Page 12 - 1913-39

Pag. 572. C O S I N Z E À N A Nr. 39.

aplecându-se mult pe marginea prispei. îşi făceâ stra- ricit pe buzele întredeschise şi eu o privire visătoare
şină ochilor cu mânile aproape străvezii. în susul în ochii-i limpezi, cari priveau în sus spre cerul în­
râului pe unde plutea barca, lumina soarelui se lăsă tunecat. Lumina dispăru; un plescăit uşor ca şi când
aurie pe faţa apei, aşa că părea că luntrea alunecă pe ar fi căzut ceva în apă, aruncat de o mână nevăzută,
oglindă de aur. — si barca îsi continuă mersul.
y y
Faţa ei palidă ca şi ceara, părea în clar-obscurul *
amurgului, că poartă lumina în sine. * *
Ochii ei storşi de desnădejde pândeau înfriguraţi, Trecuse ca la un an. Soarele scăpătâ de după
în jurul gurei ostenite plutea un zâmbet ciudat de o grămadă de nori grei şi posomorâţi, cari aruncau
prostesc, dar cutele de pe fruntea-i rotundă şi eşită o lumină însângerată asupra valurilor galbene ale
în afară răspândiau pe întregu-i chip o umbră de râului. Nu se auzeă nici un ţârăit de greeri, ci numai
hotărâre desperată. plescăitul apei şi fâsâitul trestiişului de pe ţărm. în
Clopotele bisericei din cătun prinseră să sune. depărtare se vedeâ venind o luntre în josul apei. Bol­
Ea se întoarse din bătaia soarelui şi începu să nava de pe prispă stă acum jos pe ţărm.
clatine din cap, ca şi când ar fi voit să scape de Când odinioară aruncase mănunchiul vrăjit după
sunetul clopotelor, cari nu mai încetau să sune, în fata cea tânără, căzuse leşinată în prispă; emoţia pu­
vreme ce murmură drept răspuns: „nu pot să aştept, ternică, sau poate noul medic de plasă aduseră cu
nu pot să aştept“. Dar sunetul se auzeă într’una. sine o schimbare în spre bine; după un răstimp greu
Ca muncită de durere începe să umble pe prispă începuse să se întrămeze şi după câteva luni eră cu
încoace şi ’ncolo; umbrele desnădejdii se întunecară şi desăvârşire sănătoasă. Dintr’un început eră ca uluită
mai mult, iar respiraţia se îngreuie, ca şi când ar fi de acest simţământ de sănătate, dar această nouă
apăsat-o lacrimile, fără să poată plânge. stare nu ţinu mult; începu să fie tot mai tristă şi
Demult, de ani de zile, suferea de o meteahnă mai abătută, căci o urmărea pretutindeni chipul fetei
chinuitor de dureroasă, care nu-i da pace nici când celei tinere din barcă. La început i se păru că o vede
umblă pe picioare, nici când zăceă în pat. Ceruse precum o zărise, tânără şi înfloritoare, îngenunchiâ
sfat şi alinare delà o mulţime de mueri pricepute, par’că la picioarele ei, privind-o implorător în ochi;
se târâse delà un izvor făcător de minuni la altul — mai apoi ea deveni nevăzută, dar ea ştia cu toate
dar totdeauna de-a surda. Mai deunăzi fusese la Sft. acestea unde se află, căci o auzea văetându-se uşor
Bartolomeu, unde un bătrân chior îi dăduse sfatul să ziua în patul ei, iar noaptea într’un colţ al camerei
lege un mănunchiu de floarea reginei, crusăţel veşted, ei Nu de mult i se arătase din nou: steteâ din nou
coceni pârliţi de porumb şi buruieni din ţintirim, o în faţa ei, palidă şi uscată şi o privea ţintă cu ochi
şuviţă din părul ei împreună cu o aşchie de cosciug; nefiresc de mari şi ciudaţi. în seara asta ea stă jos
acest mănunchiu aveă să-l arunce în urma unei fete la ţărmul râului; avea în mână o scurtătură de lemn
y
sănătoase şi fragede, care ar fi venit pe o apă cur­ şi cu ea făceâ în nomolul moale cruce după cruce;
gătoare; beteşugul îi va da pace şi va trece la cealaltă. din când în când se îndreptă şi ascultă; apoi prindeă
Acum purtă mănunchiul ascuns la sân. Pe râu iar să facă cruci.
se apropiă o barcă, cea dintâi după ce ea legase mă­ Acum începură clopotele de seară.
nunchiul. Păşi din nou la marginea prispei, barca se Cu grije îşi sfârşi crucea, lăsă scurtătura din
apropiase atât de tare încât ea puteă deosebi într’ânsa mână, îngenunchie şi se rugă. Apoi se cufundă în
pe cei cinci sau şase călători. Luntraşul şedeă în dos râu până la piept, îşi încrucişă mânile şi se lăsă în
ţinând în mână o prăjină mare, la cârmă stă o damă valul cenuşiu închis. Iar valul o primi, o atrase în
tânără şi cârmeă, iar lângă dânsa stă un bărbat care adâncime şi se strecură, ca şi până acum, agale şi
luă seama, ca ea să cârmească după semnele luntra­ trist mai departe, trecând pe lângă sat, pe lângă câm­
şului; ceilalţi şedeau în mijlocul bărcii. puri, departe, tot mai departe.
Bolnava se încovoie adânc înainte; fiecare tră­ Acum barca se apropiase de tot; pe ea erau
sătură a feţei ei eră încordată şi pânditoare; mâna tinerii cari ajutaseră atunci la cârmuit, iar acum por­
şi-o ţineă la sân. Tâmplele i se zbăteau vajnic, răsu­ niseră în călătoria de nuntă. El stă la cârmă, ea în
flarea aproape îi încetase; cu nările înfrigurate, cu mijlocul luntrei înfăşurată într’un şal mare, cu o că-
obrajii arzători, cu ochii ţintiţi şi larg deschişi aşteptă ciuliţă roşie pe cap... steteâ răzimată de catargul scurt,
apropierea bărcii. lipsit de pânză şi fredonă în neştire.
Deja vocile călătorilor se auzeau, când lămurite, Apoi trecură prin faţa casei. Ea făcu cârmaciului
când asemenea unui murmur înăbuşit. Acum barca din cap un semn de mulţumire, îşi ridică privirile
ajunsese chiar dedesubtul -casei; în aceea clipă cineva spre cer şi începu să cânte, rezemată de catarg, cu
îşi aprinse ţigara. Lumina căzii pe scurtă vreme asupra ochii în spre norii călători:
damei delà cârmă şi în bătaia roşietică a luminei se O spuneţi-mi voi ziduri tari,
puteă deosebi o fată tânără, fragedă, cu un surâs fe­ E sigur cuibul meu,