Page 13 - 1913-44-45

Cu toată nepotriveala averii, părintele Ionică totuş
(Apostolii. trăgea nădejdea să lege şi mai mult prietinia cu To­
deriţă Vântul, făcându-se cuscri cu fata cea mai mică,
Bj ti ochii mei, apostoli ce-şi înnalţă Firica, pe care o mai aveâ şi care ştiâ bine, că oricine
e
Privirile spre ceruri rugătoare i-ar fi peţit-o, nu l’ar fi năcăjit cu zestrea, căci frumseţea
r' Se nchină şi aşteaptă şi vrednicia ei preţuiau mai mult ca oricâtă avere. De
Ca duhul sfânt pe i să se coboare.
e
altfel nici „dascălul“ Vântul nu s’ar fi dat în laturi de
Cu duhul sfânt al mângâierii tale aşa nemurire, căci stare aveâ el destulă; decât, nu des­
Coboară peste ei a ta privire chisese niciodată vorba despre aşa ceva, pentru că
Şi flacăra lor caldă o ' nfrăţeşte băiatul erâ destul de tânăr şi nu venise vremea să se
Cu-a soarelui eternă strălucire.
:
< ' ' • ‘ ■■ ' ... . , ,, gândească la socrie.
r
■ ? i Q> pieptul meu, biserică sfinţită, Dar dacă părinţii nu se luase nici odată în vorbă
In care teama-şi tremură fiorul despre încuscrire, căci se ţineau fiecare mândri cu ceea
Şi gândurile toate îngenunche ce aveau, băeţii, dimpotrivă, puseseră toate la cale...
Şi-şi spun în cor durerea lor şi dorul,
şi lucrurile ar fi fost gata dacă nu erâ la mijloc o sin­
Trimite-le a mângâierii rază gură piedecă : armata. Atât Firica cât şi Petruţu auzise
Şi fă ca focul lor să se aline, din gura părintelui — care nu scăpă prilejul s’o spună,
Căci ele-au înnălţat măreţ altarul că el de-o fi să-şi mărite fata diipă cineva, apoi nu o
Şi-l înnălţară numai pentru tine!
dă până când acela nu-şi va fi făcut rândul la cătănie.
I. U. SORICU
Şi cum hotărârea părintelui erâ de neînlăturat, iar ti­
nerii doriau să-şi vadă cât mai curând vişul împlinit,
au pus la cale chipul cel mai potrivit, prin care s’a-
propie nunta măcar cu vreo câţiva ani. Trebue să se
ROŞIORUL ducă voluntar. Cum armata cea mai plăcută amândurora
erâ cavaleria, Toderiţă Vântul află în curând că băiatul
ION CIOCÂRLAN lui doreşte să se ducă voluntar la Regimentul 6. de
Roşiori. Dascălul i-a priceput gândul şi dorul, i-a dat
Părinţii lor erau prietini şi profesau în acelaş sat învoiala cuvenită şi într’o bună zi, călare pe „Mureş“,
renumit prin podgoriile lui, ce dădeau un vin minunat. calul cel mândru crescut de el, a pornit la regiment.
Unul eră părintele Ionică Mirăuţă, care-şi avea Cei câţiva ani, cu tot dorul ce erâ la mijloc între
gospodăria întemeiată în creasta dealului de unde pri­ cei doi tineri, au trecut repede. Mai erau doar câteva
veghea tot satul dintr’o aruncătură de ochi, iar celalalt luni până în toamnă la liberare, când fusese sorocită
eră „dascălul“ Toderiţă Vântul, cum îl alintau sătenii şi nunta.
în semn că se purtă blând, ca o mamă duioasă, cu toată Dar cu toate că timpul cel mult aşteptat se apro­
„gânga“ de copii ce trebuiâ să-i înveţe carte. piase, şi tinerii se iubeau mai mult ca oricând, totuş
Părintele, ca unul ce avusese copii mulţi şi tot fete, părinţii, atât dintr’o parte, cât şi din alta, nici nu se
cari ceruseră zestre multă, nu prea erâ înstărit; învă­ gândeau la nuntă... De când cu zarva de războiu din
ţătorul dimpotrivă steteâ mai bine ca toţi din sat, pen­ vecini, în casele cele două coborâse negura îngrijorării...
tru că apucase ceva cheag şi dela părinţi şi, cum fă­ In fiece zi, şi în orice parte s’ar fi întors, nu
cuse întâmplarea, n’a avut decât un singur băiat, Petruţu, auziai vorbindu-se decât de război şi de mobilizarea
care i-a fost mâna „cea dreaptă“, căci îl crescuse aşa oştirei româneşti... Bărbaţii se ţineau tari, cum trebaiau
fel, ca să-i rămână plugar şi podgorean vrednic în urmă. să şi fie, şi spuneau că orice-ar fi, e datoria fiecărui