Page 10 - 1913-43
P. 10

Pag. 634.                                  COSINZEANA                                         Nr. 43.


                Eu  şi  sorioara,  grămădiţi  pe  păcelul  de  după   „Nu, să nu mă duci la oraş...“
           uşă, priviam cu ochii mari, curioşi, cu degetul în gură,
                                                                      Astăzi, cum îmi evoc pe-o clipă în minte pulbe­
           gesturile Nenii, iar din când în când tresăriam şi gura ne
                                                                 rea aceasta frumoasă din vieaţă, retrăită zilele trecute,
           lăsă apă, văzând pe tata, cum înghite câte-un păhărel...
                                                                 mă cuprinde aşa o înduioşare; îmi evoc tovarăşii de
                Pe  urmă  am  văzut  pe  tata  drept  în  lumina  de
                                                                 năzdrăvănii: pe dascălu Crăciun... şi toate, toate; si­
           lampă cum a scos din şerpar două hârtii de câte zece
                                                                 lueta  de-odinioară  alui  Niculiţă,  Nenea  nostru,  se
           şi le-a întins lui Nenea:
                                                                 desface,  ca  de  pe-un  sul  parcă,  strângându-se  apoi
                „Ce zici, Niculiţă, destul ţi-o ti?“
                                                                 repede  —  şi  prin  dreptul ochilor  îmi scânteiază, ca
                Nenea a răspuns ceva, şi mama nu ştiu ce-a zis,
                                                                 un  vis,  încântătorul  trecut,  din  care  azi,  îmi  par  o
           că,  am  văzut  numai,  că  tata  mai  scoate  o  hârtie  la
                                                                 icoană  fugară,  clipele  petrecute  în  cele  două  seri
           fel cu cele două si i-o întinde lui Nenea.            de Octomvrie...“
                Eu nici nu clipiam în locşorul meu, când deo­         Şi Ghiţă tăcu privind pâlpâirea flăcărilor vesele
           dată am simţit o atingere uşoară, ca o aripă de pasere
                                                                 de pe tavanul alb... Un semi-întunerec dulce plutiâ
           — şi sorioara plecată pe umărul meu, mi-a şoptit în
                                                                 în odaie; s’auziau afară ţipete înăbuşite de vifor —
           taină, la ureche, c’o frică parcă:
                                                                 şi în depărtări afunde, două plesne de sânge se fă­
                „Ăia-s bani, vezi ăia-s bani!“
                                                                 ceau tot mai palide...
                —  Şi unde se duce Nenea, Mamiţă? Unde?“
                Şi eu iar am simţit atingerea aceea plăpândă:
                „La popie, se face po-o-pă...“
                Dimineaţa, eu şi sorioara, ne-am trezit în durui-
           tura  căruţii  noastre,  pe  care  sluga  nostru  Ionică,  a   (Chemările prioiahelorii
           scos-o  din  şură,  cu  Puica  înhămată,  întorcând-o  în
           dreptul  uşii...  Ca  muşcaţi  am  sărit  —  şi-am  alergat
                                                                      Coboară luna n codrul strâvechiu şi neumblat.
           pe pragul pridvorului..                                    Trezind noian de umbre pe-adâncu-i fermecat;
                Ionică avea mustaţa răsucită şi unsă, ţanţoş în-      Cu znopi de raze mbracâ tot frasinul cel drept,
           tinzând hăţurile pe capră..                                Şi iarăş mă găseşte în cale-ţi să te-aştept...
                Şi parcă văd şi-acum pe Nenea şi pe tata, cum
                                                                      Tăcerea fără margini, din lozii, de pe culmi,
           se aşezară din dărăt, în căruţă; sluga nostru Ionică,
                                                                      S’adună să vrăjească sub bolţile de ulmi
           cum atinse cu sfârcul biciului pe Puica — şi căruţa        Ca 'n templuri părăsite; şi numai rare ori
           smâncindu-se porni hodorogindu-şi roatele uscate pe        Zvâcneşte ceva n arbori şi dragostea ntre flori...
           uliţa gronţuroasă...
                Pături de neguri arginţii pluteau peste împreju­      O şoaptă nu tresare, pe ramuri, prin dudău.
                                                                      în negrele tufişuri din preajma de pârău,
           rimi în dimineaţa aceea, ca acum...
                                                                       Un glas prelung, sălbatec, pornit dintre stihii,
                Căruţa ajunsă odată la cotitură, nu s’a mai văzut,    îşi spune desperarea, poenelor pustii...
           numai glasul i se mai auziâ, — dar noi şi mama tot
           mai  stăm  sub  armindenul  dela  poartă,  privind  pe      Chemările-i cumplite prin suflet mă pătrund;
                                                                      Le plânge fiunza n paltini, şi apele pe prund.
           urma ei...
                Când am privit spre mama, boabe mari de la­                                        G. TUTOVEANU - C. L.
           crimi, 6a nişte mărgele de argint, i se rostogoliau pe
           faţa uscată —şi ea şi-le svântâ cu cornul de năframă...
                Sara,  tata  a  vorbit  mai  mult  cu  mama...  Avea   CRONICA DIN BUCUREŞTI
           chef  şi  printre  vorbe,  am  băgat  de  seamă,  cum  mă
           fixau din când în când amândoi... Am văzut pe tata                                         Octomvrie 1913.
           cum  a  făcut  ceva  socoteli  pe  degete  şi  nu  s’a  scăr­
                                                                 —  O  CARTE  DE  SEAMĂ:  JOHN  RUSKIN:  „COMORI  Şl  GRÂ-
           pinat la ceafă... Pe urmă m-o chemat la masă:         D1N.   -  O  REVISTĂ  GERMANĂ  DESPRE  ROMÂNI  -  COMU­
                                                                     U
                 „Ghiţă, vino la tata; spune, vrei să te faci domn? NICAREA  DLU1  NIC.  10RGA  LA  ACADEMIE  -  TEATRELE:
                —  Vreau.                                        TRUPA  DE  OPERETĂ  BĂRCĂNESCU  DELA  TEATRUL  LEON
                —  Apoi,  dacă  vrei,  te  duce  tata  la  oraş  şi  pe   POPESCU;  RELUAREA  LUI  „VLAICU  VODĂ“  DE AL.  DAV1LA
                                                                               LA TEATRUL NAŢIONAL -
           tine, numai să fii bun si să înveţi“.
                Ce mi-o fi trecut însă prin fantazia mea de co­       E  ciudat  ce  puţin  se  vorbeşte  la  noi  despre  căr­
           pil, în clipele acelea, nu ştiu, dar ţin bine în minte,   ţile  alese.  Iată,  în  „Biblioteca  pentru  toţi“  dl  C.  An-
           că mi-am pironit ochii ’n pământ — şi în clipa din-   toniade,  meritosul  traducător  al  lui  Carlyle  din  engle­
           tâiu n’am răspuns nimic, în cea de-a doua însă, poate  zeşte  (în  cursive,  căci  la  noi  obiceiul  de  a  se  traduce
           de  dragul  hoinăriilor,  pe  cari,  am  simţit,  ca  prin  o   autori  germani,  englezi,  norvegieni  din  franţuzeşte  e
           putere  instinctivă,  că  am  să  le  pierd  —  am  privit   dezastruos  de  răspândit),  publică  o  admirabilă  tradu­
           rugător spre tata:                                    cere din autorul atât de cunoscut în apus, John Ruskin
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15