Page 15 - 1913-39

N r . 3 9 . C O S I N Z E A N A Pag. 575.

ile tale greceşti. Sapias, vina liques! O ţară frumoasă Ideile aceste se formară în mintea mea în mai
ii un cer senin te îndeamnă totdeauna la plăceri li- puţin de-o secundă şi ca să scap de ceşti doi necu­
riştite. Dar sunt suflete chinuite de o nemulţumire su- noscuţi, mă aruncai îndată unde erâ mulţimea mai deasă
)limă; acestea sunt cele mai alese. Astfel de suflet şi apucai pe un vicoletto întortochiat, luminat de o
;rai tu, Leuconoe; ai ajuns acum la bătrâneţe în ora­ singură lampă aprinsă în firida unei Madone. Gândin-
lul, unde strălucea frumseţa ta odinioară, mă închin du-mă mai pe îndelete aici, aflai că femeia asta fru­
:u respect umbrei tale melancolice. Suflete ca al tău, moasă, — căci cu siguranţă erâ frumoasă, — exprimase
Iacă au răsărit în sinul creştinătăţii, au fost suflete de faţă de mine o ideie foarte binevoitoare, care merita
ifinte, iar minunile lor au umplut paginile Legendei de întreaga mea recunoştinţă.
mr. Prietinul tău Horaţiu a lăsat urmaşi mai puţin ge- „Moşneagul acesta-i cu siguranţă Francez, Dimi-
îeroşi. Iată unul dintre nepoţii lui în persoana crâşma- trie. Mă doare nedumerirea asta a lui. Haide, grăieşte
ului-poet, care în clipa de faţă toarnă vin prin ceşti, cu el! Ce spinare bună, rotundă are! Aşa-i Dimitrie?“
;ub firma sa epicureană. Auzind cuvintele acestea pline de farmec nu tre­
Şi cu toate acestea vieaţa îi dă drept prietinului buia s’o iau la fugă. Se potriveâ mai bine, să mă fi
7 laccus, iar filozofia lui e singura care se potriveşte apropiat curtenitor de dama cu graiu frumos, să mă fi
:u mersul lucrurilor. Ian uitaţi-vă la ţingăul acela ră- plecat în faţa ei şi să-i fi ţinut logosul acesta: „Doamnă,
:imat de viţa de viie, care mancă o îngheţată privind am auzit fără voie, ce-aţi spus. Voiţi să faceţi bine
;u ochii stelele. Nici nu s’ar plecă, de-ar fi vorba să unui moşneag. L-aţi făcut, doamnă: şi numai sunetul
idice manuscrisul acesta vechiu, pe care-1 caut eu cu unui glas francez îmi face o plăcere, de care vă mul­
itâta trudă. Şi într’adevăr omul e făcut mai mult pen- ţumesc“. Fără îndoială vorbele acestea trebuia să i le
adresez sau altele de felul lor. De sigur e franceză,
ru a mânca îngheţată, decât pentru a se cufundă în
exte bătrâneşti. căci glasul îi e francez. Glasul femeilor din Franţa e
cel mai dulce din lume. Şi streinii-i simt farmecul, ca
îmi urmai drumul în jurul beutorilor şi cântăreţi-
or. Am văzut nişte îndrăgostiţi cari muşcau din poame şi noi. Filip de Bergame a zis în 1483 despre Ioana
rumoase ţinânându-se strâns de mijloc. In temeiul firii d’Arc: „Glasul îi erâ dulce, ca glasul femeilor din ţara
ei“. Tovarăşul, cu care grăia, purtă numele Dimitrie.
¡ale, trebue să fie rău omul, căci mă întrista adânc
Fără îndoială-i rus. Vor fi niscai bogătani, cari îşi
oată veselia asta streină. Mulţimea asta îţi desfăşură
naintea ochilor un gust de vieaţă aşa de naiv, încât plimbă prin lume plictiseala. Trebue să avem milă de
>e răsvrătiâ în mine întreg puritanismul meu de pisar cei bogaţi: averile îi înconjură, dar nu-i pătrund; în-
lăuntru sunt săraci şi despoiaţi. Mizeria celor bogaţi e
)ătrân. Eram apoi desnădăjduit, că nu înţelegeam ni-
cea mai vrednică de lacrimi.
nic din vorbele cari răsunau prin aer. Era o probă La sfârşitul cugetărilor acestora, mă aflam într’o
umilitoare pentru un filolog. Eram deci foarte posomo- hudiţă, sau cum zic neapolitanii într’un sotto-portico,
ât, când deodată mă făcură câteva cuvinte rostite în care treceâ pe sub arcuri aşa de numeroase şi pe sub
irma mea, să-mi ascut urechile. balcoane aşa de scoase, încât nu pătrundeâ de sus nici
— Moşneagul acesia-i cu siguranţă Francez, Di- un pic de lumină. Mă rătăcisem, şi după cum se ve­
nitrie. Mă doare nedumerirea asta a lui. Haide, gră- dea, eram osândit să-mi caut calea noaptea întreagă.
eşte cu el! Ce spinare bună, rotundă are! Aşa-i Di- Ca să pot întrebă, trebuia să întâlnesc faţă omenească.
nitrie ? Şi nu treceâ nime, încât mă cuprinse desnădejdea. A-
Vorbele acestea erau spuse franţuzeşte, de un pucai pe o uliţă la întâmplare, o uliţă sau mai bine
jlas de femeie. îmi fu destul de neplăcut, să aud nu- zis un cuib de hoţi îngrozitor. Nu numai că aveâ în­
nindu-mă „moşneag“. E moşneag omul când e de făţişarea asta, ci şi erâ de fapt cuib de hoţi; căci abia
şaizeci de ani ? Deunăzi pe Pont des Arts se mira co- umblasem câteva minute pe pardoseala ei, când zării
egul meu Perrot d’Avignac, ce tânăr sunt, iar el se deodată doi inşi jucându-se cu cuţitul. Cu limba se
atacau însă mai mult decât cu junghiul, iar din înjură­
jricepe hotărât mai bine la treburi de vârstă, decât turile ce-şi aruncau, înţelesei că erau doi îndrăgostiţi.
docârlia asta tânără, care-mi cântă la spinare, dacă to-
Trecui cuminte într’o ulicioară vecină, învreme ce dum­
uş cântă ciocârliile şi noaptea. Zice că spinarea mi-e nealor urmau cu regularea afacerii, fără să se amestece
otundă ? Ah! Ah! Bănuiam eu de mult aşa ceva. Dar câţuş de puţin în afacerile mele. Umblai câtăva vreme
tcum nu mai cred deloc, căci e părerea unei gâscuţe. la întâmplare şi mă aşezai descurajat pe o bancă de
5e înţelege, nu-mi întorc capul, să văd cine a grăit, piatră, unde începui să-mi fac reproşuri, c’am fugit aşa
Iar sunt sigur că-i o femeie frumoasă. De ce? de nebuneşte şi prin atâtea cotituri de Dimitrie şi de
Pentrucă numai glasul femeilor, cari sunt frumoase, tovarăşa lui cu glas sonor.
— Bună ziua, signor! Veniţi dela San-Carlo?
¡au au fost, cari plac sau au plăcut, numai glasul a- Aţi auzit pe diva ? Numai la Neapol poţi auzi cântare
;estora poate avea acea bogăţie de mlădieri fericite, şi ca a ei!
¡unetul arginţiu, care-i râset încă. Din gura unei femei îmi ridicai capul şi recunoscui pe otelierul meu.
îrâte va curge vorba mai dulce, poate, mai melodioasă, Eram în faţa otelului şi şedeam tocmai sub fereastra mea.
Iar niciodată nu va avea vioiciunea şi ciripitul acesta. — urmează —