Page 13 - 1913-40

N r . 4 0 . C O S 1 N Z E A N Â Pag. 591.

/orbă, înveţi câte ceva din cărţi, dar mult mai mult dar îmi luară cu ei giuvaericalele. Mă cuprinse atunci
poţi învăţă, când umbli şi vezi lume largă. şi pe mine plăcerea, de a colecţionâ. La vară o să ne
— Sunteţi parizian? ducem în Svedia, ca să ne împlinim seriile.
— Da, doamnă. Locuesc de patruzeci de ani în Mă cuprinse (s’o spun ?) un fel de milă pentru
aceeaş casă, şi nu ies pe-afară deloc. E aşezată ce-i colecţionarii aceştia îndărătnici. Fără îndoială, mai bine
Jrept, pe malul Senei, în cel mai frumos şi cel mai mi-ar fi plăcut să văd pe domnul şi doamna Trepof
minunat loc din lume. Văd din fereastră Tuileriile Lu­ stângând prin Sicilia marmore antice, vaze pictate sau
crul, Pont-Neuf-ul, turnurile dela Notre-Dame, turnule­ medalii. Mi-ar fi plăcut să-i văd ocupându-se de rui­
ţele palatului de justiţie şi vârful clopotniţei dela Sainte- nele dela Agrigentum şi de tradiţiile poetice despre
dhapelle. Şi pietrile acestea toate îmi vorbesc, îmi po­ Eryx... Dar însfârşit şi ei colecţionau, făceau deci şi
vestesc minunata istorie a neamului francez. ei parte din breaslă, puteam eu oare râde de ei, fără
La cuvintele acestea dânsa părea uimită. să râd niţel de mine însumi.
— Locuinţa dumneavoastră e pe cheiu ? mă în­ — Acum şti, adause apoi, de ce călătorim noi
trebă cu vioiciune. prin ţara asta groaznică.
— Pe cheiul „Malaquais“, răspunsei eu, etajul al La lovitura asta îmi încetă toată simpatia, mă cu­
treilea, în casa negustorului de gravuri. Numele mi-e prinse un fel de indignare.
Sylvestre Bonnard. Nu prea e cunoscut, dar e numele — Nu-i groaznică ţara asta, doamnă, îi răspunsei.
unui membru al Institutului şi mi-e de-ajuns, dacă nu Pământul acesta e pământ glorios. Frumseţa e un lucru
mi-1 uită prietinii. aşa de mare şi aşa de măreţ, încât nici veacuri de
Ea mă priviâ cu o nemai pomenită expresie de barbarie n’o pot nimici într’atâta, ca să nu mai rămână
nteres, de surpriză, de melancolie, de înduioşare; nu urme vrednice de adorare. Asupra colinelor acestora
şuteam înţelege, cum de au stârnit cuvintele mele sim­ sterpe pluteşte încă maiestatea anticei Ceres, iar de pe
ple nişte emoţii aşa de diverse şi vioaie în sufletul munţii pleşuvi şi din izvoarele secate îmi cânta încă în
icestei necunoscute. urechi glasul Musei greceşti, care făcea să răsune de
Aşteptam să mă lămuriască, în odaie însă intră accentele sale divine Aretusa şi Menal-ul. Da, doamnă,
in colos tăcut, duios şi trist. când globul nostru nelocuit, cum e luna astăzi, îşi va
— Bărbatul meu, îmi zise ea, prinţul Trepof. prăbuşi în nemărginire cadavrul său sarbăd, pământul
Şi arătându-mă pe mine: care poartă ruinele Selinuntului îşi va păstră şi în moar­
— Domnul Sylvestre Bonnard, membru al Insti- tea universală semnele frumuseţii ; atunci, cel puţin, nu
utului francez. vor mai fi guri uşuratice, cari să ia în deşert aceste
Prinţul salută din umerii săi înalţi, largi şi po- măreţii solitare.
iomorâţi. Abia rostisem cuvintele aceste, şi şi simţii că am
— Dragă, zise apoi, îmi pare foarte rău, că te făcut o neghiobie. „Bonnard, îmi zisei, un bătrân, care
:mulg dela conversaţia cu domnul Sylvestre Bonnard. şi-a mistuit vieaţa cu cărţile, ca tine, nu ştie grăi cu
Trăsura însă-i gata, trebue să ajungem la Mello până femeile“. Din fericire pentru mine, doamna Trepof tot
iu înoptează încă. aşa de bine mi-a înţeles vorbele, ca şi când i le-aş fi
Tânăra femee se ridică, luă trandafirii, pe care i-i spus pe greceşte.
idusese crâşmarul şi ieşi din han. Eu o urmai, iar prin- — Dimitrie se plictiseşte, îmi zise dânsa cu blân­
ul începu să supraveghieze înhămarea catârilor şi să deţe, şi eu deasemenea mă plictisesc. Avem ce-i drept
ncerce trăinicia chingilor şi a hamurilor. Ne oprirăm cutiile de chibrite. Dar dela o vreme se satură omul
;ub un umbrar de viţă de viie. şi de ele. Mai demult aveam năcazuri şi nu mă plicti-
— Ne ducem la Mello, îmi zise ea zimbind, un siam; năcazurile-s mare distracţie.
at grozav, la şase leghe de Girgenti. Dar pentru ce — Doamnă, zisei înduioşat de miseria morală a
te ducem ? nu ţi-ar veni în minte niciodată. Nici nu acestei persoane frumoase, mă doare că n’aveţi copii.
r ă bateţi capul. Ne ducem să căutăm o cutie de chi- Dacă a-ţi aveâ unul, îndată vi s’ar lămuri scopul vieţii,
»rite. Dimitrie colecţionează cutiile de chibrite... cu- iar gândurile v’ar fi mai grave şi mai mângăioase.
ioarele acestea de carton, împodobite cu chipuri. Am — Am unul, îmi răspunse ea. E mare Georges
trâns până acuma cinci mii două sute patrusprezece al meu, un adevărat bărbat: e de unsprezece ani. Mi-e
ipuri deosebite. Unele au fost un adevărat chin până tot aşa de drag, ca şi când era mic; dar nu mai e
s-am găsit. Acum am aflat că la Neapol s’au fabricat acelaş lucru.
(dată nişte cutii cu portretele lui Mazzini şi Garibaldi îmi întinse un trandafir din mănunchiul ce-1 ţineâ
i că poliţia le-a confişcat, iar pe fabricant la vârât în în mână, zimbi şi-mi zise urcându-se în trăsură.
emniţă. Am căutat şi-am întrebat în toate părţile; în- — Nu vă puteţi închipui, domnule Bonnard, ce
fârşit aflarăm una la un ţăran, care ne-o vându cu o bucurie simt, că v’am văzut. Cred, că o să ne întâlnim
ută de lire, şi ne denunţă poliţiei. Zbirii ne supuseră în Girgenti. — urmează —
•agajele unei cercetări amănunţite. Cutia n’o găsiră»