Page 20 - 1913-44-45

Pag. 660. C O S I N Z E A N A Nr. 44—45.

„Şugubina ta n’are să-mi aducă atâtea parale, îndreptare,
câte bătăi ai să mânând delà bagdadienii mei".
în poezia „Cântec de toamnă“ din numărul trecut, strofa
Abdul Kader se îmbrobodi iar şi grăi: ultimă rugăm să se cetească aşa:
„Tu ai vrut să plăteşti cu sânge, ceilalţi au să .. Iar sufletul se ofileşte
plătească în bani.“ Cu dorurile lui deşarte
în ajunul zilei când aveă să fie deşteptaţi morţii, Ca tiilcina strivită ’n carte «
Mohamed ibn Massud se furişă la vrăjitor şi punân- La care nimeni nu priveşte.
du-i în mână o pungă mare de aur, se rugă:
„Mare mag, lasă pe Zihah, nevasta mea, să se
odihnească, în mormânt, ea era bătrână, urâtă şi gâl- CRIMA LUI
cevitoare, Fatme, e tânără frumoasă şi plăcută. Nu
deşteptă pe Zihah!“ SYLVESTRE BONNARD
Veniră apoi Iusuf şi Ibrahim ben Kaleb şi pu­
Roman de ANATOLE FRANCE - Irod. de VASiLE STOICA
seră la picioarele vrăjitorului zece mii de dinari.
- 10 -
„Nu trezi pe Hassan ben Mahut, unchiul nostru,
căci ne-ar pune să lucrăm ca slugi în bazar, pe când Am cuvânt, să mă tem că fisionomia mea, care
acum trăim din averea lui ca nişte domni şi gustăm în cea mai mare parte a învoelilor sociale ia o anu­
plăcerile tinereţei. Lasă-1 să se odihnească, stăpâne!“ mită expresie de stupiditate, luă şi acum expresia asta,
Şi veni Asad ben Assur, generalul şi aduse vră­ tradându-mi astfel distracţia necuviincioasă ce mă stă-
jitorului o sută de mii de dinari. pâniă. Geanta luă loc în gabrioletă, iar eu urcai în
„Nu trezi pe Saleb, îndrăzneţul! Că ar povesti urma ei. Domnul Paul îmi plăcu îndată, căci eră sim­
califului, că el a câştigat victoria cu a cărei glorie plu şi deschis.
mă fălesc eu; capul mi-ar cădea atunci sub paloşul — Nu mă pricep de loc la vechiturile acelea de
lui Mesmur.“ pergamente, îmi zise dânsul, dar la noi o să ai cu cine
Şi veniră cei mari şi bogaţi şi aduseră comori
vorbi. Fără a socoti preotul, care face cărţi şi el, şi
peste comori, pentru ca vrăjitorul să nu trezească pe
doctorul, care e foarte plăcut, cu toate că-i cam libe­
scumpii şi iubiţii lor morţi, cu a căror amintire se
ral, o să găseşti pe cineva, care-ţi vine de hac şi dtale.
făleau, dar al căror loc îl ocupau acum în vieaţă.
E nevastă-mea. Nu-i o savantă, dar nu cred să fie ceva,
Marele mag tăceâ; luă banii şi le dădeă numai
ce n’ar gâci dânsa. De altfel slavă Domnului, socotesc
puţină mângăere în schimb, aşa că lumea se îmbulzea
să te ţinem destul de multişor la noi, ca să cunoşti şi
tot mai multă la el, rugându-se conjurând-ul, şi gră­
pe domnişoara Jeana; are nişte degete de vrăjitoare
mădind comori peste comori.
şi un suflet de înger, nu altceva.
A doua zi de dimineaţă însă vrăjitorul veni în
— Domnişoara asta, aşa de norocos înzestrată,
piaţa cea mare a Bagdadului, descrise un cerc mare
e din familia dvoastră ?
şi începu să facă vrăjitoriile sale.
— Nu, răspunse d. Paul, cu privirea aţântită a-
„Şi acum, grăi el, popor al Bagdadului, n’am
supra urechilor calului, care băteă din copită şoseaua
decât să strig şi morţii se scoală şi vin şi trăesc în
albastră de lumina lunii. E o prietină a neveste-mii.
mijlocul vostru. Dar nu numai unul, ci toţi-toţi au să
Orfană şi de tată şi de mamă. Tatăl său ne adusese
se trezească, şi eu nu pot să fac pe nici unul să nu
pe cap o încurcală de bani măricică; am scăpat din-
să scoale. De aceea se trezesc pe morţi?“
trânsa cu mult mai mult, decât cu frica.
Atunci ca o vijelie se auzi prin mulţime:
Clătină apoi din cap, şi schimbând vorba, îmi
„Lasă să se odihnească morţii, lasă pe răposaţii
în Paradis!“ vorbi de starea de părăginire, în care o să găsesc
Vrăjitorul însă şterse cercul vrăjit şi zise trist: parcul şi castelul, rămas de treizeci şi doi de ani în­
„Fiindcă nu vreţi să-i vedeţi vii pe morţii, pe coace părăsit cu desăvârşire.
cari îi bociţi cu toate acestea, eu plec din Bagdad şi Aflai delà dânsul, că unchiul său d. Honoré de
n’am să mă întorc decât după ce mă ve-ţi chemă!“ Gabry, pe când trăia, steteâ foarte rău cu cei cari îi
Sara califul privi cu mulţumire visteria plină vânau pe furiş lighioanele. Brănişterul său trăgeâ în-
şi bătu prieteneşte pe nebun pe umăr. trânşii, ca în iepuri. Unul dintre ei, un ţăran răzbună­
„Allah e mare, zise el, şi tu eşti cel mai cuminte tor, pe care plumbul boierului îl nimerise în faţă, îl
dintre nebuni... Dar cum ai făcut ce ai făcut ?“ pândi într’o sară în parc, în dosul porţii, şi cât pe-aci
Abdul Kader strânse din umeri. să-i zboare creerii, căci îi spintecă vârful urechii cu
„Am avut de tovareşă superstiţia, stăpâna su­ glonţul.
fletului Omenesc. De aceea trebuia să izbândească — Unchiul, adause d. Paul, căută să descopere
gândul meu. de unde a venit plumbul, dar nu văzîi nimic şi se în­
Nimeni din Bagdad n’a chiemat însă pe vrăjitor toarse la castel fără a-şi grăbi paşii. Mânezi, chemân-
ca să trezească morţii. Povestaş. du-şi logofătul, orândui să încuie casa boierească şi