Page 3 - 1913-37
P. 3
N r . 3 7 . C O S I N Z E A N A P a g . 5 3 1 .
Sărbările dlor profesori Dr. Radu şi Dr. S.
Dragomir, pline de merit ştiinţific
„Asociaţiunii“ la Orăştie, ţinute în 14 literar. — Totul a fost bine. Şi re
şi 15 Sept., au reuşit mai mult decât zultatul material mulţumitor: „Aso-
se putea aştepta în un an nepriin- ciaţiunea“ a adunat la Orăştie, în
cios pentru serbări şi cheltueli, cum aşa un an slab, 7.319 cor. In un an
e anul de faţă. Ziarele sunt pline cu bun economic, ar fi dus 10—12.000.
largi rapoarte asupra acestor serbări. Amănunte, din multele şi intere
Noi ne mărginim de data asta a santele şi vrednicele de remarcat ce
accentuâ, că toată strălucirea şi reu s’au observat în firul acestei adunări
şita lor, a fost ca un cântec duios şi a sărbărilor din jurul ei, vor urmă
de vioare cu surdina pusă pe corzi, în „Cosinzeana“ în numerii viitori, —
care te mişcă, îţi aprinde sufletul şi căci acest număr să scoate în absenţa re
totuş te trezeşti cu lacrimi în ochi dactorului ei, care a alergat şi dsa la
lângă dulcea cântare. Surdina o pu Bucureşti, cu delegaţia Orăştienilor,
sese pe suflete vestea grozavă a şi mai ales ca trimis al „Cosinzenei“
şi al foilor naţionale de aici, la înmor
morţii lui Vlaicu, care nu ne-a lăsat mântarea lui Aurel Vlaicu! După în
să ne putem veseli de toată strălu toarcere, va aduce, în numărul şi nu
cirea adunării şi a serbărilor. Măreţ merii viitori, amănunte şi vederi dela
a fost Conductul etnografic, defila adunarea „Asociaţiun i“, dar mai ales
rea comunelor, deschisă prin mân amănunte şi ilustraţiuni dela înmor
drul banderiu de Călăreţi, urmaţi mântarea lui Aurel Vlaicu!.
de fiecare comună cu căluşerii sei □ □ □
şi cu flăcăii, fetele, bărbaţii şi bă
trânii satului, dar înduioşetoare de Din tehnica zborului natural.
tot a fost trecerea comunei Binţinţi,
satul lui Vlaicu, care veneâ cu stea Omul, decând s’a ivit pe planeta
gul înfăşurat şi încins în fundă nea noastră, întotdeauna privea cu ad
gră, urmîndu-1 oamenii din sat cu miraţie şi cu un fel de dor la zbo
Scriitorii la războiu: Dnii E. G â r l e a n u fruntea în pământ... Numai aci în rul fiinţelor înaripate, cari îşi străbat
ş i 1 . A . B a s a r a b e s c u , sublocotenenţi, oraş aflaseră zguduitoarea veste, că
mobilizaţi şi duşi şi ei în rând cu toată altfel nici nu plecau de acasă... — împărăţia cu atâta uşurinţă, la apa
lumea în campania contra Bulgariei. renţă stăpânind văzduhul la perfecţie.
De toată lauda a fost Expoziţia Me
seriaşilor şi a „Reuniunii femeiloi Zborul acesta îndeplinit cu atâta
poată da femeii vorbă hotărîtă. Dar
române din comit. Hunedoarei“, a siguranţă, erâ ţinta preocupaţiilor cari
atunci, dânsa trage cu urechea şi cărei Atelier delà Orăştie a expus
le întrerupe vorba: angajază spiritul omului. Fără mo
peste 50 de obiecte care de care
„Să am iertare, mă rog; dum mai de artă şi mai de preţ. — Con toare, fără puterea explosivă a ga
neavoastră nu sunteţi Români? certul „Reuniunii de cântări“ a mul zelor, aerul numai cu ajutorul unei
— Ba da, Români, doamnă. ţumit pe toţi, iar pe înţelegătorii de perechi de aripi, ...şi în chipul a-
— Ei, atunci nu vă dau chilia. Ho- artă muzicală i-a răpit cântarea mă cesta să pluteşti ca o pasăre înfrun
tărît: la Români nu mai dau cvartir!“ iastră la pian a dşoarei Cella Dela- tând cu puţină trudă valurile de aer
vrancea şi a dnei Veturia Triteanu.
Băeţii se uită miraţi unul la altul. de pe deasupra munţilor şi văilor şi
— Şedinţele „Asociaţiunii“ au fost
„N’ai putea să ne spui, doamnă, ţinute la nivel, ca discuţii, ca hotă apelor.
nu fie cu supărare, — pentruce nu râri, ca îndrumări nouă. Conferinţele Astăzi visul de veacuri a omului
mai daţi chilia la Români?
— Să vedeţi, dlor, nu de răi,
ori de altceva nu dau locuinţă Ro
mânilor. Că Românii sunt altfel băeţi
buni şi aşezaţi. Dar am avut unul
subţirel, cu ochii adânci, schinteie-
tori, care se ţineâ tot de drăcii ne-
mai văzute. Toată îmi umpluse casa
cu şurube şi cu oţele. Dela o vreme
îşi făcuse un fluture mare, pe care
îl ţineâ de sfoară şi îl repezea prin
casă. li erâ prea strâmtă chilia şi-l
băteâ de pereţi. Dar mai ales, tot
îmi sparse plafonul. Ia uitaţi, se văd
şi acum urmele găurilor, măcar cât
m’a costat reparaţia! Unul tăcut,
brunet, nu mai ţin minte cum îşi
ziceâ. Şi de atunci am pus jurământ
că nu mai dau chilia la Români...“
(al) Din pustiirile războiului din urmă După retragerea Bulgarilor din orăşelul Negotin,
Turcii se reîntorc acasă, şi iaca ce află: pustiu şi ruină, par’că n’au trecut pe-aici
oameni şi încă creştini, ci sălbateci din cea mai neagră Africă!...
