Page 15 - 1913-44-45

Nr. 44—45. C O S I N Z E A N A Pag. 655.

ale satului, în ceea a dascălului Tudoriţă şi a preotului năit de pinteni, precum şi glasul celui mult aşteptat,
Ionică, bucuria nu-şi găsise încă locul. care-i strigă pe nume...
Trecuse săptămâni la mijloc şi nu le venise nici Atunci în lumina puternică a lămpilor, uşile rămân
o veste dela Petruţ al lor... Mamele nu mai conteneau deschise în laturi, iar în mijlocul celor cari purtase
plânsul, răscolind înţelesul tuturor visurilor din toate atâta vreme grija cea chinuitoare în suflete, se învâr­
vremurile; iar cei doi bărbaţi, deşi se ţineau mai tari, teşte de colo până colo Petruţ roşiorul, neştiind cu
câte odată totuş nu puteau să-şi stăpânească durerea care să vorbească şi să dee mâna mai întâi...
îngrijorării. Şi-a ales după cum se cuveneâ pe-ai lui cei de-a-
Singură Firica de se arătă mai bărbată. Când proape, mama şi tata, a trecut apoi la părintele şi to­
între unii când între alţii căută să-i încredinţeze, ‘că varăşa Sf. Sale, sărutându-le mânile şi spunându-le
inima ei îi spune, că Petruţ e bine şi are să vie aşa cuvinte pline de dragoste, iar apoi prins între unii şi
precum îl doreşte ea... Şi nădejdea aceasta n’a întârziat alţii deoparte, iar în faţă pironit de ochii Firichii, stătu
să fie întărită chiar prin scrisul celui dorit, care îi o clipă nehotărât... îndemnul sufletului său erâ s’o îm­
vesteâ că el a avut norocul să dee ochi cu duşmanul, brăţişeze şi s’o sărute cu nesaţiu, după cum visase de
şi-a căpătat şi-o decoraţie... atâtea ori, cât fusese departe, dar ea nu-i erâ nici lo­
Scrisoarea a fost purtată din mână în mână. Din godnică până acum, şi se găseau în faţa părinţilor de-o-
vale urca pe deal şi de aci se întorcea iarăş spre casa parte şi de alta.
învăţătorului, cetind-o fiecare de nenumărate ori, şi ...Ii întinse apoi numai mânile, apucându-i-le pe-ale
totuş par’că nu-ş credeau nimeni ochilor. Mamele mai ei şi privind-o în ochi îşi mărturiseâ dorinţa sufletului...
ales, care nu puteau s’o cetească, îşi închipuiau că Firica, înţelesese totul dela cea dintâi încrucişare de
scrisoarea e o plăzmuire, aşa pentru ca să fie înşelate priviri, căci acelaş erâ şi dorul ei neţărmurit; dar erau
ele... Pe câtă vreme Petruţ al lor nu putea să mai atâţia ochi, cari trebuiau să încuviinţeze ca să se îm­
scrie, căci după cum zvoneau toţi ai satului, el fusese plinească dorinţa lor...
răpus la cea dintâi ciocnire. Ca să se încredinţeze de Aşa cum stătea în faţă cu mult iubitul ei roşior,
nu le înşală ai lor, s’au dus şi până la alţi streini să ochii ei rugători se îndreaptă spre taica şi maica, cum
le cetească scrisoarea, să vadă de-i adevăr sau ba ceea le spuneâ părinţilor, apoi cătră ceilalţi cari trebuiau
ce li se ceteâ. Dar până s’au încredinţat că nu erâ la să-i devină tată şi mamă!... Şi dintr’o parte şi din alta
mijloc nici o plăzmuire amăgitoare, au trecut alte săp­ semnul binecuvântării erâ dat...
tămâni, cari prin lipsa de veşti, iar le-a adus grije în Mânile lor se desprind pentru ca să se îmbrăţişeze
suflet. De data asta se îngrijau şi ceilalţi, căci în tot cu patimă, în vreme ce gurile lor pecetluesc sărutul
timpul campaniei, până când ceilalţi oşteni începuse să logodnei...
se întoarcă, afară de cea dintâi scrisoare nu mai primise Iar de-oparte şi de alta părinţii plâng lacrimi de
decât una singură, şi aceea nu scrisă de condeiul lui bucurie.
ci de-o mână streină, care-i vesteâ că e sănătos şi în
curând va veni acasă. De data aceasta mai liniştite
s’ar fi simţit mamele cari nu cunoşteau glasul slovelor, cR eu er ie.

dacă n’ar fi cetit şi ele adevărul în ochii celorlalţi ai
Ca n vis mă văd întrun amurg de sară,
lor, dar mai ales în ochii Firichii... Şi durerea lor erâ
Pe-o uliţă intrând...
cu atât mai mare, cu cât mai toţi cei cari plecase, chiar Călare vin pe-un roib mărunt de ţară
în urma lui Petruţ, veniseră cu toţii acasă şi acuma îi Şi n plete-mi fluturând
sărbătoreau cu drag. Ca să scape odată de chinul a- Adie lin un vânt de primăvară.
cesta al aşteptării, fără nici o nădejde, se hotărâse ca La porţi moşnegii-i văd şi cârd de fete
cei doi bărbaţi, stâlpi ai caselor cu grija, să pornească Şi n pulbere s copii
la regiment, să se încredinţeze de firea adevărului. Ce chiuesc în urmă-mi pe ndelete,
Sau râd cu toţi zglobii
înaintea plecării, sara, tocmai s’adunase cu toţii
Când hore ntind prinzându-se de bete.
la Tudoruţ în vale, ca să hotărască, dacă să plece ori
să mai aştepte. Mamele cu sufletele zdrobitoare şi cu Eu trec la pas şi n albele pridovare,
lacrimile în ochi, stăruiră să plece numai decât, şi băr­ Boerii şed la sfat,
Pe jilţuri largi, în scapătul de soare
baţii fură de aceeaşi părere. Singură Firica spuse că
Şi n jur ca fermecat
tot ar fi bine să mai aştepte, — căci inima ei îi spune
Pluteşte-un blând miros de pomi în floare.
că e bine, — dar asta ^o ziceâ aşa mai mult ca să se
îmbărbăteze singură, căci de altfel şi ea ar fi voit să Opriiu-m am la han şi stau la masă.
Subt chioşcul adumbrit.
ştie odată ce e cu Petruţ.
îmi toarnă vin o mândră crâşmăreasă
Dar când tocmai stăteau nehotărâţi, afară răsună
Şi nu ş de ce-a roşit
tropot de cal... Mai înainte ca să aibă timp ai casei ca Când o 'ntrebai, crăşmarul de-i acasă?...
să dee fuga afară, pe prispă s’aud paşi apăsaţi în zor­ I. M. M A RIN ESC U — Ram.