Page 15 - 1913-41

Nr. 41. C O S I N Z E A N A Pag. 607.

i-am dat şi manuscrisul Legendei de aur. I-aş fi dat şi — Pentru asta am venit eu în Italia, mă gândiam
carnea şi sângele meu! Singurul meu fiiu ! Copilul bie­ acum, ca să mă îmbie cu astfel de treburi?
tei mele soţii! Polizzi acesta eră un pungaş, fără doar şi poate,
— Aşadară, zisei, în vreme ce încrezându-mă în iar fiiul său aşijderea. Dar ce-au uneltit ei? Asta n’o
vorbele dtale, umblam după manuscrisul clericului Jean puteam desluşi. Şi cum steteam aşa, mă simţiam foarte
Toutmouille, prin fundul Siciliei, manuscrisul eră expus umilit şi foarte mâhnit.
într’o vitrină din Rue Lafitte, la o miie cinci sute de Un pas uşor, un foşnet de stofe mă făcu să-mi
metri de locuinţa mea! ridic capul şi văzui pe princesa Trepof. Se apropie de
— Acolo eră; e sfântul adevăr acesta, îmi ră­ mine, mă reţinu, îmi apucă mâna şi-mi zise cu duioşie:
spunse d. Polizzi, înseninându-se de-odată, şi acolo-i — Vă căutam domnule Bonnard. Aşa-mi pare de
şi-acum, cel puţin aşa cred, Excelenţă. bine că v’am întâlnit. Aş vrea să vă las o amintire
Luă o cartă de pe o poliţă şi mi-o dete mie zi- plăcută de întâlnirea noastră. Atât aş vrea!
cându-mi: Şi în vreme ce vorbiâ, mi se pare se ivise o la­
— Iată adresa fiiului meu. Incunoştiinţaţi şi pe crimă şi un zimbet sub zăbranicul de pe faţă.
prietinii dvoastră şi o să mă îndatoraţi foarte mult. Se apropie acum şi prinţul şi ne acoperi cu umbra
Faianţe, emaiuri, stofe, tablouri, are un asortiment de­ sa uriaşe.
plin de obiecte de artă, întreagă roba, şi toate-s din — Arată Dimitrie, arată domnului Bonnard, de
vechime, pe cinstea mea! Cercetaţi-1: o să vă arate ce pradă preţioasă ai dat.
îndată manuscrisul Legendei de aur. Două miniaturi, Iar uriaşul îmi întinse supus o cutie de chibrite,
de-o frăgezime nemai pomenită! o biată cutioară de carton, mâzgălită cu un cap în
Primii carta obosit. vânăt şi roşu, dedesubtul căruia scria că-i al lui Em­
Omul acesta abuza de slăbiciunea mea; iarăş şi pedocle.
iarăş mă rugă să răspândesc prin şirele societăţii nu­ — Văd, doamnă, văd. Dar nemernicul de Polizzi,
mele lui Rafaello Polizzi. — să nu trimiteţi cumva pe domnul Trepof la el! —
Eram cu mâna pe ivărul uşii, când mă apucă de­ mi-a stricat pentru totdeauna prietinia cu Empedocle;
odată de braţ. Părea inspirat sicilianul! iar portretul nu are deloc darul de a trezi în mine
— Ah, Excelenţă, ce oraş minunat oraşul nostru! iubire faţă de acest filozof al vechimii.
El a dat naştere lui Empedocle. Empedocle! ce om — E urât, făcu ea, dar e rar. Cutii de acestea
mare! şi ce cetăţean! Ce cutezanţă de gândire, ce vir­ azi nu se mai găsesc nicăiri. Trebue să le cumperi pe
tute! Ce suflet! Colo în. port este o statuie a lui Em­ loc. La şapte ore dimineaţa Dimitrie eră la fabrică.
pedocle, în faţa căreia de câte ori trec îmi ridic pălă­ N’am pierdut vremea de geaba, aşa-i ?
ria. In clipa când a plecat la Paris fiiul meu Rafaello, — Aşa-i, doamnă, aşa-i, răspunsei într’un ton a-
ca să întemeieze în Rue Lafitte un stabiliment de an­ mar; eu însă de geaba mi-am pierdut-o; căci obiectul
tichităţi, l’am dus în portul oraşului nostru şi acolo pentru care am venit din depărtări aşa de mari, nu
i-am dat binecuvântarea-mi părintească, la poalele sta- l’am putut află.
tuiei lui Empedocle. „Adu-ţi aminte de Empedocle!“ Părea că se interesează de mâhnirea mea.
i-am zis. Ah signor, de un nou Empedocle ar avea — Aveţi vre-un năcaz? mă întrebă dânsa cu vi­
nevoie astăzi nefericita noastră ţară! Voiţi să vă con­ oiciune. Vă pot fi într’ajutor la ceva? Nu mi-aţi spune
duc la statuia lui, Excelenţă? Vă slugesc de călăuză, şi mie năcazul acesta?
să cercetaţi ruinele, dacă doriţi. Vă arăt templul lui Ii spusei tot. Povestirea mi-a fost cam lungă;
Castor şi Pollux, templul lui Iupiter Olimpianul, tem­ princesa însă fu înduioşată, căci îmi puse după aceea
plul Iunonei Luciniene, puţurile antice, mormântul Iui o mulţime de întrebări amănunţite, cari pentru mine
Theron şi Poarta de aur. Conducătorii călătorilor, toţi erau tot atâtea mărturii de interesul ce-mi purtă. Voia
sunt măgari. Eu sunt bun conducător; facem şi săpă­ să ştie titlul exact al manuscrisului, formatul, înfăţişa­
turi dacă voiţi; descoperim comori întregi. Eu mă pri­ rea, vârsta lui; mă întrebă de adresa lui Rafaello Polizzi.
cep, am darul săpăturilor. Descoper capodopere şi prin Iar eu i-o spusei, făcând întocmai (oh, soartă!)
gropi, pe unde învăţaţii n’au găsit nimic!... cum zisese să fac, nemernicul de Michel-Angelo Polizzi.
Izbutii însfârşit, să scap. El însă alergă după mine, E greu câte-odată să te opreşti. începui din nou
mă opri la poalele scării şi-mi şopti la ureche: cu plânsorile şi ocărâtul. De data asta izbucni în râ­
— Excelenţă, ascultaţi: să vă conduc prin oraş; set doamna Trepof.
să vă arăt girgentinele noastre! Siciliene, signor! Frum- — De ce râdeţi ? o întrebai eu.
seţe antică! Să vă arăt şi ţărăncuţe! Voiţi? — Pentru că-s o răutăcioasă! îmi răspunse dânsa,
— Să te ia dracul! izbucnii eu indignat. Şi ieşii îşi luă apoi zborul, lăsându-mă singur şi înmărmurit
în fugă până în stradă, lăsându-1 cu braţele deschise. pe bolovanul meu. — urmează —
Când fui afară din vederea lui, mă lăsai pe un
bolovan şi începui să cuget, cu capul în palme.