Page 10 - 1913-42

Pag. 620. C O S I N Z E A N A N r . 4 2 .

— Generalul cel mare e Cromwell, nu este Tatăl îşi îinbrăţişă lung soţia, apoi fetiţa...
asa, tată? „La Turn! înainte, marş!“
’ — Da. Şi colonelul părăsi casa în fruntea soldaţilor.
— îl cunosc bine, Pam văzut. Când trece, călare „Oh! mamă, mamă, cât de frumos e tăticu, ş
pe un cal mare în fruntea soldaţilor săi, tuturora le ce drept merge! Aşa dar se duce la Turn; merge să-
este teamă, afară de mine. Mie nu mi frică, pentr.ucă vadă că...
mă priveşte cu bunătate.
— Sărmana mea drăguţă, vin în braţele mele, vin‘
Scumpa mea vorbăreaţă!.. Colonelii se află *
doar la Londra, prizonieri pe cuvântul de onoare; li A doua zi de dimineaţă, biata mamă nu fu îi
s’a dat voe să-şi revadă familiile pentru cea din stare să se scoale din pat. Mica Abby primind po
urmă oară“.
* runca de a merge să se joace afară, ca să nu tulbur
„Ascultaţi...“ odihna mamei, eşi din casă, se opri în faţa porţii, ş
Şi ascultară! Iar paşi... De data asta paşii iar îşi zise, că ar face bine să-l vestească pe tăticu c.
se îndepărtară. Mama îşi răzimă capul de umărul mămiţa nu e bine. După un ceas curtea marţială er,
tatălui, spre a-şi ascunde paliditatea. adunată în prezenţa Lordului General.
„Am sosit azi dimineaţă...“ „Le-am cerut, spuse unul din judecători, să-
Ochii micuţei priviră cu mirare. numească pe acela care trebue să moară, dar ai
„Dar, tată, povestea asta e adevărată? refuzat.“
— Da, copila mea. Chipul Protectorului se întunecă:
— Cât mi-eşti de drag, tătică! Urmează. Dar tu „Ei nu vor muri cu toţii, zise el. Vom trag*
plângi, mamă! De ce plângi, spune? la sorţi pentru ei. Trimiteţi să-i aducă aici, în odăi;
— Nu e nimic, nu e nimic, drăguţa mea. Mă asta, întoarceţi-i cu feţele la părete şi cu rnânile 1;
gândesc la bietele familii. spate. Când vor fi gata, să mă vestiţi.“
— Nu mai plânge mamă, povestea se va sfârşi Rămas singur, păru absorbit în gânduri triste
cu bine, ai să vezi. Şi apoi, ce s’a mai ’rttâmplat, tată? Apoi chemă un uşier căruia îi porunci:
— Mai întâi au fost duşi la Turn, înainte de a „Să mi-aduci pe cel dintâi copil care va trece
li se fi dat voe să se întoarcă acasă. în Turn, jude­ în faţa casei.“
cătorii i-au interogat, i-au găsit vinovaţi, şi câteşi trei Omul se întoarse aproape numai decât, ţinând-c
au fost osândiţi la moarte. de mână pe mica Abby. Ea înaintă cu îndrăzneală
— Cât e de rău din partea lor! Mamă, mămiţo cătră şeful statului şi, fără timiditate, se urcă pe ge­
dragă, iar plângi? Nu mai plânge, ai să vezi că nu nunchii lui, zicându-i:
o să moară. Iute, tată, povesteşte-ne sfârşitul. „Te cunosc bine, domnule. [Dta eşti Lordul
— Stai să mă gândesc. General. Te-am văzut adeseori trecând pe la noi. Tu­
— Nu ai nevoe, ştii povestea. Dar îi cunoşti tu turora le era teamă, numai mie nu.“
pe cei trei coloneii ? Un zimbet îmblânzi liniile severe ale figurei lui
— Da drăguţă. Cromwel.
— Aş vrea să-i cunosc şi eu; îmi plac mult „Cum! Nu-ţi aduci aminte de mine? Eu nu
colonelii. Nu e asa că m’ar lăsă să-i sărut? te-am uitat!
>
— Unul din ei mai ales, ar dori aceasta din tot — Nici eu n’am să te mai uit vre-odată, îţi dau
sufletul, spuse colonelul cu glas tremurător. Sărută-mă cuvântul meu. Vom fi întotdeauna prietini.
pentru el. — Da, vreau şi eu, numai dacă mă legeni cum
— Ţine, şi pentru ceilalţi doi asemenea. Dacă
mă leagănă tata.
i-aş vedea, le-aş vorbi aşa: „Tătica e şi el un colonel — Bucuros, căci mi-aduc aminte de fetita mea.
foarte viteaz, care ar fi făcut ce aţi făcut şi voi; de
Când eră de vârsta ta, era tot aşa de dulce şi de
aceea nu trebue să vă ruşinaţi. Aţi avut dreptate. Aşa“.
* drăguţă ca tine; Dumnezeu să te binecuvinteze pentru
„Ascultaţi!.. Ascultaţi!.. aceasta!
— Vântul ? Nu. — Ai iubit-o mult, mult, pe fetiţa dtale? Tăticu
— în numele Lordului General. Deschideţi! tare mult mă iubeşte pe mine.
— Tată, sunt soldaţii. Lasă-mă, lasă-mă să le — Oh! da; o iubeam; ea poruncea şi eu mă
deschid“. supuneam.
Ea dete fuga la uşă, o deschise şi strigă: — Atunci te iubesc şi eu mult. Vrei să mă săruţi?
— Intraţi, intraţi!.. Tată, sunt grenadirii.“ — De sigur, dar acesta este un privilegiu. Uite,
Soldaţii intrară cu puştile în mâni; ofiţerul salută; sărutul acesta e pentru tine, şi cestalalt pentru ea.
în picioare, colonelul răspunse la salut. Biata lui soţie, Tu o reprezinţi, şi voi face tot ce-mi vei porunci.“
palidă ca pânza, se silea să-şi ascundă durerea. Copila Copila bătu din palme cu veselie; apoi ascultă
privea cu mirare... şi strigă, auzind că bat tobele: