Page 12 - 1913-43

Pag. 636. COSINZEAN A Nr. 43.

mână a clocotit toată ţara, dela Dorohoi la Turnu-
Severin şi sufletul fiecărui ţăran, sufletul lui umilit, a MÂNTUITORUL
uitat de toate umilinţele şi de toate suferinţele, şi la ANDRÉ BEURY
glasul goarnelor şi la vuetul clopotelor, s’a înălţat ca
o flamură.
înalt, subţire, distins, corect, aproape elegant, cu
Miile de cai şi de căruţe, aduse de primari de
prin satele dinprejur, se îngrămădeau pe câmpia dintre talia strânsă într’o redingotă bine croită, la subsuoara
gară şi sat. in pulberea şi în lumina orbitoare, cât ve­ stângă un portofoliu de piele neagră cu monograma
deai cu ochii erâ o învălmăşeală de cai piperniciţi, de de argint, dl Grieb trecu repede în faţa logei porta­
căruţe şi de oameni. Erâ o căldură ucigătoare, care rului. Pusese deja piciorul pe întâia treaptă a scărei,
făceâ să cadă, din când în când, câte un cal ca trăsnit. când portarul, eşit ca din pământ, îl opri cu aceste
Cât am stat noi zece, cai au murit din pricina căldurei cuvinte:
şi a setei. In fiecare zi, vedeam zăcând în pulbere un
cal umflat. „Pe cine căutaţi?“
Dl Grieb îl măsură'cu o privire semeaţă şi răs­
Simţiam la fiecare clipă, c’o să cad şi-mi udam
mereu batista şi mi-o puneam pe cap, sub capelă, şi punse scurt:
în câteva minute se usca. Şi în fadul acesta, câmpia „Pe d. Rousseau.
ferbeâ, vuiâ adânc. lat pe şoseaua care tăia satul, cur­ — Etajul al treilea, uşa din faţă“, mormăi portarul.
geau, zi şi noapte, carele cu boi încărcate cu fân, căr Apoi adăugă, reintrând în vizuina sa:
ruţele cu cai, cirezele de boi, — curgeau fără hodină,
în nouri de colb, şi în fierberea luminei orbitoare, toată „Dacă veniţi pentru vreo datorie de primit, o
învălmăşeala asta se zăreâ în pete albe şi negre, — să vi se spună de sigur că nu este acasă“.
abia lămurindu-se, ici: nişte cai costelivi; colo: nişte Dl Grieb făcîi un gest, ca pentru a arăta că
boi cu şoldurile ascuţite; dincolo: un om; mai departe: eventualitatea aceasta nu-1 puteă opri, şi începu să
o femee, mergând pe lângă un car; sus: un ţânc cui­ urce scara.
bărit în vârful unui car cu fân. Şi din învălmăşeala asta în realitate, el ştiă foarte bine că dl Rousseau
cumplită, din norii suri de pulbere, se înălţau mii de
glasuri nedesluşite, mii de răcnete răguşite; se desluşea îşi părăsise domiciliul însoţit de soţia sa. Cu un sfert
scârţiitul carelor, huruitul căruţilor, nechezatul sperîat de ceas mai înainte le pândise plecarea, ascuns într’o
al cailor, mugetele jalnice ale boilor. Şi, din când in cafenea vecină. El ştia de asemenea că servitoarea
când, duduitul şi pocnetele unei motociclete ori covi- eşise şi ea. Apartamentul erâ aşadar fără păzitori
ţatul speriat al vr’unui automobil. pentru un timp nedeterminat.
Comisiunea rechiziţionează caii de-arândul, când Ajungând în catul al treilea, d. Grieb, din simplă
lasă vre-un cal, apoi îl dă vântul jos de slab. Zadarnic prudenţă, trase clopoţelul uşei din faţă. Aşteptă un
se roagă oamenii cu căciula în mână:
minut şi cum nu auzea nici un zgomot, se puse
„Lăsaţi-ne măcar un cal; s’avem şi noi cu ce ne pe lucru.
hrăni... Lăsaţi-ne măcar la două-trei case un cal, să ne
putem aduce bucatele de pe câmp...“ Mai întâi de toate deschise importantul său por­
Nimeni nu auzea, poate că ordinul erâ aşa, iar tofoliu şi descoperi astfel o colecţie întreagă de unelte
când se strângeau mai mulţi împrejurul mesei la care de spărgător. Nimic nu lipseâ pentru a deschide cele
lucră comisiunea, preşedintele dădeâ o poruncă şi jan­ mai recalcitrante broaşte de uşi.
darmii se repezeau şi-i împrăştiau. Dl Grieb puse mâna pe o cheie şi încercă să
O femee, când a văzut că-i ia caii, a început a deschidă uşa de intrare. Dar uşa se împotrivi şi dl
plânge încetişor; plângea şi cuprindeâ gâturile cailor Grieb nu stărui. Cu o a doua chee el nu fu mai fe­
slabi şi mărunţi cari stăteau trişti, cu capetele, mari şi
osoase, plecate în jos — şi-i sărută, cum şi-ar fi sărutat ricit. Abiâ când încercă a treia chee, usa se deschise
copii, şi-i boceâ parc’ar fi murit: şi dl Grieb întră în apartament.
„Mi-aţi luat bărbatul, se plângeâ femeea, printre El vizită mai întâi tacticos toate încăperile în
lacrimi, unui sublocotenent; mi-aţi luat boii, mi-aţi luat cari nu găsise pe nimeni, după cum prevăzuse, apoi,
vaca; lăsaţi-mi — vă sărut mânile domnişorule, — măcar oprindu-se în odaia de culcare, întreprinse să efrac-
caii... Am acasă patru copii; cu ce să mi-i hrănesc? tureze garderobul în care bănuia că va dâ de bani
Dacă-mi luaţi şi caii, luaţi-mi şi vieaţa încaltea...“
şi de bijuterii.
Când au plecat caii la regiment, a pornit şi ea,
plângând pe lângă ei cu-o poală de fân sub braţul în clipa aceea răsună clopoţelul delà intrare.
stâng, întinzându-le cu dreapta mănunchiuri de mâncare Foarte stăpân pe sine, dl Grieb nici nu trecsări mă­
Păşeâ desculţă prin pulberea fierbinte, pe lângă căluţii car. Un moment se gândi la ce avea de făcut şi con­
ei slabi. Erâ mititică şi firavă ca şi caii ei, şi, pe faţă sideră mai multe ipoteze: poate că eră portarul? poate
fără pic de sânge, îi luceau ca de friguri ochii negri.
un simplu vizitator? în ambele cazuri cel mai nimerit
Şi s’a dus femeea aşa plângând, până la regi­ lucru eră să deschiză uşa, să-l îmhrâncească pe im­
ment cu căluţii ei mărunţi, întinzându-le tot drumul portun şi s’o ia apoi la fugă, profitând de zăpăceala lui.
mănunchiuri de fân. Şi la cazarmă, acel care a pri­
mit caii, a dat-o afară pe poarta regimentului — pe Dl Grieb îşi închise portofoliul şi eşi în anti­
când căluţii ei se uitau trişti după dânsa, cu capetele cameră. Când deschise uşa, se văzîi în prezenţa unui
înălţate, cu o lucire de înţelegere, parcă, în ochii lor om cu chipiul galonat care îi întinse o chitanţă, cu
frumoşi. Miri. Lit. vorbele: