Page 12 - 1913-42
P. 12
Pag. 622. C O S I N Z E A N A Nr. 42.
Inghiţând şi cea din urmă duşcă de cafea îmi strigătoare în culori. Ruinate rău în 1824, după cum <
cerui dela Teresa bastonul şi pălăria. Mi le dete cam dovediâ catalogul lui Sir Thomas, îşi câştigară de a
cu neîncredere, dumneaei, se temea, că iarăş plec. O tunci o frăgezime nouă. Minunea aceasta nu mă sur
mulcomii spunându-i, să m’aştepte cu cina la 6 ore. prinse deloc! Dar însfârşit ce-mi păsa mie de cele dom
Simţiam o adevărată plăcere acum, de-a cutrierâ miniaturi! Adevărata comoară erau legendele şi poem;
cu nasul în vânt străzile acestea ale Parisului, unde lui Jean Toutmouille. Sorbiam cu privirea tot ce-mi pu
tot caldarâmul şi toate pietrile mi-s dragi. Aveam însă teau cuprinde ochii dintrânsele.
o ţintă hotărâtă acum. Afectai un aier nepăsător şi întrebai pe domnu
Mă dusei drept în strada Lafitte. îndată zării pră Rafaello, cât costă manuscrisul; iar în mine, îmi ziceam
vălia lui Rafaello Polizzi. Iţi atrăgeâ vederile prin un aşteptându-i răspunsul, că ce bine ar fi, dacă n’ar cert
mare număr de tablouri vechi, cari cu toate, că erau un preţ, care să întreacă economisirile mele, şi de alt
iscălite de diferite nume ilustre înfăţişau totuş între fel prea dijmuite de călătoria asta. Domnul Polizzi îm
ele un anumit aier de înrudire, care te-ar fi făcut să răspunse că dânsul nu mai poate dispune de obiectu
crezi în frăţietatea geniilor, de nu dovediâ mai curând acesta, căci nu mai este al lui, ci va fi pus la mezat
meşteşugul penelului lui Polizzi-tatăl. îmbogăţită cu a- în hala vânzărilor, împreună cu alte manuscrise încă ş
ceste capodopere suspecte, prăvălioara erâ împestriţată cu vreo câteva incunabule.
cu obiecte de curiozitate, mititele, cu junghiuri, ulcioare, A fost aspră lovitura asta. Mă trudii să mă re
pahare, figuline, căldări de aramă, şi farfurii hispano- culeg şi-i putui răspunde, cam aşa:
arabe cu luciu metalic. — Mă pui în uimire domnule. Tatăl dtale, pe
Pe un fotei portughez de piele armoriată erâ un care-1 văzui dăunăzi la Girgenti, mi-a spus că dumneatc
exemplar din „Orele“ lui Simon Vostre, deschis toc eşti stăpânul manuscrisului acestuia. Nu se cuvine să-m
mai la o pagină cu figuri de astrologie, iar de pe un trezeşti îndoială faţă de cuvintele tatălui dtale.
dulap îşi desfăşură un Vitruvius vechiu, magistralele — Am fost într’adevăr stăpânul Iui, îmi răspunse
sale gravuri de cariatide şi telamoni. Această neorân Rafaello cu simplitate, dar acum nu mai sunt. Manu
duială aparentă, care ascundeâ însă o întocmire bine scrisul acesta preţios l’am vândut unui amator, pe care
gândită, această întâmplare prefăcută, cu care erau a- nu-1 pot numi şi care pentru motive, cari trebuesc tă
runcate obiectele sub lumina lor cea mai priincioasă, cute, se vede silit să-şi vândă colecţia. Onorat cu în
mi-ar fi mărit încă neîncrederea; neîncrederea ce-mi crederea clientului meu, fui însărcinat de dânsul cu fa
insufla şi numai num.ele Polizzi, însă, nu mai puteâ cerea catalogului şi cu conducerea vânzării, care se
creşte, căci erâ fără hotare. va ţinea în 24 Decemvrie. Dacă binevoiţi a-mi da a-
Domnul Rafaello, care erâ parcă sufletul tuturor dresa, o să am fericirea de a vă trimite catalogul, ca-
acestor forme împrăştiate şi streine între ele, îmi păreâ re-i la tipar acum şi în care Legenda de aur o s’o
un bărbat flegmatic, un fel de Englez. Nu vădiâ deloc aflaţi descrisă la numărul 42.
însuşirile acelea înalte, pe cari le desfăşură tatăl său Ii detei adresa şi ieşii.
în mimică şi declamaţie. Gravitatea cuviincioasă a fiiului îmi erâ tot aşa
Ii spusei de ce-am venit; iar dânsul deschise în de nesuferită ca şi mimica obraznică a tatălui său.
dată un dulap şi scoase un manuscris, pe care-1 puse Mi-erâ scârbă până în adâncul sufletului de şiretlicu
pe o masă, unde-1 putui cercetă în dragă voie. rile acestor telali nemernici. Erâ vădit pentru mine, că
De o astfel de emoţie, n’am fost cuprins eu de mişeii aceştia steteau în strânsă înţelegere, şi că vin
când sunt, — cu excepţia câtorva luni de pe când eram derea la mezat prin mijlocirea unui taxator public erâ
tânăr, a căror amintire, de-aş trăi o sută de ani, tot născocită numai, ca să poată urcă la o sumă enormă
aşa de proaspătă are să-mi fie în suflet, şi în ciasul preţul manuscrisului pe care-1 doriam e.u, fără a puteâ
meu din urmă, ca în ziua cea dintâi. fi traşi la răspundere. Eram în mâna lor. Asta-i partea
Erâ într’adevăr manuscrisul descris de biblioteca rea a dorinţelor, chiar şi a celor mai nevinovate, că
rul lui Sir Thomas Raleigh; erâ într’adevăr manuscri ne fac să ne plecăm în faţa altora şi să ne pierdem
sul clericului Jean Toutmouille. Şi eu îl vedeam! îl ţi neatârnarea. Erâ fără milă gândul acesta însă tot nu-mi
neam în mână! Opera lui Voragine erâ scurtată bini- puteâ zmulge dorul de-a pune mâna pe opera clericu
nişor, dar de asta puţin îmi păsa. Nepreţuitele adau lui Toutmouille. Gândindu-mă astfel voiam să trec de
suri ale călugărului din Saint-Germain-des-Pres erau ceealaltă parte a şoselei; mă oprii însă ca să treacă
aci! Acesta erâ punctul de căpetenie! Voiam să cetesc o trăsură ce veniâ spre mine şi recunoscui în dosul
legenda sfântului Droctovee ; dar nu puteam; toate şi geamurilor pe doamna Trepof, pe care o răpiau pe-aci
rele le cetiam deodată; capul îmi vuiâ ca o moară dela încolo doi cai negri şi un surugiu îmblănit ca un boier.
ţară în largul nopţii. Recunoscui cu toate acestea, că Dânsa nu m’a văzut.
manuscrisul înfăţişă caracterele celei mai hotărâte au — De-ar da Dumnezeu să găsiască şi ea odată,
tenticităţi. Cele două figuri, „Curăţirea Fecioarei“ şi ceea ce caută, îmi zisei, sau mai bine zis, ce-i place!
„încoronarea Proserpinei“ erau greoaie în desemn şi Iată asta i-o doresc eu, în schimbul nemilosului râset