ
de geaba mai aşteptă. Nici în ziua aceea nu-1 chemă doamna de Senanges. Doamna de Senanges e ceea (
numim la Paris o femee tânără - adecă de o vârs
nimeni.
misterioasă, cam de treizeci şi cinci de ani. Asupi
Dându-şi, în urmă, seama că-şi perdeâ vremea
vârstei femeilor se vorbeşte foarte discret la Pari
înzadar, se gândi să ceară protecţia cuiva. îşi aminti Mai mult ca în altă parte, aceasta poate de altfel să-
de o rudă care erâ colonel în retragere. „De sigur că ascundă secretul ei, pentrucă e foarte drăguţă, cu fai
pensionarul trebue să aibă cunoscuţi printre militari“ — lipsită cu totul de zbârcituri, chiar de cele mai uşoai
şi cu părul castaniu bătând în blond, care multă vrerr
gândi poetul şi, fără să mai steâ pe gânduri, alergă la el.
nu-şi va schimba culoarea. Şi apoi, cunoaşte am;
Colonelul îl felicită pentru hotărârea lui aşa de
nunţit arta ce o au parisienele de a nu îmbătrâni, d(
patriotică şi i-a dat o scrisoare de recomandaţie că- cât aproape de moarte. Se îmbracă şi se piaptănă pe;
tră un alt colonel, dar acesta în activitate. fect cu interpretarea aceea a propriului ei tip, graţie c<
reia o adevărată mondenă de profesie, ştie să uneasc
Insfârşit cu cele câteva rânduri ale colonelului se
cele mai mici defecte ale taliei şi ale figurei sale.
văzu şi el în rândul soldaţilor, cu tunică, jambiere şi
Trecuseră aproape doi ani de când nu mai îr
chipiu. Cu toată părerea de rău că-şi perdu-se pletele,
tâlnisem pe doamna de Senanges. Erâ pe atunci foart
poetul se simţiâ fericit. Incurând va trece Dunărea. Dar cunoscută: una din acele parisiene care pare că esl
toată nădejdea lui se risipi ca aburii dimineţei la ivirea peste tot în acelaş timp: ziua la curse, la expoziţii
soarelui. Un ordin superior hotărî, că nici un voluntar la societăţile de binefaceri, la adunări, la ceaiuri
sara la recepţiuni de ambasadă, la repetiţiile generah
să nu fie trimis pe câmpul de operaţie până ce nu va
la mese. Când vreun cronicar al eleganţei îşi înce
învăţă instrucţia la cazarmă.
peâ lista asistentelor luxoase la vreo serbare unde e
In fiecare dimineaţă, poetul trebuiâ să se scoale cronicarul, nu prea păşise, totdeauna înscria numel
la cinci ca să fie în tabără la instrucţie, să bată opt doamnei de Senanges gândind: „Trebuie că a fost!
De doisprezece ani, persoana aceasta tânără la înfă
ore pe zi talpa la pământ. Sara, când se întorcea a- ţişare, ducea vieaţa aceasta liberă, fără să se arat
casă, erâ sfârşit de oboseală. Şi de ar fi îndurat numai
obosită. O găseai numai, în ultimul timp, puţin ma
oboseala!... Trebuiâ să înghită toate înjurăturile galo slabă, dar obiceiul parisienelor mondene, nu e de ,
naţilor. Ba într’o zi greşind o mişcare, a simţit greuta se face mai slabe, pentrucă li se pare că e mai uşo
tea pumnului unui domn sergent. Cum ştiâ bine că e să se îmbrace mai elegant când sunt mai slabe?
oprită bătaia în armată, a protestat! Aşadar, acum doi ani. doamna de Senanges di
spăruse din scena mondenă. Adevărat e, că lipsa ni
Protestarea asta l’a costat douăzeci de zile de
se observă imediat şi cronicarii continuară multă vremi
închisoare. Alături de dezertori, nesupuşi şi hoţi, fără
să-i citeze numele în socotelile lor greşite. Părăsis'
să fie scutit de corvadă, poetul îndură chinuri pe cari Parisul în ajunul unui An-nou, perioadă în care di
nici nu le bănuise. stracţiile sunt întrerupte. Se spunea că plecase ci
bărbatu-său în sudul Franciei, fără să precizeze că i
In ziua când a scăpat din închisoare, ziarele a-
chiar în Sud. După o lună, bărbatul ei se întoarsi
nunţau că s’a dat ordinul de demobilizare a armatei ro
singur; e un băiat plăcut, aşezat, a cărui ocupaţie er;
mâne. Rozmarin simţi că i se stinge inima de durere, să comanditeze afaceri industriale. îi ceream noutăţ
întâlnind în drum pe un prietin care se întorceâ din despre soţia lui. El răspundea:
război cu faţa arsă de vânt şi de soare. „Nevastă-mea e puţin obosită; doctorul i-a reco
Fiindcă suferise şi el poate mai mult decât unii mandat să-şi prelungească şederea în sudul Franciei“
din acei cari au trecut Dunărea, poetul ar fi vrut să Trecuse şi iarna şi primăvara. Toţi se obicinui-
seră să-l întâlnească fără nevasta lui. îl întrebai puţin
se laude şi el că a văzut Plevna.
văzând că răspunde scurt, că doamna de Senangei
Dar nu putu să se laude cu asta, căci nici o continuă să se repauzeze la ţară. Şi uitarea fu arun
rază de soare nu pătrunsese în închisoare, ca să-i ardă cată pe femeea aceea subţire, cu pârul castaniu, - u-
obrazul... râta uitare cu care Parisul învălue în atât de scuri
timp pe oameni şi lucrurile, care nu-i mai sunt în fie
care zi sub ochi. Chiar cronicarii încetară să mai gă
sească în vârful peniţei lor, acelaş tipic: „De remar
Citi fi splendidul roman „Misterul cat în eleganta asistenţă...“ numele frumoasei doamne
de Senanges.
*
p o e t u l u i “ de Antonio Fogazzaro. * *
Aşa, ieri sară aşezându-mă lângă ea la masa în
Editura: „Librăriei S. Bomemisa“,
cărcată cu azale şi trandafiri, prima frază fu această
Orăştie. — Preţul 2 coroane, franco. banalitate:
„îţi spun drept, doamnă, a fost o adevărată veci-
nicie de când n’am mai avut prilejul să te întâlnesc.“
