Page 11 - 1913-42

N r . 4 2 . C O S I N Z E A N A Pag. 621.

„Soldaţii! Soldaţii! Lordule General, mica Abby „Opreşte-i, domnule. Mama e bolnavă, am
r reâ să-i vadă! venit să-l iau pe tata şi ei vor să-l ducă cu dânşii“.
— îi vei vedea numai decât, scumpa mea; dar Lordul General strigă:
nai întâiu vreau să faci ceva pentru mine“. „Acesta e tatăl tău, copila mea?
Un ofiţer intră, salută până jos, zicând: „Au — Fireşte că e tatăl meu, de aceea i-am dat lui
iosit“. Apoi se retrase. Protectorul îi întinse lui cel mai frumos disc, pe cel roşu. îl iubesc atât de mult!
ţbby trei discuri mici de ceară, două albe şi unul — Ce să fac, Doamne, ce să fac?“ strigă Cromwell.
oşu. Cel roşu trebuia să-l designeze pe osânditul la Abby, dezolată şi nerăbdătoare, strânse mai tare
noarte din cei trei coloneii. mâna Lordului General şi zise:
„O! ce frumos e ista roşu! Mi Pai dat mie? „Trebue să-l laşi să vie cu mine. Adineaorea
— Nu, drăguţă, ridică colţul acestei perdele care mi-ai spus că am dreptul să poruncesc, şi acum când
iscunde o uşă deschisă; vei vedea trei bărbaţi cu îţi cer cel dintâi lucru, nu te învoeşti“.
eţele la părete, cu mânile la spate. Fiecare dintre ei Cromwell, cu chipul radios, strigă punându-şi
ra ţinea mâna întinsă. Le vei da fiecăruia câte una mâna pe capul copiliţei:
lin aceste discuri. Apoi te vei întoarce la mine“. „Să-i mulţumim lui Dumnezeu de făgăduinţa
Abby dispăru după perdea. Protectorul, rămas pe care mi-a inspirat’o să ţi-o fac. Şi îţi mulţumesc
singur, îşi zise: „Dumnezeu ştie pe cine îl va însemna şi ţie, copil scump, că mi-ai adus aminte de ea!
:u moartea nevinovatul sol pe care mi-1 trimise des- — Ofiţeri, porunci el, supuneţi-vă poruncii ei,
inul. Facă-se voia sa“. căci vorbeşte în numele meu. Prizonierul este graţiat;
Fetiţa dete drumul perdelei în urma ei, rămase puneti-1 în libertate“.
3 clipă nemişcată, uimită de semi-întunerecul care Trad. de: D. M.
domnea în odae şi de imobilitatea soldaţilor şi a pri­
zonierilor; apoi chipul i se lumină de bucurie:
„Bine, dar şi tăticu e aici; îl recunosc după DIN POEŢI STREINI
spate. Lui am să-i dau discul cel mai frumos“.
Şi dând fuga la prizonieri, strecură discurile în mipul fău.
Slab darea mea.
mânile lor deschise; apoi sări zimbitoare, în braţete După un poet turc: NEFI
tatălui ei, spunând: Când văzui în strălucirea După un poet japonez.
„Tată, tată, ia priveşte ce ai în mână; ţi Pam Vinului dintr’un păhar, Dihtr’o inimă, răbdarea
dat pe cel mai frumos“. Chipul cum ţi se aprinde A fost scoasă, şi-am aflat,
El aruncă o privire asupra darului, fatal, căzu Şi cum se roşeşte iar,—
în genunchi, o strânse pe fetiţă în braţe şi izbucni în Că Alah a pus o n piatră,
Când văzui făptura-ţi toată
plâns. Cum în vin îşi face jocul, Insă piatra sa crăpat!
Soldaţi, ofiţeri, prizonierii, martori ai acestei gro­ Am crezut atunci, iubito, A. V. CAZIM1R—C. L.
zave tragedii, nu-şi putură împiedecă lacrimile. Că-apa sa unit cu focul!
*
După câteva minute, ofiţerul de gardă înaintă
cu părere de rău cătră prizonierul său, îl atinse uşor CRIMA LUI
pe umeri, zicându-i:
„Mă doare, colonele, dar serviciul mă sileşte... SYLVESTRE BONNARD
— Dar ce faci? întrebă copila. R o m d e A N A T O L E F R A N C E - T r a d . d e V A S I L E S T O I C A
— Trebue să-l iau cu mine, îmi pare rău.
— 8 —
— Să-l iei pe tăticu. Dar eu nu vreau. Mămiţa
Paris, 8 Decemvrie 1859.
e bolnavă, şi am venit ca să-l duc acasă“.
Sufrageria îmi era ticsită de geamantanele încă
Se urcă pe spatele părintelui ei şi înconjurându-i
pline. Şedeam la o masă încărcată cu toate acele bu­
gâtul cu braţele: nătăţi, pe cari le produce pământul Franciei pentru
„Haidem, tată. gurmeţi. Mâneam dintr’o pastetă de Chartes, care şi
— Bietul meu copil, nu pot; trebue să merg cu ei“. numai ea, te-ar face să-ţi iubeşti ţara. Teresa steteâ în
Copila coboară pe duşumea, dete fuga la ofiţer faţa mea, cu mânile împreunate pe şorţul ei alb şi mă
priviâ cu bunăvoinţă, nelinişte şi milă. Hamilcar mi se
şi strigă, bătând din picior cu indignare: freca de picioare, lingându-mă de bucurie.
„Vă spun că mămiţa e bolnavă, n’auziţi? Lă-
îmi veni în minte versul acesta făurit de un poet
sati-mi-1 pe tata. Asa vreau“. din bătrâni:
Apoi, ca un fulger Abby părăsi încăperea; ea se Ferice acel ce ca Ulixe frumoase drumuri străbătut-a.
întoarse numai decât trăgându-1 pe Protector după
„Ei bine, mă gândiam, plimbarea mi-a fost za­
ea. La această teribilă scenă toti se ridicară; ofiţerii darnică, mânile mi-s goale; dar ca Ulixe, frumoase
y 7 y
salutară şi soldaţii prezentară armele. drumuri străbătut-am“.