Page 8 - 1913-40
P. 8

Pag. 586.                                  C O S I N Z E A N A                                 Nr. 40.

              căsă  vorbindu-se,  şi  pe  alţi  bătrâni,  că  odată  au  să   s’a  şi  descoperit  cârma  balonului,  aceea  de  care  râ-
              vie paseri cu clonţul de fier.                        seseră  târgoveţii  mei,  şi  că  unul  Latham  a  făcut  c
                   Astea  mă  îngrozeau  şi  par’că  vedeam  nişte  pa­  maşină  de  zburat,  un  aeroplan,  şi  pe  urmă  unul  Blerioi
              seri  negre  şi  cu  clonţul  de  fier,  că  se  reped  asupra   şi  altul  Fahrman,  şi  că  chiar  zboară  la  zeci  şi  sute
              creştinilor  şi-i  mănâncă  şi  tare  îmi  eră  frică  şi  îmi   de  metri  în  sus,  dar  că  lucrează  înainte  la  perfecţia
              ziceam:  „Doamne,  de  aş  muri  să  nu  mai  ajung  vre­  aeroplanului.  Comedios  lucru  îmi  părea.  Ba  se  auzea
              murile acelea“.                                       că  dela  noi,  unul  Brumârescu,  a  făcut  un  aeroplan
                   Ajuns  în  şcoli  mai  înalte  decât  cea  unde  învăţasem   Apoi  am  auzit  că  vine  chiar  Bleriot  să  zboare  la  noi
              buchile,  dădui  peste  mitologie  şi  cetii  de  Mercur  care   A  fost  o  minune,  o  sărbătoare  naţională,  când  a  sosii
              avea  aripi  la  cap  şi  la  picioare,  şi  eroi  ca  Icar,  care  îşi   franţuzul  ăsta  cu  maşina  lui.  Lumea  alergă  ca  nebună
              făcuse  aripi  de  ceară,  dar  că,  zburând  până  la  soare,   să-şi  ia  locuri  la  Velodromul  dela  Băneasa.  Şi  au
              aripile i-s’au topit şi el a căzut în mare.           rămas  zăpăciţi  şi  lumea  şi  familia  Regală:  în  adevăr
                   Poveşti  din  care  se  vedea  înălţimea  de  închi­  a  zburat!  Visul  urmărit  de  ani,  s’a  văzut  şi  de  noi,
              puire  a  omului  şi  dorul  lui  de  a  se  vedea  ca  paserele   Şi  de  acolo  au  prins  imbold  şi  românii  noştri,  şi  au
              zburătoare.  Ba  odată,  în  oraşul  unde  tn’am  născut  eu,   întocmit  „liga  aeriană“  şi  bogătaşii  şi  săracii  între
              era  un  fecior  de  boer  „Varlain“  care  eră  un  om  foarte   cari  si  ahtiatul  si  bunul  român  Bibescu,  au  dat  bani
              citit,  un  fel  de  anarchist  al  gândirei,  care  din  pricina   şi  au  cumpărat  aeroplane  şi  de  acolo,  şi  statul  şi  lu­
              felului  de  a  fi,  lumea  îl  socotea  de  nebun.  într’o  zi,   mea  a  contribuit  la  cumpărarea  de  aeroplane,  pentru
              a  construit  un  balon  mic  de  lungimea  unei  havane,   apărarea  ţării.  Şi  a  venit  şi  Vlaicu,  şi  pe  urmă  Coandă
              provăzut  cu  o  cârmă,  şi  zicea  că  el  a  găsit  cârma   cu  maşinile  lor  minunate,  cari  au  stors  lacrămi  de  ad­
              balonului.  Toată  lumea  a  râs,  şi  zicea  că  a  înebunit   miraţie.  Iar  bravii  noştri  ofiţeri:  ca  Popovici,  Proto-
              deabinelea.  A  ţinut  şi  o  conferinţă,  dar  n’au  mers   popescu,  Capsa,  Zorileanu  şi  alţii,  s’au  grăbit  cu  riscul
              decât  doi  băieţi  de  gimnaziu  să-l  asculte,  căci  nimeni   vieţii  să  se  înscrie  ca  piloţi  aerieni.  Şi  atunci,  când
              nu  credea  că  are  să  se  descopere  vreodată  şi  mi­  am  văzut  cel  dintâi  aeroplan  deasupra  capitalei,  mer­
              nunea  asta.  Şi  au  trecut  ani;  lumea,  se  înţelege,  a   gând  lin  ca  o  pasere  uriaşă,  fără  voie  mi-am  adus
              înaintat  să  bea,  să  mănânce,  fără  să  gândească  că   aminte  de  visul  cu  îngerul,  căci  ca  şi  îngerul  cela
              cele  spuse  de  omul  cela,  sunt  o  problemă,  care  chinue   plutea.  Şi  m’am  gândit  şi  la  paserile  cu  clonţul  de
              spiritul  omenesc,  şi  care  nu-i  lăsă  pe  unii  să  doarmă   fier,  că  iată  după  prorocirea  bătrânilor  ca:  plugu  fără
              şi  că  în  depărtatele  ţări,  să  aşteaptă  ca  o  mântuire   boi,  carul  de  foc,  s’a  împlinit  şi  prorocirea  asta:  pa­
              descoperirea  cârmei  balonului,  iar  că  unii  oameni  mun­  seri  cu  clonţul  de  fier  sau  maşinele  de  zburat.  Iar
              cesc  şi  la  altă  năsdrăvănie,  cum  ar  putea  să  aducă   auzind  că  zboară  şi  altă  lume  în  astfel  de  maşină,
              la  îndeplinire  basmul,  să  te  sui  în  o  căruţă,  de  ici,  sau   mă  minunam  cum  nu  li-e  frică.  Dacă  se  rupe  ceva  şi
              într’un scrânciob cu aripi şi, cârmuind un şurup, dihania  pică  deacolo?  Dar  cu  cât  trecea  vremea  şi  ispita  se  ţinea
              să-si iee vânt si să zboare cine ştie unde. Eu nici-  de  mine:  aş  fi  vrut  să  ştiu  ce  simţi  zburând?  Până
                 * > >
              odată,  nu  mi-am  închipuit,  că  după  descoperirea  trac-   când  într’o  zi  îmi  spune  un  prieten:  „Vrei  să  zbori?“
              ţiunei  cu  aburi,  ca:  vapoare,  drum  de  fier,  cum  şi  a   —  Vreau,  îi  răspund,  dar  cu  îndoială.  —  „Când  îi
              automobilului,  nu  are  să  ajungă  şi  vremea  ca  omul   vrea,  să-mi  spui“.  —  Dar  de  câteori  vream  să-i  spun,
              să zboare.                                            mă  apuca  fiorul  Până  într’o  zi:  „Dar  pentru  ce  atâta
                   Acum  vreo  cinci  ani  am  avut  un  vis:  Mi  se   frică?“  —  Şi  mă  mai  întrebă  prietenul:  —  Mergi?
              părea  că  mă  aflu  într’o  casă,  şi  deodată  aud  nişte   că  vine  şi  dşoara  Florica  Florescu  dela  Teatrul  Gre-
              glasuri de femei:                                     goriu,  dl  şi  dna  Bârsan  dela  Teatrul  Naţional,  Ian-
                   „Uite un înger!“                                 covescu  şi  alţii.  Eră  o  zi  senină,  şi  spre  sară,  vreme
                   Când  mă  uit,  spre  uimirea  şi  dragostea  şi  căl­  de sfârşit de vară şi cu un vânt plin de vreme târzie.
              dura  sufletească  ce  o  am  de  copil  pentru  lucrurile   Şi  i-am  spus:  „Hai,  că  merg!“  Şi  iată-mă  în-
              astea  pline  de  aşa  înaltă  poezie,  văd  un  om  cu  aripi   naintea  unei  dihănii  cu  patru  roate,  două  mari  napoi
              venind  de  sus  dinspre  răsărit:  lin,  întinzând  când  o   şi  două  mici  înainte,  în  adevăr  un  fel  de  calul
              mână,  când  alta  înainte,  şi  a  venit,  a  făcut  un  înconjur   dracului  cu  două  ramuri  de  aripi  suprapuse,  cu  botul
              ca  un  aeroplan,  deasupra  casei  unde  stăm,  şi  s’a  oprit   unde  e  helicea  turtit  ca  al  gânganiei  celeia,  dar  de
              deasupra  unui  stâlp  de  telegraf  şi  păşea  în  văzduh   fier,  şi  cu  o  coadă  de  lemn  de  chipul  cozei  unei  paseri
              ca  un  cocor.  Şi  l’am  văzut  bine:  eră  îmbrăcat  numai   şi pe care era scris: „Bristol“. Era biplanul „Coandă“.
              în  haine  de  argint  şi  încins  cu  eşafă  de  argint.  Şi  eră   Zeci  de  ţărani,  parte  veniţi  spre  a-şi  scoate  caii
              alb ca zorile zilei.                                  dela  rechiziţie,  parte  opriţi  în  drumul  lor,  cum  şi  sol­
                   De  atunci  îs  aţâţa  ani,  şi  visul  meu  fusese  aşa   daţi  şi  copii,  stăteau  de  minune  să  vadă  gângania
              de  întipăritor,  că  nu  mi-a  perit  nici  azi  din  minte,   uriaşă zburând.
              dar  nu  ştiam  ce  rost  o  fi  având,  întrucât  nu  mă  gân­  Toată  lumea  acuma  ştie,  că  maşina  de  drum  de
              disem  demult  la  îngeri.  Şi  iată,  nu  peste  mult  aud,  că  fier,  ca  şi  vaporul,  se  poartă  cu  tot  felul  de  mecanisme
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13