Page 15 - 1913-43

Nr. 43. C O S I N Z E A N A Pag. 639.

felie de pâne cu dulceaţă şi o puse într’un coşuleţ, iar copilei tale s’a trecut şi ea, frumseţa ei e fără îndoială
toarta coşuleţului la mine în mână şi mă duse, astfel stinsă. Ci eu te văd mereu, Clementino, cu buclele
înarmat la pensionul pe care-1 ţinea domnul Douloir, tale bălaie şi pălăria-ţi trandafirie...
între curte şi grădină, acolo la Passage du Commerce, Ce frumoasă-i noaptea asta. In linişte măreaţă
într’un colţ bine cunoscut vrăbiilor. Uriaşul domn Dou­ stăpâneşte taina ei asupra oamenilor şi vietăţilor, pe
loir ne zimbi plin de gingăşie, şi mă mângâie pe faţă, cari le-a deslegat de jugul lor zilnic; îi simt şi eu in-
fără îndoială ca să-şi sxprime şi mai bine dragostea, fluinţa binefăcătoare, cu toate că în urma unei obişnu­
ce-i inspirasem eu în clipa aceasta. Insă dupăce eşise inţe de şaizeci de ani, nu mă mai ispitesc lucrurile,
din curte mama, străbătând prin cetele de vrăbii cari decât prin semnele ce le înfăţişează. Pentru mine nu
zburau din calea ei, domnul Douloir nu mai zimbiâ, mai există decât cuvinte, aşa de mult m’am pătruns
nu-mi mai mărturiseâ nici un fel de dragoste, ci părea, de filologia mea! Fiecare îşi face visul vieţii în felul
dimpotrivă, că mă priveşte ca pe-o fiinţă foarte supă­ său. Eu mi-am făcut în bibliotecă visul acesta; iar când
rătoare. Văzui mai târziu, că sentimente de acestea a- va sosi ciasul, să părăsesc ce-i pământean, să se în­
veâ dânsul faţă de toţi elevii săi. Loviturile cu ver­ dure Dumnezeu, să nu mă ia de aiurea, decât de pe
geaua ni le împărţiâ cu o sprinteneală, la care nu scară, din faţa poliţelor încărcate de cărţi !
ne-am fi aşteptat niciodată, cum îl vedeam aşa grăsun. — Eh, e într’adevăr dânsul ! Bună ziua, domnule
Gingăşia, cu care ne primise la început, îi reveniâ însă Bonnard! Unde te duceai, cu capul aşa uşor? Eu te
de câte ori grăiâ cu mamele noastre în prezenţa noastră, aşteptam cu gabrioleta în faţa gării. îmi scăpaşi când
şi atunci lăudând mereu fericitele noastre înclinări, ne te-ai coborât din tren ; mă ’ntorceam mâhnit la Lusance.
învăluia întro privire plină de dragoste. Frumoase zile Dă-mi geanta încoaci, şi urcă-te în trăsură, lângă mine.
au fost acelea pe cari le-am petrecut pe băncile dom­ Şti dta, că deaici până la castel sunt şapte chilometri
nului Douloir cu micii mei camarazi, cari, asemenea zdraveni ?
mie, plângeau şi râdeau din toată inima, din zori până Cine-mi vorbeşte aşa în gura mare din înălţimea
în sară. gabrioletei sale ? Domnul Paul de Gabry, nepotul şi
După o jumătate de veac tot aşa de proaspete moştenitorul dsale domnului Honoré de Gabry, fostului
şi luminoase îmi răsar amintirile acestea la suprafaţa „pair“ de Franţa în 1842, mort mai deunăzi la Mo­
sufletului, sub cerul acesta înstelat, care nu s’a schim­ naco. Tocmei la d. Paul de Gabry mă duceam acum,
bat deloc de atunci şi a cărui strălucire nemişcată şi avântându-mi în mână geanta, pe care mi-o umpluse
senină va vedeâ negreşit încă mulţi băieţi de şcoală, Teresa cu toate cele de lipsă la drum. Omul acesta
cum eram eu odinioară, ajungând savanţi cărunţi şi de inimă intrase acum, împreună cu doi cumnaţi, în
plini de guturaiu, cum sunt eu acum. stăpânirea averii unchiului său, care, de obârşie dintr’o
Voi stelelor, cari aţi strălucit deasupra capetelor veche familie de iurişti, aveâ în castelul său din Lu­
uşoare sau grele ale tuturor străbunilor mei, nu ştiu sance o bibliotecă bogată în manuscrise, dintre cari
ce regret dureros simt trezindu-se în mine la lumina unele erau chiar din veacul al XHI-lea. Pentru cerce­
voastră! Aş vreâ să am şi eu urmaşi, cari să vă vadă, tarea şi catalogarea manuscriselor acestora veniam eu
când nu vă voiu mai puteâ vedeâ eu. Aş fi tată şi bu­ acum la Lusance, mai ales că mă rugase şi d. Paul de
nic acum, dacă ai fi vrut tu, Clementino, tu drag co­ Gabry, al cărui tată, om vrednic şi bibliofil distins,
pil cu obrăjorii fragezi sub pălăria-ţi trandafirie! Dar păstrase cu mine, până trăiâ, legături cu desăvârşire
tu te-ai măritat după d. Achille Allier, după ţăranul prietineşti. Drept spunând, feciorul n’a moştenit deloc
acesta nivernez, niţel boierit, căci necioplitul de tată- nobilele porniri ale tatălui său. Domnul Paul s’a de­
său, cumpărător de moşii naţionale, cumpărase castelul dicat sportului cu totul; se pricepe foarte bine la cai
şi pământurile boierilor săi cu arhiva lor de hrisoave şi la câni, şi eu cred că dintre toate ştiinţele potrivite
cu tot. Nu te-am mai văzut dela căsătoria ta încoaci, pentru a potoli sau înşelă nesfârşita omului curiozitate,
Clementino, dar îmi închipui că frumoasă, neştiută şi dânsul numai pe ştiinţa grajdului şi a potăii erâ stă­
dulce ţi s’a scurs vieaţa în cuibul vostru dela ţară. Am pân deplin.
aflat, întâmplător, într’o zi, dela un prietin de-al vostru, N’aş puteâ zice, că m’a surprins când l’am văzut,
că ai părăsit vieaţa pământeană, lăsând în urma ta o deoarece aşa ne fusese înţelegerea, să ne întâlnim ; dar
fetiţă, care-ţi seamănă. La vestea aceasta, care înainte mărturisesc, că, răpit de cursul firesc al gândurilor
cu douăzeci de ani mi-ar fi răzvrătit toate energiile mele, aşa de mult pierdusem din vedere castelul din
sufletului, se făcu parcă o linişte largă în mine, senti­ Lusance şi pe stăpânii săi, încât glasul unui boerinaş
mentul care mă cuprinse nu erâ durere pătrunzătoare, dela ţară, în largul drumului, ce-şi desfăşură înaintea
ci erâ tristeţa adâncă şi liniştită a unui suflet plin de mea, cum s’ar zice, pânza-i nesfârşită, îmi sună în
supunere în faţa marilor învăţăminte ale naturii. Am urechi, asemeni unui zgomot neobişnuit.
înţeles, că ce-am iubit eu, nu erâ decât umbră. Dar — urmează —
amintirea ta e farmecul vieţii mele. Făptura ta plăpândă,
după ce s’a ofilit încet, s’a coborât sub glie; tinereţa