Page 7 - 1913-40
P. 7

cuseră  din  capul  meu  o  lume  de  închipuiri  şi  par’că
  £ui            cÂurel£ lai cu                         mă  vedeam  pe  sus,  suit  într’un  leagăn  năzdrăvan,  din
                                                        care  nu  zăream  oamenii  decât  numai  ca  furnicile,  alte­
       Te ai dus tu, cel ce-ai stăpânit văzduhul
       Ş>i fala neamului ai înălţat-o,                  ori  deloc;  casele  ca  nişte  muşuroaie,  şi  mă  ridicam
       le-ai dus, de-acuma îţi pluteşte duhul           sus,  sus  în  nouri,  în  soare,  în  lună,  la  poarta  de  aur
       Chiar in nemărginirea ce-ai cătat-o.             a  lui  Dumnezeu.  Şi  deodată  îmi  năluceam,  că  fiind
                                                        aşa  de  sus,  ce  aş  face  de  mi-ar  dă  cineva  drumul  şi
       Nu-ţi fuse dai să mori ca orişicare,             simţeam  fără  voe  un  fior  şi  îmi  închipuiam  că  pic,
       Li pasărea, ce n a mai vrut s asculte,
        A ~         de sus, pe tine care                şi  vin  tot  peste  cap,  dar  niciodată  nu-mi  lăsam  mintea
           a
       Ai stâpănit-o-atătea clipe multe.                să-şi  închipuie  căderea  mea,  că  mă  înfricoşam  de
                                                        moarte  şi  mă  scuturam,  ci-mi  închipuiam  că  din  zbor
       Durerea morţii tale-o simte-acuma                mă  prinde  un  înger.  De  multeori,  noaptea,  chiar  mă
       întregul neam al nostru, căci în tine
       Nu piere doar un om şi-atâta numa,               visam  zburând  pe  sus  şi  urmărindu-mă  cineva,  şi
       Ci-un fiu de frunte, doritor de bine,            scăpăm.  Şi  ce-plăcere  nu-mi  făcea  zborul;  par’că  îmi
                                                        creştea inima şi-mi dă sănătate.
       De slavă pentru neam... De câteori                    De  multeori,  tot  în  vis,  par’că  picam  din  înălţime.
       Făcat-ai inimile ca să bată,
       De teamă c o să cazi şi o să mori,               Atunci  simţeam  un  fior  rece  prin  mine  şi  îmi  ziceam:
       Şi totuş clipa asta neaşteptată,                 „Haiti,  de-acum  fărâmă  mă  fac!“  însă,  spre  mulţumirea
                                                        mea,  cădeam  pe  pământ  fără  să  simt  vre-un  rău,  de
       De nimenea dorită, pentru veci                   unde iar zburam, poate mai sus.
       Ţi-a stins avântul şi pe tine încă
       Ie-a ţintuit în fundul groapei reci, —                Taina  asta  mi  se  întâmplă  şi  azi;  simt  plăcerea
       In groapă din nemărginirea-adăncă!..             zburatului  în  vis,  dar  cu  atâta  doar  rămăsesem  până
                                                        mai zilele trecute.
       Şi veacuri peste veacuri v or să treacă,              Dela  vremea  poveştilor  s’au  trecut  ani,  şi  închi­
       Atâta timp cât neamul o să fie,                  puirea  mea  de  copil  o  legam  de  zborul  îngerilor,  de
       Vor fi şi unii care-o să te ntreacă,
       Dar cine-ai fost, în veci o să se ştie.          zborul  paserilor.  Pe  urmă  prin  aer  vedeam  zburând
                                                        muştele,  un  fel  de  gândac  de  faţă  albăstrie  ce-i  zi­
                              I. TH. DEL A MUNTE.
                                                        ceam  „calul  popei“,  „calul  dracului“;  fluturii,  albinele,
                                                        şi  altele,  provăzute  cu  două  rânduri  şi  trei  rânduri  de
                                                        aripi,  unele.  Şi  mă  minunam  cum  pot  zbură  ele.  Şi
                                                        omul de ce n’ar zbură?
  ÎN AEROPLAN                                                Crescând,  însă,  mai  mare:  am  putut  ceti  despre

  I. DRAGOSLAV                                          baloane,  ce  duc  omul  la  sute  de  metri  în  sus,  dar  că
                           Pilotului meu Câp. Popovici.  nu  te  poţi  duce  cu  el  unde  vrei,  că  nu  are  cârmă;  că
                                                        se  munceşte  să  se  găsească  cârma  lui.  Şi  printre  toate
       Când  eram  mic  ascultam  cu  drag  poveştile  cu   gândurile  mele  se  amestecă  şi  povestea  lui  meşterul
  zmei,  cu  balauri;  cu  cai  cu  patru  rânduri  de  aripi,  cu   Manole,  zidarul  mănăstirei  „Argeşului“,  că  luându-i
  covorul  din  povestea  lui  „Arghir“,  cu  feciorul  împă­  Negru-Vodă  scheleie,  pe  când  se  află  pe  coperiş,  ca
  ratului  florilor,  căruia  împăratul  vânturilor  îi  dăruise   nu  cumva  să  facă  o  altă  mănăstire  mai  frumoasă,  el
  un  scrânciob  cu  aripi,  care  cum  îi  dă  drumul  din  un   şi-ar  fi  făcut  aripi  de  şindilă,  şi  şi-ar  fi  dar  drumul
  şurub,  scrânciobul  se  înălţă  cu  tot  ce  eră  în  el  şi  se   şi  căzând  s’a  făcut  o  fântână  ce  se  vede  şi  azi  şi  care
  tot  ducea  unde  îi  eră  voia  omului.  Toate  acestea  fă­  îi  poartă  numele,  iar  ca  parte  religioasă,  auzeam,  prin
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12