Page 14 - 1913-41

Pag. 606. C O S I N Z E A N A Nr. 41.

Gir genţi, 30 Noemvrie 1859. El:
A doua zi mă trezii în Girgenti, la Gellias. Gellias — Aşa dară pentru picturi. Sunteţi amator. N’are
fusese un negustor bogat din vechiul Agrigentum. Eră margini bucuria mea, când pot primi amatori de pic­
vestit atât prin dărnicia, cât şi prin pompa sa, şi în­ tură. O să vă arăt o capodoperă de Monrealese, da
zestrase oraşul cu o mulţime de ospătării gratuite. Gel­ Excelenţă, capodopera lui! O „Adorare a păstorilor!“
lias e mort de treisprezece sute de ani, iar ospitalitate E mărgăritarul şcoalei siciliene!
gratuită nu mai găseşti astăzi la popoarele civilizate. Eu:
Numele lui Gellias însă a ajuns numele unui hotel, — O să-l văd cu mare plăcere; dar să vorbim
unde cu ajutorul oboselii, putui dormi azi noapte. mai întâi despre afacerea care m’a adus aici.
Girgenti de azi îşi înalţă căscioarele-i strâmte şi Ochii-i mici şi vioi se opriră asupra mea, plini
înghesuite, păzite de o catedrală spaniolă, sumbră, toc­ de nerăbdare; observai cu îngrijorare, că nici nu bă­
mai pe acropola vechiului Agrigentum. Din geamurile nuia obiectul vizitei mele.
mele vedeam pe la mijlocul coastei dinspre mare albul Zăpăcit şi simţind boabe de sudoare pe frunte,
şirag de temple dărmate pe jumătate. Doar ruinele a- îngânai, ca vai de ea, o frază, cam în felul acesta:
cestea de mai au ceva frăgezime. încolo totul e sterp. — Viu anume dela Paris, ca să iau cunoştinţă
Apa şi vieaţa au pierit din Agrigentum. Apa, divina despre un manuscris al „Legendei de aur", care după
Nestis a agrigentinului Empedocle, e aşa de trebuin­ cum mi-ai scris, e în stăpânirea dtale.
cioasă fiinţelor însufleţite, încât departe de râuri şi iz­ La cuvintele acestea domnul Polizzi îşi ridică bra­
voare, nu poate trăi nimica. Portul din Girgenti însă, ţele, îşi deschise larg gura şi ochii şi dedea semne de
aşezat la trei chilometri de oraş, e bine cercetat. Aşa- cel mai adânc zbucium.
dară, îmi ziceam, în oraşul acesta pustiu, pe stânca a- — Oh, manuscrisul Legendei de aur! Un mărgă­
ceasta prăpăstioasă, e manuscrisul clericului Jean Tout- ritar, Excelenţă, un rubin, un diamant. Două miniaturi
mouille! întrebai de casa lui Michel-Angelo Polizzi şi aşa de desăvârşite, că te fac să întrevezi raiul! Ce
mă dusei la dânsul. gingăşie! Culorile acestea răpite din corola florilor,
Pe domnul Polizzi îl aflai îmbrăcat în galbin de sunt pentru ochi miere, nu altceva! Nici Iulio Clovio
sus până jos şi irigând cârnaţi într’o tigaie. Când mă n’a făcut ceva mai bun!
zări, lăsă coada tigăii din mână, îşi ridică braţele în — Arată-mi-1! îi zisei fără a-mi putea ascunde
aier şi scoate nişte ţipete de entuziasm. Erâ un om neliniştea şi nădejdea.
mărunţel, căruia însă faţa îmbobocită, nasul încovoiat, — Să vi-1 arăt, strigă Polizzi. Dar potu-1, Exce­
bărbia scoasă şi ochii rotunzi, îi dedeau o fisionomie lenţă? Nu-1 mai am! Nu-1 mai am!
foarte expresivă. Şi părea că are de gând să-şi zmulgă părul din
Mă numi Excelenţă, îmi spuse că o să însemne cap. Şi nu l’aş fi împiedecat, şi-l putea zmulge tot.
ziua aceasta cu o petricică albă şi mă pofti să şed. Dar se opri de sine înainte de a-ş face ceva.
Odaia în care ne aflam dedea deopotrivă în bucătărie, — Cum? îi zisei mânios, cum? Mă faci să viu
în salon, în dormitor, în atelier şi în pivniţă. Nişte dela Paris la Girgenti, să-mi arăţi un manuscris şi când
sobe, un pat, pânze zugrăvite, un şevalet, sticle, pipe- sosesc îmi spui că nu-1 mai ai. E nemernicie, domnule.
ruri roşii, de toate erau întrânsa. Aruncai o privire la Las purtarea dtale s’o judece toţi oamenii cinstiţi.
tablourile de pe pereţi. De m’ar fi văzut cineva atunci îşi puteâ face o
— Artele! artele! începu să strige d. Polizzi, ri- idee destul de lămurită despre berbecul mânios.
dicându-şi iarăş braţele spre cer; artele! ce splendoare! — E nemernicie! Nemernicie! repetai întinzân-
ce mângâiere! Sunt pictor, Excelenţă! du-mi braţele cuprinse de tremur.
Şi-mi arătă un Sf. Francisc, neisprăvit, dar care Michel-Angelo Polizzi se lăsă pe un scaun, în ţi­
putea rămânea aşa, fără nici o pagubă pentru artă şi nuta unui erou în agonie. Ochii i se umplură de la­
pentru cultul creştinesc. îmi arătă apoi câteva tablouri crimi, iar părul, care până acum îi fâlfăiâ deasupra
vechi într’un stil mai bun, dar cari îmi păreau restau­ capului, îi căzu în neorânduială pe frunte.
rate cu prea mare indiscreţie. — Sunt tată, Excelenţă, sunt tată! izbucni apoi
— Dreg şi tablouri vechi, îmi zise el. Oh, bă­ împreunându-şi mânile. Şi adause suspinând:
trânii maeştri! Ce suflet! ce geniu ! — Fiiul meu Rafaello, fiiul bietei mele soţii, pe
— Aşadară e adevărat? îi zisei, dumneata eşti care am pierdut-o şi o plâng de cincisprezece ani, Ra­
totodată pictor, anticar şi negustor de vinuri? faello, Excelenţă, a vrut să se stabilească în Paris, şi-a
— Spre a slugi Excelenţei Voastre, îmi răspunse închiriat o prăvălioară în Rue Lafitte, ca să vândă cu­
el. In clipa aceasta am un zucco: fiecare picătură e un riozităţi. I-am dat tot, ce aveam eu mai preţios, i-am
mărgăritar de văpaie. V’aduc îndată să-l gustaţi, Măria dat cele mai frumoase majolice, cele mai frumoase fa­
Voastră. ianţe de Urbino, ce aveam, tablourile mele de măiestru,
— Eu cinstesc foarte mult vinurile de Sicilia, îi şi ce tablouri, signor! îmi iau vederile şi-acum, când
răspunsei, dar n’am venit aici pentru ele, dle Polizzi. le văd numai în închipuire! Şi toate iscălite! Insfârşil