Page 16 - 1913-44-45

Pag. 656. C O S I N Z E A N A Nr. 44—45.

R E G R E T şi fără sforţări, cum făcea orice lucru. Dar, iubise pe
vechea lui prietină, dna Sandres, nevasta vechiului
GUY DE MAUPASSANT său camarad Sandres. O! dacă ar fi cunoscut-o ca
fată! Dar o întâlnise prea târziu; se căsătorise. Cu
Domnul Saval, sau cum i se zice în Mantes „moş siguranţă, că el i-ar fi propus! Cu toate acestea o
Saval“, s’a sculat. Plouă. E o zi tristă de toamnă; iubise cu patimă din primele zile!
foile cad. Cad încet în ploaie, ca o altă ploaie mai îşi amintea de emoţiile lui, de câteori o vedea,
deasă şi mai înceată. DI Saval nu-i vesel. Merge dela de tristeţa lui privind-o, de nopţile când nu putea să
sobă la fereastră şi dela fereastră la sobă. Vieaţa are doarmă, gândindu-se la ea.
zile triste. Ea nu va mai avea decât zile posomorâte, Ce frumoasă eră, altădată, şi drăguţă, blondă,
pentru el acuma, pentru că are 62 de ani! E singur, cu părul creţ şi zimbitoare! Sandres nu eră omul po­
băiat bătrân, fără să aibă pe cineva pe lângă el. Ce trivit. Acuma aveâ cincizeci şi opt de ani! Părea
trist e să mori aşa, singur, fără nici o iubire devotată. fericită. O! dacă îl iubise, atunci, dacă îl iubise! Şi
Se gândeşte la vieaţa lui atât de sarbădă şi de de ce nu l’ar fi iubit, pe el, pe Saval, pentru că o
deşartă. îşi aduce aminte de trecutul lui depărtat, de iubea mult, pe ea, pe dna Sandres. Numai dacă gâ-
timpul copilăriei lui, de casă, de casa cu părinţii lui; cise ceva... Nu bănuise ea nimic, nu văzuse nimic, nu
apoi colegiul, eşirile, timpul cât a studiat dreptul la înţelesese nimic niciodată? Atunci ce ar fi gândit?
Paris. Pe urmă, de boala tatălui şi de moartea lui. Dacă i-ar fi spus, ce i-ar fi răspuns?
S’a întors să locuiască cu mama lui. Au trăit Şi Saval se întrebă într’o miie de feluri. îşi re-
amândoi, tânărul şi bătrâna, liniştiţi, fără să dorească trăiâ vieaţa şi căuta să-şi dea seama de o mulţime
ceva mai mult. A murit şi ea. Ce vieaţâ tristă! de amănunte.
A rămas singur. Şi acuma va muri şi el încu- îşi aducea aminte de toate serile acelea petre­
rând. Va dispărea şi totul se va sfârşi. DI Paul Saval, cute, jucând cărţi, la Sandres, pe atunci când nevasta
nu va mai fi pe pământ. Ce lucru grozav! Alţi oameni lui era tânără şi frumoasă.
vor trăi, se vor iubi şi vor petrece. Da, se vor bu­ îşi amintea de lucrurile despre care ea îi vorbise,
cură de vieaţă, şi el nu va mai fi! E curios că mai de intonaţiile pe care le aveâ ea altădată, de zimbe-
poţi să râzi, să petreci, să fii vesel sub siguranţa a- tele ei mute, care însemnau atâtea gânduri.
aceasta veşnică a morţii. Dacă moartea aceasta eră îşi amintea de plimbările lor, câteşi trei, pe ma­
numai probabilă, s’ar fi putut încă speră; dar nu, ea lurile Senei, de prânzurile lor pe iarbă, Dumineca,
e inevitabilă; tot atât de inevitabilă ca noaptea după zi.pentru că Sandres era funcţionar la subprefectură. Şi
Cel puţin dacă şi-ar fi petrecut; dacă ar fi făcut deodată îi veni amintirea unei după amiază petrecută
ceva; dacă ar fi avut şi el aventuri, plăceri mari, suc­ cu ea într’o pădurice de pe malul fluviului.
cese, satisfacţii de tot felul. Dar nu; nimic. Nu făcuse Plecase de dimineaţă, ducând mâncarea în pa­
nimic, niciodată nimic, decât să se scoale, să mă­ chete. Era într’o zi de primăvară, una din zilele acelea
nânce, la aceleaş ore, şi să se culce. Şi ajunsese aşa încântătoare. Când totul se simte frumos, totul pare
la vârsta de 62 de ani. Nu se însurase, ca ceilalţi fericit. Paserile au strigătele mai vesele şi zborul mai
oameni. Pentru ce? da, pentru ce nu se însurase şi repede. Mâncaseră pe iarbă, sub nişte sălcii, lângă
el ? Ar fi putut, pentru că aveâ ceva avere. N’a avut apă, adumbriţi de soare. Aerul erâ căldicel şi parfumat:
ocazie? Se poate! Dar cineva face să se nască oca­ îl sorbeai cu plăcere. Ce frumos erâ în ziua aceea!
ziile aceste! Eră fără grije. Trândăvia eră marele lui După masă, Sandres adormise pe spate: „cel
rău, defectul şi viţiul lui. Câţi oameni nu reuşesc la mai bun somn din vieaţa lui“, spuneâ el, când s’a
nimic cu trândăvia lor. Le e aşa de greu unora ca să sculat.
se scoale, să se mişte, să meargă, să vorbească şi să Doamna Sandres luase, la braţ pe Saval şi ple­
răspundă la întrebări! caseră amândoi dealungul malului.
Şi nici nu iubise. Nici o femee nu adormise la Ea s? rezemă de el. Râdeâ şi spuneâ: „Sunt
pieptul lui într’o completă uitare a iubirei. Nu cunos­ încântată, amicul meu, cu totul încântată.“ El o privi
cuse mâhnirile plăcute ale aşteptărei, fiorul divin al tremurând, se simţi cum îngălbeneşte, temându-se ca
mânei strânse, extazul pasiunei triumfătoare. ochii lui să nu fie prea îndrăzneţi şi ca nu cumva
Ce fericire supraomenească trebue să-ţi umple o tremurătură a mânei lui să-i destăinuiască secretul.
inima, când buzele se întâlnesc pentru prima dată, îşi făcuse o coroană din ierburi mari şi din
când strângerea celor patru braţe face o singură fiinţă, crini de apă şi îl întrebă: „Mă iubeşti, ca pe asta?“
o fiinţă fericită din două fiinţe fericite cari se iubesc. Cum el nu-i răspunse nimic — pentru că nu
Domnul Saval se aşezase cu picioarele la foc, găsise nimic ca să-i răspundă, şi el i-ar fi căzut în
îmbrăcat în halat. genunchi mai curând, — ea începu să râză, cu un
De sigur, viaţa lui eră pierdută, cu totul pierdută. râs nemulţumit, aruncându-i în faţă: „Prostule, ai!
Cu toate astea iubise si el. Iubise în taină, cu durere vorbeşte, cel puţin“.
7
y