Page 9 - 1913-37

zând că la auzul acestor cuvinte, sentinela n’are să ştie
%onet. cum să-l poftească mai repede. Spre marea lui sur­
prindere văzu pe păzitorul porţii că nu se mişcă de
La geam stă, răsfăţată, visătoare... loc, ca şi când datoria îl împetrise acolo.
Pe-aproape pribegind, un gând îmi zise: Crezând că poate nu-1 auzise bine, Rozmarin îi
„Cam rar se izbândesc din cele vise, mai spuse încă odată scopul venirei lui.
Dar tot nu-i rău de-ai face o ncercare“. Atunci, sentinela se răsti:
„Du-te, domnule!... La depozitul de recrutare se
Amurgu n taină lumea nvăluise, fac înscrierile...
Şi n inimi furişă o nduioşare — Unde-i depozitul?
Ş o sete de vieaţâ-atăt de mare, — Nu ştiu!...“
De parcă ’ntreg pămăntu ’ntinerise... Cu privirea desnădăjduită, poetul se uită în toate
părţile căutând pe cineva care i-ar putea arătă încotro
Lin, noaptea coborî, purtând cu ea
să-şi îndrepte paşii. De-odată se înveseli. In dreptul
Un roi de stele, cerul să ncunune;
cazărmii, se opri o trăsură din care sări sprinten un
Şi n urmă-i Amor zâmbitor veneă...
căpitan.
„Cu ăsta mă înţeleg!...“ — gândi înviorat şi se
Iar sus, dela ferestre,-un chip răsare
duse deadreptul la el, oprindu-1.
Ş’un glas şopteşte vântului de spune:
Mirat, că-1 opreşte aşa tamnisam un necunoscut,
»Au. când şi când, şi visele ntrupare“...
căpitanul îl întrebă cam răstit:
EUG. CIUCHI. C. L.
„Ce vrei ?“
Cu vocea umflată, Rozmarin îi răspunse:
„Vreau să-mi fac datoria de Român... Vreau să-mi
vărs sângele pentru patrie!...“
Voluntariatul poetului. Căpitanul se uită cu milă la corpul deşirat al tâ­
nărului poet, şi nu-şi putu stăpâni un zimbet:
\L. CAZABAN
„Crezi că numai decât are nevoie armata de dum­
Şi poetul Rozmarin a vrut să-şi verse sângele neata?!... Şezi, băete, liniştit acasă...“
centru patrie. Când zăngănitul armelor a înăbuşit cân- Şi cum eră grăbit căpitanul intră pe poartă, a-
ecul lyrei sale, cu toate că scotea în urmă numai su- fundându-se în gangul întunecat al cazarmei.
îete patriotice, poetul s’a hotărât să se înscrie ca vo- Un sergent major însă îl sfătui să facă o petiţie
untar. şi-l îndreptă acolo unde trebuia s’o dea. Căpitanul dela
A alergat în Dealul Spirei şi s’a oprit în faţa ca- depozitul de recrutare, după ce-i ceti petiţia, îl trimise
:armei regimentului „Mihai Viteazul“. Pe cel dintâi sol- să aştepte în curtea cazarmei. A aşteptat acolo până ’n
iat pe care îl întâlni, îl întrebă: sară, fără să-l mai bage cineva în seamă, aşa-i grăbea
„Unde pot ca să mă înscriu ca voluntar?“ treburile pe fiecare. Când l’a prins foamea, plecă şi el
Cu un zimbet amărât, soldatul îi răspunse: acasă. A doua zi de dimineaţă, se înfăţişă iarăş că­
„Nu ştiu!“ pitanului.
Poetul vru să intre pe poartă, dar sentinela îl „Ce vrei?“ îl întrebă şeful depozitului
Dpri scurt, încruntat: — Nu ştiţi ?... Eu sunt voluntarul...
„Nu-i voe! — Da mai lăsaţi-mă în pace... Sunteţi o adevă­
— Vreau să intru voluntar!“ strigă poetul, cre­ rată pacoste!... Mai aşteaptă“.