Page 11 - 1913-46

Nr. 46. --------------------------------------------— C O S I N Z E A N A Pag. 675.

Un băiat ca de doisprezece ani i-a deschis. O
(9 ante c. fată mai mică şi un băiat şi mai mic aşteaptă la

masa de sub zarzăr. Câte-şi trei, cu pălării mari pe
Eu din visele-mi răzleţe
cap, stau gata de plecare.
Am o pânză să urzesc,
Vorbesc în şoaptă, par’că potrivit cu liniştea
Din ea strai bogat de mire locului.
Să croesc.
„Te-ai uitat tu bine?
Cu prisosul meu de lacrimi — Da.
— Tuşa doarme?
L aş broda cu-atăta drag, — Da.
Când stau de poveşti cu dorul — Şi mama ?
Sara n prag. — Sforăe...
— Unde e Vasile?“
O, i-aş da întregu-mi suflet Băiatul cel mic aleargă în fundul curţii la bu­
Celui care l aş iubi, cătărie. Vizitiul iese cu un coşuleţ gol sub braţul
Peste 'ntreaga mea comoară drept; cum îl văd copiii, îi dau zor oin mâni:
Rege-ar fi.
„Hai mai repede, Vasile !“
...De-ar fi cu priviri senine Umbra magaziilor de pe partea stângă a trecut
Şi cu părul cârlionţat — pe trotuar. Copiii o iau pe acolo. Din fundul curţilor
Cum atâta ani de-a rândul se aude gunguritul somnoros al porumbeilor. Ca să
L am visat... scurteze drumul, se ’nvoesc s’o i-a cu toţii prin curtea
bisericii. E o potecă bătătorită şi o iarbă măruntă.
LI VIA REBREANU
Să tot mergi. La umbra altarului, băiatul popii joacă
arşice cu un prietin desculţ.
Străzile se fac tot mai largi, casele mai mici,
E D E R mai rare şi mai albe. Par’că e la ţară. Un Bulgar cu
fes de pâslă duce pe cap o tablă cât o masă gospo­
IOAN A. BASSARABESCU dărească, plină cu cocoşei de zahăr, roşii-străvezii,
înfipţi în beţe curate. Pasul îi e tărăgănat, şi când
în strada tăcută, pustie, magazii vechi, înalte, strigă alene „Alviţă !“, par’că se vaită de zăduf. Pe
mirosind a grâne coapte, a belşug, stau la rând în jos, pietrele s’au isprăvit. O pătură grea de praf se
loc de case. Drugi mari de fer încrucişaţi, prinşi în aşterne dela un cap la altul al uliţei. Făgaşuri adânci,
lacăte, încuie uşile ciudate dela catul de sus, de unde lăsate de căruţe, îi măsoară grosimea. Eder par’că a
cobori pe scări cu trepte rare drept în uliţă. Pe cal- înebunit. Se opreşte în faţa stăpânilor şi cu picioarele
dărâmul lătăreţ, bătut de mii de cară cu poveri, o de dinapoi le asvârle norişori de pulbere în faţă.
risipă de coceni, pae şi seminţe pe care se bat ciri­ Se simte după zbârnăitul din aer, că se apropie
pind vrăbii grase şi neastâmpărate. în fundul curţilor câmpul Peste gardul viilor se zăreşte lucind Dunărea
largi, albesc case vechi, cu ferestre bogate ’n ochiu- printre răchitele şi sălciile ostroavelor, printre vârfuri
leţe, cu geamnâcuri de sticlă roşie sau cu pridvoare de catarte, aruncând sclipiri ce-ţi iau ochii, până în
mari, deschise, bune de odihnă. Trei case răsleţe dau ţărmul bulgăresc prăfuit în ceaţa zărei, ca un vis.
singure în stradă, la rând cu magaziile. La umbra La poarta viiei, s’au oprit o clipă, ca să răsufle.
uneia, a celei mai înalte dintre ele, se joacă doi câni: Eder, fără să mai stea pe gânduri, a sărit ulucile. Se
unul roşu, de vânătoare, cu urechile cât foaia de aude — după mârâit — că a şi dat peste un tovarăş
lipan şi cu ochii de copil, îşi pune mintea cu un că­ de joc.
ţeluş alb, de o şchioapă, alergându-1, tăvălindu-1 în Vasile bate cu o piatră, ca să vie moş loniţă
praf, scuturându-i din când în când blana prieteneşte. să deschiză. Şi moşul îi dă zor cu paşi mărunţi, cu
E singura vieaţă în bucăţica de umbră ce se întinde cheia ’n mână. Par’că e un unchiaş din basme. Are
ca un covor pe trotuarul colţuros, de-alungul casei, ochii verzi şi vorba dulce, ca strugurii pe care-i pă­
în arşiţa după-amiazei de August. zeşte. E singur; dar îi gâceşte vrednicia după cură­
Dar după câteva clipe se duc şi cânii. Pe cel ţenia din bătătură, după brazdele de crini şi maci din
mare l’a strigat cineva, un glas sfios, venit dintre faţa căsuţei lui singuratice, după stupii de albine ce
zăbrelele porţii din drept. stau la rând ca soldaţii, cum întri ’n viie.
„Eder, vin’ aici!“ „Aoleo, ce cătaţi pe zăduful ăsta?... Ştie Cuco-
Cânele se strecoară prin portiţa crăpată, care se nul ?... V’aţi făcut tot una de praf pe ghete...
închide repede. Apoi cu paşi mari, se îndreaptă spre — Moş loniţă, să nu ne spui. Ţi-am adus tutun.“
umbra unui zarzăr bătrân, crescut aproape de stradă Toate ţigările asvârlite erau strânse cu sfinţenie
între întrarea casei şi o magazie vecină. pentru viier.