Page 13 - 1913-41
P. 13
N r . 4 1 . C O S I N Z E A N A Pag. 605.
în mersul unui englez: unde păşeşte el, acolo e An a cui suflet nu se naşte dorinţa de a-şi vedea şi poporul
glia lui. „Mândria britanică“... N’o fi totdeauna sim seu ajuns la atâta cultură şi nobleţă de gândire şi simţire!
patică, dar nu-i niciodată ridiculă. Au ei multe ciu Te simţi mai bun, te doreşti mai bun după cetirea
dăţenii, de cari streinii obişnuesc să facă haz. Dar cărţii lui Vlahuţă, parc’zi eşit din o biserică în care te-a
cutropit frumseţa cuvântului auzit şi te-su întărit a fi mai bun!
sub toate năzdrăvăniile lor e un fond de seriozitate,
Iacă pentru ce am zis şi, de încheere repetăm: Carte
de care numai haz nu se poate face. O seriozitate
ca a lui Vlahuţă, un giuvaer al literaturei noastre române,
gravă, care e a rasei, ş’a religiei. Cine-a spus că fie
să nu lipsească din nici o casă românească ce se preţueşte.
care englez, luat în parte, e un nebun, iar toţi la un
(Se capătă la „Librăria S. BornemLa* din Orăştie, cu
loc alcătuesc poporul cel mai cuminte de pe pământ 2 cor 50 fii. şi 20 fii. de porto).
— a spus o admirabilă jumătate de adevăr.
E păcat că Românii noştri, cari călătoresc foarte
mult, n’au bunul obiceiu de a-şi nota impresiile lor
din streinătate, cum încercau câteodată, pe vremea Citiţi splendidul roman „ M i s t e r u l
surugiilor, unii din boerii noştri mai „grămătici“. Pen p o e t u l u i “ de Antonio Fogazzaro.
Editura: „Librăriei S. Bornemisa“,
tru noi, cei cari nu prea călătorim, decât cu gândul
Orăştie. — Preţul 2 coroane, franco.
doar, ar fi deosebit de interesant şi de instructiv să
vedem lumea aceea streină, trecută prin sufletul unui
Român. Avem multe de învăţat; şi frumos dar ne-aduci,
călătorule, de pe unde-ai umblat, dacă ne spui şi CRIMA LUI
nouă câte ceva de seamă, din câte-ai văzut.
îmi vorbea deunăzi un prieten, care fusese în SYLVESTRE BONNARD
Danemarca şi în Suedia, îmi vorbea cu-atâta entu Roman de ANATOLE FRANCE - Trad. de VASILE STOIC«
ziasm de sănătoasa civilizaţie de pe acolo! Oameni
- 7 —
cinstiţi, buni, primitori, oraşe curate, o dragoste între
ei ş’o încredere desăvârşită, parcă toţi ar fi membrii Girgenti, aceeaş zi.
aceleiaşi familii, — seamănă şi la figură unii cu alţii, Mă aşezai, cât se puteà mai bine în „lettica“ mea.
de mult ce se iubesc, de mult ce simt şi cugetă la „Lettica“ e un fel de trăsură fără roate, sau dacă vrei,
fel. Prin sate, unde nu găseşti om fără ştiinţă de o năsălie, un scaun purtat de doi catâri, unul dinainte
carte, sunt biblioteci frumoase şi săli de conferinţe, şi celălalt dinapoi. In vechime încă se folosiâ. Am vă
pretutindeni îndestulare, omenie şi rânduială: gospo zut de zreo câteva ori tărgi de acestea zugrăvite prin
dinele îşi pun dimineaţa untul sau laptele de vânzare manuscrisele veacului al XIV-lea. Nu ştiam atunci, că
în marginea drumului; trece căruţa cooperativei şi-l tot aşa o targă mă va duce odată delà Monte-Allegro
ia; la sfârşitul săptămânii îşi primeşte fiecare suma la Girgenti. Să nu juri, că aşa şi aşa, căci nu şti ce
cuvenită; pe unele linii sunt tramvae cari n’au taxator, ascunde viitorul.
— e o cutie în care călătorul îşi depune taxa însem Trei ciasuri îşi bălăbăniră catârii tălăngile şi tro
nată pe indicator, şi nici nu-i trece prin minte că potiră cu copitele pământul acesta ars. Şi în vreme ce
s’ar putea... întâmplă şi altfel. în timpul grevei suedeze pe de laturi se desfăşurau încet, printre două garduri
de astăvară, care legă braţele a mii de oameni, ceilalţi de aloè, formele sterpe ale unei naturi africane, eu mă
cetăţeni şi-au dat publicului ceasurile lor libere, — gândeam la manuscrisul clericului Jean Toutmouillé, şi-l
căci acolo toată lumea munceşte — fiecare a lucrat doriam cu o înfocare aşa de curată, încât mă înduio
în ce ramură s’a priceput, ca să nu zdruncine cumva şase şi pe mine: atâta nevinovăţie şi atâta curăţenie co
comerţul ţării, ca să nu stea în loc vieaţa Suediei. pilărească descoperii întrânsa.
S’au văzut atunci în Stockholin timp de-o lună şi mai Un miros de trandafiri, care se simţiâ mai bine
bine deputaţi birjari, ingineri şi directori de ministere cătră sară, îmi aduse aminte de doamna Trepof. Lu
conducând tramvaiele, pe când greviştii pescuiau toată ceafărul începîi să străluciască. Eu mă cufundasem în
ziua în port, sau îngrijau de animale, căci ele nu gânduri. Doamna Trepof e frumoasă persoană, dar
trebue să sufere de pe urma neînţelegerilor dintre foarte simplă, foarte aproape de natură. Are nişte idei
oameni. Şi toate s’au petrecut în cea mai bună rân de pisică. N’am descoperit întrânsa nici cea mai mică
duială, fără intervenţia poliţiei, — fiecare cetăţean, din curiosităţile acelea nobile, cari frământă sufletele
fiind, în orice moment şi înainte de toate, un servitor cugetătoare. Şi cu toate acestea, în felul ei a exprimat
devotat al patriei lui“... şi ea o idee profundă: „Când ai năcazuri, nu te plic
* tiseşti !“ Va să zică ştie că distracţiile noastre cele mai
sigure în lumea asta sunt neliniştea şi suferinţa. Marile
Cine nu are impresia că însuş a fost şi a văzut şi-a
stat de vorbă cu mândrul Englez, şi poporul cult al Dane adevăruri însă nu se descoper niciodată fără trudă şi
marcei cu tramvaie pe care nu se dăbilet, căci tot omul, dus fără zbuciumări. Ce fel de zbuciumări vor fi învăţat pe
de simţul de cinste, îşi bagă în cutie plata drumului! Şi în princesa Trepof adevărul acesta? ţ
