Page 3 - 1913-42
P. 3
N r . 4 2 . - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 613.
rută în frunte pe bietul muritor. în
jur e semi-întunerec; umbră grea
prin colţuri. Şi-i linişte în acest
locaş al nemerniciei omeneşti. Bol
navul nu se mai văietă, glasul i-a
stătut, pleoapele i-s’au închis. Nici
luminiţa nu mai pâlpâie. Simte şi
ea greutatea clipei. Aerul stătut e de
plumb, apasă greu, grozav de greu.
O clipă numai.
Apoi un susur uşor, un fâşăit de
haină moale, mătăsoasă. O umbră
se apropie. Bolnavul nu tresare: o
cunoaşte şi o aşteaptă. Se lumi
nează chiar. Ar zimbi, dacă boala
nu i-ar fi ofilit buzele. Ar suride,
binecuvântând umbra mântuitoare.
De fruntea bolnavului se atinge
o schinteie potolită: o gură de în
ger milos, izbăvitor.
Un fior mai trece prin trupul
istovit apoi: pace, nemişcare.
Eternitatea mai primeşte un pi
cur în undele ei nesfârşite.
*
Strana. Dumineca, într’un sat de
pe Târnave. De liturghie a tocat
de mult. în altar preotul rosteşte
ecteniile cu glas înălţat. Din strana
cu cărţi bătrâne, răspunde tânărul
diac:
„Doamne ’ndură-te spre noi!“
Moşneagul din dreapta desface
înţelesul câzaniei, mişcându-şi bu
zele firave în şopot surd.
Un fost căprar la cătănie, fecior
scuturat si cu stiintă de slove, se
găteşte şi el de-o priceasnă. Răs
foieşte ceaslovul, încercând în gând
melodia: „La râul Vavilonului“. Cu
metrii şi cuscrii de alături cunosc Octavian Smigelschi: Lina, cu mărgelele. Un chip de-o drăgâlăşie cuceritoare. O
gândul lui Gligoraş-cătana şi aş leliţă din jurul Sibiiului dă să-şi anine mărgelele Ia gât, dar în vremea asta gândul
îi colindă cine ştie unde şi se uită aşa cu ochii duşi departe...
teaptă cu dor să zică preotul: „Să
luăm aminte, sfintele sfinţilor“! Iar care mijloc le e destul de bun ca
până atunci prind şi ei o slovă din Legionarii.
ceaslovul lui Grigoraş, un şir de să stârnească urile populare. în mo
tropar, ori de rugăciune. Ori cât s’ar căuta a se ascunde mentul de faţă ei duc o campanie
Păretele e afumat, aerul e plin faptul, rivalitatea franco-germană e pe cât de aprigă pe atât de ne
de mirezmele tămâiei. Sfânta slujbă aceea care, prin izbucnirea ei vio dreaptă, împotriva „Legiunei streine“
din satul românesc o auzi şi o lentă, va zgudui mai curând sau pe care o ţine Franţa în Africa de
simţi şi tu, privitor de departe.
Cântarea diecelului te pătrunde şi mai târziu temeliile politice ale bă nord. Certurile de presă franco-ger
pe tine şi te închini cucernic: trânului nostru continent. Graţie spi mane se înveninează pe zi ce frece
„Doame, primeşte sfintele rugă ritului paşnic al oamenilor de stat în jurul acestei chestiuni. Credem
ciuni si nemilueste! Isuse Hristoase! francezi şi — de ce să nu o recu interesant să vorbim cetitorilor noştri
’ ' *
noaştem? — a lui Wilhelm II. cu de curioasa instituţiune a acestei Le
Alte chţpuri. Iată Lina. îşi leagă
mărgelele. în vremea asta gândul îi toate notele burzuluite ale discur giuni, ale cărei condiţiuni speciale o
colindă departe şi rămâne dusă. E surilor lui, recentul război balcanic fac extrem de singulară astăzi, când
vie. Lumina din ochii ei te dogo n’a avut urmările de catastrofă ge serviciul militar obligăfor există la
reşte. Uiţi unde eşti şi te pomeneşti nerală la cari ne aşteptam cu toţii. majoritatea neamurilor pământului.
zicându-i: Un conflict iranco-german se va ivi
„Lino, hăi, mai repede cu măr „Legiunea streină“ nu este în rea
gelele şi vino, hora e în toi“! însă totuş când-va. litate un corp national francez, ci
Leniţa Negrea. Pangermaniştii nu încetează un e formată din membrii de naţiona
□ □ □ singur moment de a-1 pregăti. Ori lităţile cele mai diverse. Ori-cine
