Page 23 - 1913-38
P. 23
Nr. 38. C O S I N Z E A N A Pag. 559.
pune singur pe fugă întreg roiul acesta de ibovnice în urma mea Teresa, sărind tot câte patru trepte, ca
renumite. să mă ajungă şi să-mi dea pălăria.
Cu toate acestea am simţit şi eu frumseţea, ca — Mă duc să pun scrisoarea asta la postă, Tereso.
ori care altul; am simţit şi eu farmecul acesta miste — Doamne sfinte, dar cum poate cineva fugi aşa,
rios, pe care l’a împrăştiat natura în toate formele în cu capul gol, ca un nebun ?
sufleţite; lutul viu mi-a dat şi mie fiorul, care te face — Sunt nebun, Tereso. Dar cine nu-i nebun?
îndrăgostit şi poet. Dar n’am ştiut nici iubi, nici cântă, Dă-mi iute pălăria!
în sufletul meu, tixit de pergamente şi de formule bă — Şi mănuşile, domnule, şi ploierul!
trâneşti, regăsesc, ca o miniatură într’un pod, o faţă Eram jos, la capătul scării, şi tot o mai auziam
luminoasă cu doi ochi, ca două viorele... strigând şi gemând.
Prietine Bonnard, tu eşti un nebun bătrân. Ce
teşte catalogul acesta, pe care ţi l’a trimis azi dimi 10 Octomvrie 1859.
neaţa un librar din Florenţa. E un catalog de manu Nu-mi mai puteam înfrâna nerăbdarea, aşa eram
de agitat aşteptând răspunsul domnului Michel-Angelo
scrise şi făgădueşte descrierea câtorva bucăţi însemnate,
păstrate pe la bibliofilii de prin Italia şi Sicilia. Asta-ţi Polizzi. Nu mai aveam stare; mişcările îmi deveniră
place şi ţi se şi potriveşte mai bine. nervoase; deschideam şi închideam cărţile cu un zgo
mot asurzitor. Ba într’o zi mi se întâmplă să trântesc
Cetesc, şi scot un ţipet! Hamilcar, care cu vârsta
s’a făcut aşa de grav, încât mă sperie, se uită la mine cu cotul un tom de Moreri. Hamilcar, care se lingeâ,
se opri deodată, şi cu brânca încă pe ureche, se uită
mustrător şi par’că mă întreabă, că este odihnă în lu năcăjit la mine. La vieaţa asta zgomotoasă trebuia să
mea asta? căci nici lângă mine n’o poate gustă, care-s s’aştepte el sub coperişul meu ? Oare nu ne înţelese-
tot aşa de bătrân, ca şi dânsul.
serăm noi tacit, să ducem o vieaţă pacinică ? Am căl
In bucuria descoperirii mele, am nevoe de o fiinţă, cat învoiala.
căreia să mă pot destăinui; mă adresez deci liniştitu — Sărmane Hamilcar, îi răspunsei, sunt prada
lui Hamilcar, cu toată efusia unui om fericit: unei patimi nebune, care mă arde şi m’alungă. Patimile
— Nu, Hamilcar, nu este odihnă în lumea asta. sunt duşmanele odihnei, adevărat; dar fără ele n’ar fi
Liniştea pe care-o nădăjdueşti tu e incompatibilă cu în lumea asta nici industrie şi nici artă. Fiecare ar pir-
munca vieţii. Şi cine-ţi spune că suntem bătrâni? Ascultă coti în pielea goală pe câte o grămadă de gunoi, şi
ce stă scris în catalogul acesta, şi spune-mi apoi, so tu n’ai dormi întreagă ziulica pe perna de mătase, în
sit-a vremea odihnii. cetatea cărţilor.
„Legenda de aur de lacob deVoragine; traducere Nu expusei lui Hamilcar mai departe teoria pa
franceză din veacul XIV, făcută de clericul Jean Tout- timilor, căci îmi aduse Teresa o scrisoare. Era timbrată
mouille. din Neapol şi ziceâ:
„Manuscris superb, împodobit cu două miniaturi
„Ilustrisime domnule!
executate admirabil şi într’o desăvârşită stare de con
servare, înfăţişând una: curăţirea Fecioarei, ceealaltă „De fapt sunt în stăpânirea incomparabilului ma
u
încoronarea Proserpinei. nuscris al „Legendei de aur , care n’a scăpat pătrun
„La sfârşitul Legendei de aur se află legendele zătoarei dumneavoastre atenţii. Motive însemnate se
sfinţilor Ferreol, Ferrution, Germain şi Droctovee, xxviij împotrivesc imperios şi tiranic rugării ce mi-aţi făcut.
pagini, şi îngroparea miraculoasă a sfântului Germain Nu mă pot despărţi de manuscris nici măcar pen
d’Auxerre, xij pagini. tru o zi, nici măcar pentru o minută. Va fi o bucurie
„Acest manuscris preţios, care făcea parte din şi o glorie pentru mine, de a vi-1 putea pune la în
colecţia lui Sir Thomas Raleigh, e păstrat astăzi în ca demână în umila mea căscioară din Girgenti, care va
binetul domnului Michel-Angelo Polizzi, din Girgenti“. fi înfrumseţată şi iluminată prin prezenţa dumneavoastră.
In nerăbdătoarea nădejde a venirii dumneavoastră, ră
— Auzi, Hamilcar! Manuscrisul lui Jean Tout-
mouille e în Sicilia, la Michel-Angelo Polizzi. Numai mân, domnule academician, umilul şi devotatul dum
de-ar iubi omul acesta savanţii! Stai, să-i scriu. neavoastră servitor
Michel-Angelo Polizzi,
Ceea ce şi făcui îndată. In scrisoare, îl rugam pe negustor de vinuri
domnul Polizzi să-mi încredinţeze textul clericului Tout- şi archeolog în Girgenti, Sicilia “
mouille, spunându-i şi în temeiul căror titluri îndrăz Ei bine, o să plec în Sicilia.
nesc să mă cred vrednic de favoarea asta. Ii pusei în
Extremum hune, Arethusa, mihi concede lahorem !
aceeaş vreme la îndemână câteva texte inedite, cari
erau în stăpânirea mea, şi cari nu erau lipsite de in — urmează —
teres. II rugai să binevoiască a-mi răspunde cât de cu
rând, şi-mi înşirai, sub iscălitură, toate titlurile onorifice.
— Domnule! domnule! unde alergaţi aşa? strigă
