Page 9 - 1913-38
P. 9
I C A R asupra noastră, cele mai strălucite raze din apoteoză,
ce o smulsese cerului, ca un al doilea Prometheu.
ÎN AMINTIREA LUI VLA1CU - în ploaia acestor raze, asvârlite din gloria ce şi-o
.. CIURA eluptase, numele lui străluceâ cu litere de pară - şi
neamul întreg se cutremură de un fior sfânt, întreză
Când Dedal a înţeles, că nu mai poale trăi sub rind ţinta ideală spre care îl chemă genialul lui fiiu.
ipânirea de fer a lui Minos, şi-a făurit aripi, fixân- One ar puteâ să adune înfr’un mănunchiu bogă
-le de umeri, cu ceară moale. După câteva încer- ţia de vise, ce s’au zbătut sub această frunte genială i
ri, a plecat cu fiiul său Icar, luându-şi drumul peste Ele erau cu atât mai impetuoase, cu cât piedi
inderea nemărginită a apelor. Bătrânul pluteâ li- cile se adunau tot mai duşmănoase, să le strivească
;tit îti văzduh, urmărind cu multă grije zbenguielile încă din germene; erau cu atât mai sfidătoare, cu cât
pilului, ce se avântă când spre razele aprinse ale îndrăzneţul visător eră pe deplin convins, că visul lui
arelui, când se coborâ, cu aripile strânse, spinte- nu e o utopie.
id văzduhul, până aproape de valurile mării. „Ia S’a pus atunci pe studiu, muncind din greu, în-
ama, dragul tatii — îi ziceâ el, mustrându-1 cu blân măgăzinându-şi comori de cunoştinţe.
zi - nu e bine să te apropii prea mult de soare, Şi sub tavanul căsuţei modeste din Binţinţi, vi
:i razele vor topî ceara, cu care ii-am fixat aripile; sul glorios îşi astrângeâ tot mai mult aripile, căci în
te coborî nici prea jos, căci aburii valurilor îţi vor
căperea prea eră de tot strâmtă.
ireunâ penele... Rămâi în calea mijlocie“. *
* *
Dar Icar n’a ascultat de povejele minunate ale
A venit apoi vremea, ca aripile aceste să se
trânului, ci s’a apropiat, în salturi tot mai îndrăzneţe,
soare. destindă într’o rotire mândră, ca aceea a unui vultur
tânăr, odraslă a falnicei acvile, ce stăpâneâ pe vre
Ce frumos eră soarelei
Cum îl chemau razele aurii, cu resfrângeri de muri jumătate de lume!...
cubeiel Dar cine ar puteâ să măsoare distanţa dela cea
dintâi licărire a visului, - dela cele dintâi lemne cio
Şi sângele îi zvâcneâ fierbinte şi neastâmpărat,
dorul de a se apropiâ tot mai mult de acest izvor plite cu mâna - până la rotirea triumfală de-asupra
luminii 1 Câmpului Libertăţii, în uraganul aclamărilor delirante
Zadarnice erau poveţele cuminţi ale bătrânului; al miilor de oameni, ce plângeau şi râdeau, îmbetaţi
de atâta triumf?
ărul se avântă, în rotiri tot mai triumfale, în slavă,
Cine îşi poate da seama, de îndoielile, ce tul
n’a simţit, cum ceara începe să se topească, pre- bură atât de adese, chiar minţile cele mai clare? Cine
jându-se încet-încet, până s’a pomenit, că aripile i
nu cunoaşte zimbetul de îndoială al lumii, ce nu se
desprind, şi el îşi agită braţele goale în aer. obicinueşte aşa de lesne cu gânduri mai avansate?
S’a prăbuşit atunci, ca un meteor, spintecând
:duhul şi afuudându-se în mare! Şi cine nu ştie, cât de greu poate răzbate până sus,
* odrasla unui ţăran din Ardeal, chiar purtând pe frunte
* * pecetea genialităţii?
Neamul nostru nenorocit, a avut şi el un Icar, Sunt atâtea intrigi mari şi mărunţele, atâtea o-
a sfidat cu îndrăsneală de erou, frământările văz- cazii de a zădărnici munca unui om cinstit, ce nu cu
lului, înstăpânindu-se peste ele. noaşte şurubăriile reclamei şi ale linguşirii, încât nu
S’a ridicat din obscuritatea unui sat până în mai o voinţă de fier poate răzbate la liman, din a-
;ă - şi de acolo a împrăştiat cu amândouă mânile cest labirint.
