Page 14 - 1913-43

Pag. 638. C O S I N Z E A N A Nr. 43.

unsprezece ani. E singur; îşi ridică ochii, să mă vadă. tea, căreia i-aţi trimis lemne, când erâ lehuză, acum
Obrajii i se îmbujorează, născiorul însă îi dă un aier unsprezece ani! Am cunoscut-o îndată! Ea-i !
foarte ştrengăresc. In pălărie, îi flutură nişte pene iar — E aşadară... zici, că-i doamna Coccoz? Văduva
pe bluză un guler de horbotă. Frumuşel băiat! In braţe negustorului de calendare ? întrebai eu repede.
ţine un pachet cât el de mare, şi mă întreabă, că eu — Ea e, domnule! Uşa delà trăsură a stat de­
sunt d. Sylvestre Bonnard. Ii răspund că da; îmi pune schisă, până i s’a urcat în trăsură copilul, pe care l’am
pachetul în mână, îmi spune că-i dela mamă-sa, şi o văzut ieşind din casa asta. Nu s’a schimbat de loc. Şi
ia la fugă pe scări la vale. adecă de ce-ar îmbătrâni femeile astea ? bătaie de cap
Cobor câteva trepte, mă aplec peste parmaclâc n’au. Doamna Coccoz e numai niţel mai grasă, decum
şi văd pălăriuţa rotind în spirală de-alungul scărilor, erâ. O femee, care a fost primită aici de milă, să vie,
ca un fulg în vânt. Sara bună, drăguţ! Aş fi vrut să să-şi arate în trăsură armoriată catifelele şi diamantele!
vorbesc cu el. Dar ce să-l fi întrebat? Nu-i frumos să Nu-i ruşinoasă treaba asta, domnule?
descoşi copiii. De altfel pachetul o să mă desluşiască — Tereso, izbucnii eu cu o voce grozavă, dacă-mi
mai bine decât solul. mai grăieşti de doamna asta altfel, decât cu veneraţie
E mare el, pachetul dar nu-i prea g-reu. Desfac adâncă, s’a sfârşit cu prietinia noastră. Adă vazele de
în bibliotecă panglicile de mătase şi hârtiile, cari îl în­ Sèvres, să punem în ele viorelele acestea, căci atâta
văluie şi dau de... ce? de-un butuc, un butuc straşnic, farmec dau cetăţii cărţilor, cum n’a avut niciodată.
un adevărat butuc de Crăciun, dar aşa de uşor, încât In vreme ce Teresa căută oftând vazele de Sèvres,
parcă-i scorburos. Descoper de fapt, că-i alcătuit din eu mă uitam la viorelele acestea risipite, al căror mi­
două bucăţi încheiate de-oparte cu cârlige, iar de ceea- ros răspândeâ în jurul meu, parcă mireazma unui suflet
laltă cu balamale. Desfac cârligele, şi iată-mă inundat plin de farmec, şi mă întrebam, cum, de n’am recu­
de viorele! Viorele pe masă, pe genunchi, pe covor! noscut eu în princesă Trepof pe doamna Coccoz. Insă
Ba-mi străbat în vestă, în mâneci! Sunt plin de mi- tânăra văduvă, care-mi arătase copilaşu-i gol pe scări,
reazma lor! fusese o viziune prea repede pentru mine. Mai multă
— Tereso! Tereso! Adă vazele, umple-le cu apă dreptate aveam, de mă învinovăţiam, c’am trecut pe
şi adă-le încoaci! Uite, ne-au sosit viorele! Din ce lângă un suflet plin de gingăşie şi frumseţe, fără să-l
ţară, din ce mână, nu ştiu, dar trebue, că dintr’o ţară fi gâcit.
plină de mirezme şi dintr’o mână plină de gingăşie. — Bonnard, îmi zisei, tu şti descifrâ textele bă­
Cioară bătrână, auzi ce-ţi spun ? trâne, dar în cartea vieţii nu şti ceti. Vezi, doamna
Am strâns viorelele pe masă, am acoperit-o în­ Trepof, păpuşa asta, care după părerea ta, n’aveâ de­
treagă cu primăvara lor parfumată. Mai este ceva în cât un suflet de pasăre, a cheltuit, din recunoştinţă,
butuc, o carte, un manuscris. E... nu-mi vine să cred... mai mult zel şi mai mult duh, decât ai cheltuit tu vreo­
dar nici să mă îndoiesc... E Legenda de aur, e manu­ dată, ca să-ţi îndatorezi pe cineva. Ţi-a plătit împără­
scrisul clericului Jean Toutmouille. Iată Curăţirea Fe­ teşte lemnele de pe vremuri... Tereso, erai ca o co­
cioarei, iată Răpirea Proserpinei, iată legenda sfântului ţofană, acum ai ajuns ca melcii! Pune viorelele acestea
Doroctovee. Mă uit pierdut la relicvia aceasta parfu­ de Parma în apă !...“
mată de viorele. întorc filele, — printre ele, alunecaseră ----------IIIIII-----------
câteva floricele palide, — şi lângă legenda sfintei Ceci-
lia, dau de o cartă cu numele: PRINCESA TREPOF. J e a n n e A l e x a n d r e .
Princeso Trepof! Dta, care cu atâta graţie aci I.
râdeai, aci plângeai sub frumosul cer al Agrigentului, Lusance, 8 August.
dta, pe care un bătrân morocănos te credeâ prostuţă, Când mă coborâi din tren la gara delà Melun,
acum sunt sigur de frumoasa şi rara dtale prostie; iar noaptea îşi răspândeâ pacea peste câmpiile tăcute. Pă­
biet bătrânul, pe care-1 faci azi fericit ca niciodată, o mântul, înfierbântat ziua întreagă de o arşiţă înăbuşi­
să-ţi sărute mânile când îţi va reînapoiâ manuscrisul toare, de un „soare gras“, cum zic secerătorii din vâl­
acesta, a cărui publicare exactă şi somptuoasă numai ceaua din Vire, respiră un miros pătrunzător şi cald.
dtale vor aveâ s’o datoriască, atât el cât şi ştiinţa. Peste lunci şi răzoare se târau greoiu mirezmele ier­
In clipa aceasta îmi năvăli în odaie Teresa, erâ burilor. Mă scuturai de praful din vagon şi respirai cu
foarte agitată. pieptul plin de bucurie. Geamantanul, pe care mi-1 în­
— Domnule, începu ea să strige, gâciţi pe cine am ţesase Teresa de albituri şi de scule mărunte pentru
văzut adineauri în trăsură armoriată, la poarta noastră? toaletă, munditiis, îmi păreâ aşa de uşor, că-1 avântam
— Ei, pe doamna Trepof! ce naiba! sării eu. cu mâna, cum îşi avântă câte-un băiat ghiozdanul cu
— Eu nu cunosc nici o doamnă Trepof, domnule, cărţile-i rudimentare, când iese din clasă.
îmi răspunse îngrijitoarea. Femeia, pe care o văzui a- N’a dat Dumnezeu, să fiu tot copilul începător
cum, e îmbrăcată ca o princesă şi are un copil, numai întru tainele alfabetului! Sunt cincizeci de ani acuma,
horbote pe haine! E doamna Coccoz, ştiţi aceea miti­ de când mi-a pregătit mama, Dumnezeu s’o ierte, o