Page 11 - 1913-43

Nr. 43. COSINZEANA Pag. 635.

(a se ceti: Gion Răskin, accentuat pe întâia silabă). cina prea multelor neologisme ce te zmulg din iluzia,
Volumul (un număr duplu) cuprinde trei conferinţe că ai în faţă timpul lui Vlaicu Vodă. Demnă de a-
(„Comorile Regilor“, „Grădinile Reginelor“, „Munca“) ceastă admirabilă dramă a fost montarea piesei şi di­
tratând prima despre valoarea educativă a geniilor ome- stribuţia plină de perspicacitate a rolurilor.
nirei în special a marilor scriitori, a doua despre ches­ DI Demetriad a redat cu fineţă rolul subtil al lui
tia femenistă, iar a treia despre împărţirea muncei şi Vlaicu (s’a simţit puţin lipsa de tărie a vocii în sce­
rostul ei social. Adâncimea vederilor, forma aleasă de nele triumfului şi în altercaţia finală între Vlaicu şi
expunere şi puterea profetică de convingere — cu tot Doamna Clara), dna Demetriad cu multă energie în
idealismul cam romantic care însă îşi găseşte un co­ Doamna Clara, dl Achille cu multă înţelegere şi ma-
rectiv în materialismul exagerat al vremurilor noastre - jestate rolul monahului Nicodim.
fac din acest volumaş un catechism al idealismului mo­ . Sub titlul de „teatrale“ o să vorbesc şi de trupa
dern. Pentru frumosul dar făcut sufletului românesc prin de operetă Alexandru Bărcănescu, în una din cronicile
traducerea acestei cărţi, primească dl Antoniade sin­ viitoare. „
Uhmpiu.
cere mulţumiri.
*
* *
„Flacăra“ anunţă proiectarea apariţiei unei reviste
în limba germană despre România. Iniţiatorul ei este Răvaşele unui voluntar.
dl Max. Schroff, profesor în Craiova, traducătorul în — Din zilele aspre ale vremilor de războiu. —
corecte versuri germane, ce nu se depărtează mult de N. N. BELDICEANU
originalul românesc, al prozei şi poeziilor marelui no­
stru Eminescu. Alături de revista franceză, cu acelaş Din ziua întâi de mobilizare, am pornit cu sub­
scop, „La Roumanie“, revista dlui prof. Schroff e me­ locotenentul nostru şi cu vreo zece tovarăşi, la Chitila,
nită să ne facă cunoscută cultura şi idealele noastre la rechiziţie, unde am stat vreo cinci zile, până a ve­
nit timpul plecării spre Dunăre. N’am găsit nici un
în apusul în care nu am fost îndeajuns cunoscuţi până
tren la „rampa militară“ şi am luat-o pe jos, pe şo­
în timpul din urmă. seaua plină de pulbere, prin soarele fierbinte, care fer-
*
* * beâ deasupra câmpiilor pustii. La jumătatea drumului,
Dl Schroff ne face cunoscuţi streinilor. In 10 Oct. am întâlnit un camion tot murdar de păcură şi ne-am
suit în el; dar, după un sfert de ceas de drum, unul
n., la Academie, dl N. Iorga ne-a arătat cât de puţin
din cei patru cai a căzut mototol la pământ. Moşnea­
ne cunoaştem pe noi înşine, o încunoştiinţare despre
gul de pe capră îşi repede un pumn în cap, şi sare
noi înşine de care dl Iorga ne-a dat atâtea în titanica-i în mijlocul drumului desnădăjduit. Scrâşneşte şi-şi ri­
operă de luminare. dică ochii albaştri şterşi, cătră cer, împreunându-şi mâ-
In comunicarea aceasta dsa arată rolul covârşitor nile mari, vânoase şi înegrite de catran. Geme încet
în orient şi influenţa colosală diplomatică pe care Va- clătinând din cap:
sile Lupu o exersâ asupra Patriarhiei din Constantinopol. „Vai, ce să mă fac eu? Vai, ce să mă fac?“
Pe de altă parte dsa reabilitează pe V. Lupu de Ii ajutarăm cu toţii să desfacă ştreangurile şi să
ridice calul bolnav şi slab, numai pielea întinsă pe
acuza că ar fi fost grecizat şi-l ridică la înălţimea ma­
oase, şi plecarăm pe jos. Tăiarăm deadreptul, pe-o
rilor figuri demne de admiraţie ale trecutului românesc. cărare, printr’un lan de luţernă înflorită; şi, după ju­
*
* * mătate de ceas de drum, furăm la Chitila. Pe peron
La „Teatrul Naţional“ s’a reluat, după un inter­ ferbeau ofiţerii şi soldaţii veniţi pentru rechiziţie, şi,
la fiecare sfert de ceas, treceâ câte un tren lung, care,
val de 12 ani, piesa dlui Alex. Davila, actualul direc­
parcă, nu se mai isprăveâ, încărcat de rezervişti până
tor al Teatrului Naţional, „Vlaicu Vodă“, fără îndoială
şi pe acoperişuri ! De departe, cum veneau, păreau
una dintre cele mai de seamă drame istorice din câte nişte trenuri încărcate cu zăpadă. Cât am stat la Chi­
s’au scris în româneşte. In deosebire de drama lui Hajdeu tila, zi şi noapte au trecut, înainte şi îndărăt, trenurile
„Răzvan şi Vidra“ şi de dramele istorice ale lui Dela- încărcate cu mii şi mii de oameni. Era o măreţie să
le vezi trecând! De câte ori le vedeam, simţiam un fior
vrancea (exceptând „Apus de Soare“), drama dlui Da­
ascuţit şi mi se umeziau ochii. Clocotea văzduhul de
vila nu cade în greşala descripţiei istorice pentru sine
strigătele miilor de rezervişti în strae albe; cu toţii
în paguba analizei psihologice; dimpotrivă analiza psi­ strigau :
hologică (îndeosebi la Vlaicu şi Doamna Clara) e con­ „Să trăiască armata românească!“ Cu toţii răc­
dusă cu o admirabilă preciziune în desvoltarea momen­ neau într’un uragan de glasuri:
telor ei, înfăţişând conflicte sufleteşti intime (Domnul „La Sofia, la Sofia !...“
Mircea) de o rară putere. Şi sus, pe coperişul unui vagon, un gornist, stă
Şi toate acestea — o mare calitate pentru o dramă în picioare, neclintit ca o statue, şi sună atacul; sfâşia,
cu ţipătul ascuţit al goarnei, clocotul miilor de glasuri,
istorică — fără ca descrierea colorată a epocei să fie
care se rostogoleâ peste câmpii şi-şi băteâ talazurile
compromisă, deşi — după cum de altfel trebuiâ să fie —
în limanurile albastre ale zărilor. Iar maşinele dădeau
ea cade pe al doilea plan. Păcat că această zugrăvire chiote uriaşe, cuprinse şi ele parcă de însufleţirea oa­
a timpului şi datinelor Iui, păleşte ici şi colo din pri­ menilor. Şi astfel, zi şi noapte, mai bine de o săptă-