Page 11 - 1913-37

N r . 3 7 . - C O S I N Z E A N A P a g . 539.

Nu-mi răspunse imediat; mă privea cu o expre- Ea îmi zimbi:
e a ochilor, pe care nu o cunoşteam, mai gravă şi „Ţi-a plăcut ce ţi-am spus, făcu ea, şi ţi-ai zis:
i acelaş timp puţin ironică... Pe urmă îmi spuse: „Iată o femee pe care zgomotul o surprinde şi o tur­
„Recunoaşte, că a trebuit să mă întâlneşti astă bură, după optsprezece luni de linişte. îşi închipuie
iră, ca să-ţi aminteşti că am lipsit... Nu-mi spune că inima ei s’a schimbat, dar nu-i dau şase săptămâni
ivinte măgulitoare, — adăogă ea repede, ca şi cum ca să-şi revie...“
ar fi opus protestărilor pe care în adevăr eră să le „Spune, că n’ai gândit aşa!“
c... - Găsesc că e foarte firesc să fiu uitată, pen-
ucă n’am mai fost văzută. Ai atâtea lucruri la care Surizând şi eu, răspunsei:
i te gândeşti în Parisul acesta!... „Nu m’am gândit, de sigur, în terminii aceştia.
— în tot cazul, doamnă, replicai eu, pot să te — Dar te-ai gândit. Ei bine!, te înşeli. Nicio­
credinţez, că Parisul va începe să se gândească la dată n’aşi mai putea să fiu ceeace am fost... Vreau
:a şi să se ocupe de dta, pentrucă te-ai întors mai să te fac să înţelegi... închipueşte-ţi mai întâi ziua
nără, mai frumoasă, mai elegantă ca ori-când.“ plecării mele... Mă culcasem în ajun, obosită, ca tot­
Ea îmi răspunse repede: deauna, dar însfârşit convinsă că nimic grav nu mă
„Merg spre bine.“ ameninţă, că deşteptarea mă găsea gata să încep din
Celalalt vecin îi vorbi şi el şi discută Cu el câtva nou vieaţa mea desfrânată. Deşteptându-mă, mă astu­
mp, pe când eu mă achitam de aceeaş datorie faţă pasem puţin în gât: tuşesc ca să mă scap... şi deo­
î vecina mea din stânga. dată simţ ceva sărat şi cald în gură... eră sânge,
De îndatăce putui să reiau conversaţia, întrebai înspăimântată... chem doctorul la telefon. Mi-a po­
î doamna de Senanges. runcit să plec chiar în seara aceea la Malvezin.
„Ai fost bolnavă? „Şi aşa, în mod brusc, tot ceeace fusese mai
— Da. Foarte bolnavă. înainte, dispărea; înţelegi că n’am avut vreme să mă
— Neurastenie. gândesc, să scriu câteva bilete ca să mă degajez
— O! nu... Ceva mai serios. Sunt doi ani de de atâtea şi atâtea întâlniri!... Emoptizia încetând,
ind, dupăce mă căsnisem înzadar să combat o de- puteam să-mi fac bagajul. Sara, la ora nouă,
ilitate şi o slăbiciune care mă usca mereu, aflai, cum luai. trenul cu bărbatu-meu. A doua zi, la ora zece
3un doctorii moderni, că aveam un început de tu- eram la sanatoriu; deasupra norilor, cu un soare
erculoză. M’au trimes chiar în ziua aceea la sanato- radios şi douăsprezece grade de frig. A doua zi băr­
ul din Malvezin, aproape de Lauzanne. Acolo am stat batu-meu mă lăsă singură...
ptsprezece luni. „Deplasarea aceea bruscă, noutatea extraordinară
— Ţi-a mers bine. a lucrurilor, schimbarea radicală a vieţii, mă dispunea
— Da. Sunt cu totul vindecată. natural la reflexii. Dar ceeace mă modifică cu adevă­
— Şi o să te vedem la toate serbările din Paris? rat şi foarte iute, fu gândul stăruitor al mortei.
—-O! nu!“ „Să nu crezi că vreau să înfloresc frazele. Doamne
Acest „o! nu!“ fu spus atât de repede încât în- fereşte! Te rog, să te gândeşti numai ce poate face
:lesei că exprima un gând sincer. gândul acesta nedespărţit al morţei, asupra unui cre-
„Eşti obligată să ţii precauţiuni? eraş de parisiană care niciodată, niciodată, nu s’a
— Foarte uşoare şi care nu m’ar împiedeca să gândit decât la vieaţă... şi ce vieaţă!... Or, după te­
:încep vieaţa de altă dată. Numai, vezi, nu mai am ribila dimineaţă, nu-mi eră posibil să înlătur viziunea
ăcerea aceea.“ acelei deschizături negre spre care alergăm toţi, unii
Nişte râsete din faţa noastră, ne întrerupseră, mai iute, alţii mai încet... dar toţi, toţi. Vedenia îmi
n învitat, om de spirit, povestea pe socoteala unei apăruse mai întâi în sara plecării mele, când lăsân-
îrsonalităţi mondene foarte cunoscută, o anecdotă du-mi în urmă odaia în care câţiva amici îmi adu­
:andaloasă. Tot Parisul îi ştia numele; povestitorul, sese flori, îmi zisei: „Mă voi mai întoarce eu aici?,
stul, nu-1 ascunse de fel... Dupăce isprăvi de pove- voi mai respira cândva alte flori decât acestea carî
it şi cum se sfârşi râsetul, doamna de Senanges reluă: se vor vesteji?...“ Dupăce fusei instalată la Malvezin,
„Vezi, dragă domnule, efectul ce-1 produce asupra obişnuită cu disciplina aceea regulată a sanatorului,
ea, anecdotele de felul aceleia pe care am auzit-o, mă mai liniştii; dar cum să înlături gândul acela te­
acesta: constat că nu mai sunt în mişcare, că nu ribil, când în fiecare săptămână, ba chiar de mai multe
ai sunt „la înălţime“, cum se zice... O! nu am de­ ori pe săptămână, o fiinţă ca şi tine, venită acolo ca
mit circumspectă, acolo pe gheţarii mei! Dar, sunt şi tine, cu aceeaş nelinişte şi cu aceeaş speranţă,
î totul desinteresată de toată cuviinţa, de tot folosul, vreun om sau vreo femeie pe care o cunoşteai, cu
; toată denaturarea care forma vieaţa mea din tre- care vorbeai în fiecare zi, pentru care câteodată aveai
it şi agurna când mă găsesc în locurile în care am simpatie, dispărea... şi se sfârşea!.. Cum să nu te
iit vieaţa aceea anterioară, văd că „sufletul meu de gândeşti la valoarea vieţii şi la ceeace ne pândeşte
îiaţă“ n’a rămas pe gheţuri; s’a coborît cu mine; a la capătul vieţii?
nit cu mine la Paris. El observă, el ascultă şi el — Atunci, o întrebai eu, pentru d-ta eră un chin?
decă. Şi cu un astfel de suflet transformat mă simt — De loc! După cea dintâi nelinişte, mi-am sim­
i o streină aici.“ ţit sufletul mai grav, dar nu mai trist. Din contră, o
enervaţie stranie pe care o purtam peste tot la Paris
Masa se termină. Intrai în salon la braţ cu dna şi care câteodată îmi producea turburâri fizice, dis­
: Senanges. Şi cum ceea ce începuse să-ini spuie păru foarte repede. Gustam un profund sentiment de
ă interesă, în loc să-i urmez pe ceialalţi în fumă- pace. Mă simţiam în acelaş timp supusă destinului şi
riu, o condusei puţin mai la o parte si mă aşezai gata să dau sforţarea mea sinceră, activă, pentru a-1
ngă ea. micşoră. Cunoscui pietatea şi egoismul meu mă făcu