Page 12 - 1913-40
P. 12
Pag. 590. ---------- C O S I N Z E A N A N r . 4 0 .
CRIMA LUI pe pereţi. Şi observai foarte bine, că făcu o mişcare
de surprisă, văzându-mi spatele.. Mă apropiai de fe
SYLVESTRE BONNARD reastră şi începui să privesc la căruţele vopsite, cari
treceau dealungul drumului tivit de cactuşi şi smochini
Rom de ANATOLE FRANCE - Trad. de VASILE STOICI
de Berberia.
— 6 -
In vreme ce ea-şi astâmpără setea cu un pahar
Monte-Allegro, 30 Noemvrie 1859. de apă rece, eu priviam cerul. E o plăcere nespusă
Pe drumul dela Sciacca la Girgenti poposirăm aici în Sicilia de a bea apă proaspătă şi de a respiră
— eu, conducătorii mei şi catârii lor — la un han din aerul luminos. îngânam în gându-mi versul poetului
sătuleţul Monte-Allegro, ai cărui locuitori zgriburesc la atenian:
soare mistuiţi de mal aria. Dar sunt Greci încă şi ve „O, sfântă lumină, tu ochiul zilei de aur!“
selia lor rezistă la toate. Unii se adunară cu o curio In vremea aceasta doamna mă priviâ cu o curio-
zitate zimbitoare în jurul hanului. O poveste, dacă le-aş sitate deosebită, şi, cu toate că eu nu mă înfrânasem
fi ştiut povesti vreuna, i-ar fi făcut să-şi uite de toate de a o privi mai mult decât se cuvine, neîncetat îi
năcazurile vieţii. Erau inteligenţi la înfăţişare, iar fe simţiam asupra mea privirea. Cum se vede, am darul
meile, ce-i drept vestejite şi uscate, îşi purtau cu mare de a gâci privirile, cari mă ajung, fără să-mi întâl
graţie surtucurile lor negre. nească pe ale mele. Mulţi cred că au această însuşire
Vedeam înaintea mea o mulţime de ruine roase misterioasă; într’adevăr însă nu-i nici un fel de mister
de vântul mării, pe cari nici ierburi nu mai creşteau. într’ânsa; totdeauna ne încunoştinţează ceva, însă ceva
O tristeţă posomorâtă pluteşte deasupra acestui pă aşa de uşor încât ne scapă din vedere. Frumoşii ochi
mânt sterp, al cărui sân crepat de căldură abia poate ai doamnei acesteia, poate-i vedeam oglindiţi în geamuri.
hrăni câteva mimose desfrunzite, câţiva cactuşi şi nişte Când mă întorsei spre dânsa, privirile ni se în
palmieri pitici. La câţiva paşi de mine, de-alungul unei tâlniră. -
râpe, strălucea pietrişul ca o dâră de oseminte. Că O găină neagră începu să scormone prin odaie,
lăuza mă lămuri, că-i părău. cum nu prea erâ măturată.
Eram de cincisprezece zile în Sicilia. Ajuns în — Vrei pâne, strigoiţo? o întrebă tânăra femeie,
golful de Palermo, care se deschide între cele două aruncându-i nişte fărâme, cari rămasară pe masă.
masse sterpe şi puternice ale munţilor Pellegrino şi Recunoscui îndată glasul, pe care-1 auzisem la
Catalfano şi care pătrunde dealungul şesului Conca Santa Lucia, noaptea.
d’oro, plin de mirţi şi portocali, mă cuprinse atâta ad — Iertaţi-mă, doamnă, zisei îndată. Cu toate că
miraţie încât mă hotărâi să cercetez inzula aceasta aşa nu mă cunonşteţi trebue să-mi împlinesc o datorinţă,
de vrednică prin amintirile sale, şi aşa de frumoasă mulţumindu-vă pentru compătimirea ce v’a inspirat-o
prin liniile minunatelor sale coline. Pelerin bătrân, al un bătrân din aceeaş ţară ca şi dumniavoastră, rătă
bit în barbarul acela de apus, îndrăznii, să mă aven cind noaptea târziu pe uliţele Neapolului.
turez şi eu pe pământul acesta clasic, şi tocmindu-mi — Ah, mă recunoaşteţi domnule, răspunse ea,
o călăuză o pornii dela Palermo la Trapani, dela Tra- şi eu vă recunosc.
pani la Selinonte, dela Selinonte la Sciacca, pe care — De pe spinare, doamnă?
o părăsii azi dimineaţă, ca să mă duc la Girgenti, — Ah, aţi auzit când am zis cătră bărbatul meu,
unde o să aflu manuscrisul lui Jean Toutmoille. Frum- că aveţi spinare bună! V’a supărat cumva? Aş fi ne-
seţile, pe cari le-am văzut aşa mi-s de vii în suflet, mângăiată, dacă v’aş fi jignit.
încât îmi pare zadarnică osteneala de a le mai descrie. — Dimpotrivă, doamnă, m’a măgulit chiar. Ob
De ce să-mi pângăresc călătoria strângând la însem servarea dvoastră îmi pare, cel puţin în principiu, justă
nări ? Iubiţii, cari într’adevăr se iubesc, niciodată nu-şi şi adâncă. Fisionomia nu constă numai din trăsăturile
descriu fericirea. feţei. Sunt mâni pline de spirit, şi mâni lipsite de ori
Cufundat în melancolia prezentului şi în poezia ce fantasie. Sunt genunchi făţarnici, coate egoiste, u-
trecutului, cu sufletul pătruns de icoane luminoase, cu meri obraznici şi spinări pline de bunătate.
ochii plini de linii armonioase şi clare, tocmai gustam — Aşa-i, zise ea. Dar eu vă recunosc şi după
din rouă unui vin groscior şi înfocat, când văzui in faţă. Trebue că ne-am întâlnit noi şi mai înainte, prin
trând în odaie o femeie tânără, cu pălărie de paie în Italia, sau aiurea, mai ştiu eu unde. Noi, prinţul şi eu,
cap şi îmbrăcată într’o rochie de mătase crudă. Părul călătorim foarte mult.
îi erâ întunecat, ochii negri şi scânteietori. După um — Nu cred să fi avut vreodată fericirea, să fiu
blet, părea pariziană. Se aşeză la o masă. Crâşmarul întâlnit, doamnă, îi răspunsei eu. Sunt un bătrân sin
aduse îndată un pahar de apă proaspătă şi un buchet guratic. întreagă vieaţa mi-am petrecut-o cu cărţile;
de flori şi le aşeză înaintea ei. Mă ridicasem de pe n’am făcut călătorii deloc. Se vede şi din zăpăceala
scaun, de cum intrase. Din discreţie mă îndepărtai ni aceea, când v’a fost milă de mine. îmi pare rău că
ţel de masă, şi mă prefăcui, că mă uit la icoanele de am dus o vieaţă aşa de închisă şi tedentară. Nu-i
