Page 15 - 1913-38
P. 15

Nr. 38.                                 C O S I N Z E A N   A                               Pag. 559.

  pune  singur  pe  fugă  întreg  roiul  acesta  de  ibovnice   în  urma  mea  Teresa,  sărind  tot  câte  patru  trepte,  ca
  renumite.                                            să mă ajungă şi să-mi dea pălăria.
       Cu  toate  acestea  am  simţit  şi  eu  frumseţea,  ca   —  Mă duc să pun scrisoarea asta la postă, Tereso.
  ori  care  altul;  am  simţit  şi  eu  farmecul  acesta  miste­  —  Doamne  sfinte,  dar  cum  poate  cineva  fugi  aşa,
  rios,  pe  care  l’a  împrăştiat  natura  în  toate  formele  în­  cu capul gol, ca un nebun ?
  sufleţite;  lutul  viu  mi-a  dat  şi  mie  fiorul,  care  te  face   —  Sunt  nebun,  Tereso.  Dar  cine  nu-i  nebun?
  îndrăgostit  şi  poet.  Dar  n’am  ştiut  nici  iubi,  nici  cântă,   Dă-mi iute pălăria!
  în  sufletul  meu,  tixit  de  pergamente  şi  de  formule  bă­  —  Şi mănuşile, domnule, şi ploierul!
  trâneşti,  regăsesc,  ca  o  miniatură  într’un  pod,  o  faţă   Eram  jos,  la  capătul  scării,  şi  tot  o  mai  auziam
  luminoasă cu doi ochi, ca două viorele...            strigând şi gemând.
       Prietine  Bonnard,  tu  eşti  un  nebun  bătrân.  Ce­
  teşte  catalogul  acesta,  pe  care  ţi  l’a  trimis  azi  dimi­                         10 Octomvrie 1859.
  neaţa  un  librar  din  Florenţa.  E  un  catalog  de  manu­  Nu-mi  mai  puteam  înfrâna  nerăbdarea,  aşa  eram
                                                       de  agitat  aşteptând  răspunsul  domnului  Michel-Angelo
  scrise  şi  făgădueşte  descrierea  câtorva  bucăţi  însemnate,
  păstrate  pe  la  bibliofilii  de  prin  Italia  şi  Sicilia.  Asta-ţi   Polizzi.  Nu  mai  aveam  stare;  mişcările  îmi  deveniră
  place şi ţi se şi potriveşte mai bine.               nervoase;  deschideam  şi  închideam  cărţile  cu  un  zgo­
                                                       mot  asurzitor.  Ba  într’o  zi  mi  se  întâmplă  să  trântesc
       Cetesc,  şi  scot  un  ţipet!  Hamilcar,  care  cu  vârsta
  s’a  făcut  aşa  de  grav,  încât  mă  sperie,  se  uită  la  mine   cu  cotul  un  tom  de  Moreri.  Hamilcar,  care  se  lingeâ,
                                                       se  opri  deodată,  şi  cu  brânca  încă  pe  ureche,  se  uită
  mustrător  şi  par’că  mă  întreabă,  că  este  odihnă  în  lu­  năcăjit  la  mine.  La  vieaţa  asta  zgomotoasă  trebuia  să
  mea  asta?  căci  nici  lângă  mine  n’o  poate  gustă,  care-s   s’aştepte  el  sub  coperişul  meu  ?  Oare  nu  ne  înţelese-
  tot aşa de bătrân, ca şi dânsul.
                                                       serăm  noi  tacit,  să  ducem  o  vieaţă  pacinică  ?  Am  căl­
       In  bucuria  descoperirii  mele,  am  nevoe  de  o  fiinţă,   cat învoiala.
  căreia  să  mă  pot  destăinui;  mă  adresez  deci  liniştitu­  —  Sărmane  Hamilcar,  îi  răspunsei,  sunt  prada
  lui Hamilcar, cu toată efusia unui om fericit:       unei  patimi  nebune,  care  mă  arde  şi  m’alungă.  Patimile
       —  Nu,  Hamilcar,  nu  este  odihnă  în  lumea  asta.   sunt  duşmanele  odihnei,  adevărat;  dar  fără  ele  n’ar  fi
  Liniştea  pe  care-o  nădăjdueşti  tu  e  incompatibilă  cu   în  lumea  asta  nici  industrie  şi  nici  artă.  Fiecare  ar  pir-
  munca  vieţii.  Şi  cine-ţi  spune  că  suntem  bătrâni?  Ascultă   coti  în  pielea  goală  pe  câte  o  grămadă  de  gunoi,  şi
  ce  stă  scris  în  catalogul  acesta,  şi  spune-mi  apoi,  so­  tu  n’ai  dormi  întreagă  ziulica  pe  perna  de  mătase,  în
  sit-a vremea odihnii.                                 cetatea cărţilor.
       „Legenda  de  aur  de  lacob  deVoragine;  traducere   Nu  expusei  lui  Hamilcar  mai  departe  teoria  pa­
  franceză  din  veacul  XIV,  făcută  de  clericul  Jean  Tout-   timilor,  căci  îmi  aduse  Teresa  o  scrisoare.  Era  timbrată
  mouille.                                              din Neapol şi ziceâ:
       „Manuscris  superb,  împodobit  cu  două  miniaturi
                                                                  „Ilustrisime domnule!
  executate  admirabil  şi  într’o  desăvârşită  stare  de  con­
  servare,  înfăţişând  una:  curăţirea  Fecioarei,  ceealaltă   „De  fapt  sunt  în  stăpânirea  incomparabilului  ma­
                                                                                 u
  încoronarea Proserpinei.                              nuscris  al  „Legendei  de  aur ,  care  n’a  scăpat  pătrun­
       „La  sfârşitul  Legendei  de  aur  se  află  legendele   zătoarei  dumneavoastre  atenţii.  Motive  însemnate  se
  sfinţilor  Ferreol,  Ferrution,  Germain  şi  Droctovee,  xxviij   împotrivesc imperios şi tiranic rugării ce mi-aţi făcut.
  pagini,  şi  îngroparea  miraculoasă  a  sfântului  Germain   Nu  mă  pot  despărţi  de  manuscris  nici  măcar  pen­
  d’Auxerre, xij pagini.                                tru  o  zi,  nici  măcar  pentru  o  minută.  Va  fi  o  bucurie
       „Acest  manuscris  preţios,  care  făcea  parte  din   şi  o  glorie  pentru  mine,  de  a  vi-1  putea  pune  la  în­
  colecţia  lui  Sir  Thomas  Raleigh,  e  păstrat  astăzi  în  ca­  demână  în  umila  mea  căscioară  din  Girgenti,  care  va
  binetul domnului Michel-Angelo Polizzi, din Girgenti“.  fi  înfrumseţată  şi  iluminată  prin  prezenţa  dumneavoastră.
                                                        In  nerăbdătoarea  nădejde  a  venirii  dumneavoastră,  ră­
       —  Auzi,  Hamilcar!  Manuscrisul  lui  Jean  Tout-
  mouille  e  în  Sicilia,  la  Michel-Angelo  Polizzi.  Numai   mân,  domnule  academician,  umilul  şi  devotatul  dum­
  de-ar iubi omul acesta savanţii! Stai, să-i scriu.    neavoastră servitor
                                                                                     Michel-Angelo Polizzi,
       Ceea  ce  şi  făcui  îndată.  In  scrisoare,  îl  rugam  pe                    negustor de vinuri
  domnul  Polizzi  să-mi  încredinţeze  textul  clericului  Tout-                 şi archeolog în Girgenti, Sicilia “
  mouille,  spunându-i  şi  în  temeiul  căror  titluri  îndrăz­  Ei bine, o să plec în Sicilia.
  nesc  să  mă  cred  vrednic  de  favoarea  asta.  Ii  pusei  în
                                                             Extremum hune, Arethusa, mihi concede lahorem !
  aceeaş  vreme  la  îndemână  câteva  texte  inedite,  cari
  erau  în  stăpânirea  mea,  şi  cari  nu  erau  lipsite  de  in­                               — urmează —
  teres.  II  rugai  să  binevoiască  a-mi  răspunde  cât  de  cu­
  rând, şi-mi înşirai, sub iscălitură, toate titlurile onorifice.
       —  Domnule!  domnule!  unde  alergaţi  aşa?  strigă
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20