Page 11 - 1913-38

N r . 3 8 . C O S I N Z E A N A Pag. 555.

„Ura copii, trecem vama“, şi domnul căpitan
'ESTE HOTAR... purtând cravaşa, arată în lungul graniţei...
- AMINTIRI DIN TABĂRĂ — Soldaţii svârl capelele în sus, dau busna peste
. VLĂDESCU-ALBEŞTI casa scundă, cu pereţii cârpiţi şi murdari, şi în perva­
zul de sus al uşei, anină tricolorul românesc...
Cornistul sună părăsirea garnizoanei! Un fior E vama bulgărească. O casă, fără nici o împrej­
îce prin sufletele noastre şi o adiere caldă isbeşte muire, pustie şi lăsată în voia lui Dzeu!
obrajii înbujoraţi. Zorile sărută pământul umed de „Eşti a noastră, cumătră“, îi spuneau flăcăii că­
uă şi o geană roşiatică se resfrânge, molatică pe minului pustiu...
»ama dealului. „Ce bragagiu, o fi stat aici măi fraţilor...
Corniştii sună înainte... — Vr’un alviţar fără parale, măi vere“.
9
Şiraguri de oameni, pornesc în pas cadenţat, pe Dela vamă, trecem pe pământul bulgăresc, şi în
iseaua ce se îndoae, alunecând pe dealurile dobrogene. obrajii noştri începuse, să apară o dogoreală caldă,
Bătrâni, femei şi copii dau bineţe, celor ce pleacă şi un neastâmpăr ne cuprinse sufletele. Voiam să ne
:ste hotare... măsurăm mai îngrabă puterile, înainte ca marşurile
„Să veniţi cu bine, copii“. lungi, să ne fure cu şiretenie din forţe...
„Dumnezeu să vă aibă de grijă...“ înaintea noastră, sub poale de deal, pe o pantă,
Lacrimile, ce se cerneau prin genele, mamelor, care alunecă uşor, se iveşte un sat mic, cu împrej­
:ăreau şi mai viu în sufletele noastre, şi avântul muiri de gunoi şi mărăcini. Case scunde, urâte, aşe­
ibun al războiului prindeâ aripi... zate fără nici un gust, lipsite de lumină şi adăpost.
„La Sofia“, strigau camarazii... Pe dreapta, răsare o casă mai frumoasă. E pri­
„Să ne vedem sănătoşi în Varna...“ măria, pustie şi cu ochiurile din ferestre lipite cu,
Arşiţa soarelui şi pulberea de pe şosea ne sorbiâ hârtie. Pe o placă neagră stă scris: „Ura România,
n puteri... Nu şovăiam, mergeam înainte, şi glumele La Sofia băeţi, semnat, Vasile Nicolae, brigadier la
ţineau lanţ, alături de cântece dornice. 6 călăraşi“.
9
Foaie verde de mohor, La răspuntea drumului, copii goi, cu fesuri ro­
Na, na, na dorule na... şii, alături de Turci, strigau ura, ura, întinzând apă
Are maica un fecior şi pâine.
Na, na, na dorule na... „Unde, bre“, întrebă câte unul, într’o româ­
A plecat spre Megidia
Trece Dunărea ’n Sofia... nească stricată.
„La Sofia“, îi răspundeau flăcăii noştri.
„Zi măi camarade, zi că-mi plesneşte opinca „Ha, bre. Ha, bre. Alah, bre...“, bolboroseau în
: necaz...“ urma noastră Turcii, şi bucuria lor eră nespus de
Aoleo de am să mor, mare. Ne duceam să rupem ruşinea ce se pogorîse
Să n’aibă măicuţa dor. asupra neamului lor; duceam cu puterea noastră, nă­
Am să mor cu şapte’n mâni,
Şapte câini, şapte streini... dejdea lor de mai bine, şi gândul că steaua lor a
răsărit iarăs.
Răsună valea de cântece si chiote, si cei cari
9 7 9 Pe la umbra caselor, sub dedesupturi de paie,
am necăjiţi şi obosiţi de grenl drumului, răsuflăm apăreau ca umbrele, chipuri de femei, cadâne înfăşurate.
ai uşor sub freamătul de glume.
„Ce au lighioanele astea, de fug de noi?
Sub seară, se înşirau pe coama dealului, la — Sunt bolnave de fălcarniţă, domn sergent...“
arginea vrunui sat, corturile în linie dreaptă. Uitam
La o fântână un camarad, a ridicat pe nesimţite
i mergeam la război, prinşi de povestirile fără sfârşit vălul dela o turcoaică, şi în tăria legei, ce o stăpânea,
e camarazilor, ne lăsam pradă acestor tovarăşi ne- i-a smuls vălul, şi a rupt’o la fugă pe poteca, ce
>us de glumeţi. duce la sat...
„Unde mergem, măi frate? „Ptiu, mâncâ-te-ar svârcolaci, sgripţuroaico.
— La Constanţa, băeţi. — A dracului naţie, măi fraţilor.
— Nu-i adevărat, mergem spre Predeal.
— Fuge de noi, ca de lup...
— La ţaţa Sofia“, strigau cei din cort şi râsul — N’aş stă cu oblojitele astea în casă, să-mi
r argintiu, sunător, supără adesea pe domnul căpi- dea şi Adrianopolul...“
n care da poruncă de culcare. Pe socoteala camaradului Lemnaru, făceam toţi
*
* * haz, căci tare eră chisnovat. Glumele lui ne aduceau
în zare, pe drumul ce trece şerpuind printre veselie şi gândurile noastre dornice, trăiau pentru
duri, sus pe muchea dealului, se desprinde, abia, acele clipe, mai potolite.
ia, coperişul de ţiglă a unei case. Pereţi albi întă­ Râdeau flăcăii de turcoaicele înfăşurate la cap,
râţi în iederă verde, răsar mai clar în faţa ochilor. care se furişau prin umbra zidurilor, dar hazul lor