Page 11 - 1913-47
P. 11
/
Nn 47. C O S I N Z E A N A Pag. 691.
într’o sară, tata nu era acasă, eră dus după tre Atunci, mi-a venit aşa o jale de mi-a săgetat
burile lui, şi nu avea să vie decât peste câteva zile. inima. Am văzut că am greşit. Dar greerul cântă
Eu, tocmai venisem delà jocuri şi, nu ştiu ce făcusem, mereu şi clopotele trăgeau în capul meu, ca la Mă
că ea m’a ocărit, ba mi-a tras şi o ţăsală. Supărăt şi năstirea Neamţului, şi de ce mă gândeam, de ce mă
dâcos, am fugit afară şi mi-am zis: „Aşa? Acum iaca înspăimântam, şi simţeam fiorii morţii prin mine, şi
nici eu n’am să mai mănânc!“ Si crezând că-i fac parcă-mi simţeam scăfârlia goală de creeri, mintea
y
cine ştie ce rău, mă băgai în nişte geluituri din şură, dusă, că nu aveă unde stă, iar pe mine mă simţeam
ce rămăseseră delà ghiluirea scândurilor. mort! Am pus în ureche apă, cum ştiam că se pune
Când să pue masa, mama, ia-ţi fiiul de unde nu-i. când îţi intră un purice în ea, am umblat înlăuntru
A eşit afară şi a prins să strige, a dat ocol ca cu beţe cu vârfuri de tocuri, nimic; greerul cântă
sei; pace. Cine ştie ce gând şi-o fi făcut de mine, mereu, clopotele huiau! Venise Ziua Crucii, şi eu nu
poate că m’am dus, de mâhnire, să mă prăpădesc. mai scăpasem d? cântec, de clopote, ba parcă îmi
Şi-a strigat mult şi văzând că nu-i vine nici un cântă câteodată şi în urechea dreaptă. Mama, tata
răspuns, inima ei de mamă a cuprios-o spaima, că mă vedeau că sufăr, dar nu ştiau de ce. Mie îmi eră
poate m’am aruncat în fântână sau aiurea, şi tata nu-i ruşine să spun, să nu mă mustre că de ce am dormit
acasă să mă caute şi el, — încât în scurtă vreme vă afară, şi să zică: „Vezi, te-a bătut Dumnezeu, că m’ai
zui că e sfâşiată de tot de strigăt şi de speriată; gla supărat!“ Şi din ce în ce îmi scădeă pofta de mân
sul îi ajunse plângător şi înecat de sughiţuri. care şi slăbeam; visam rău. Delà o vreme nu mai
De altfel de mic am fost foarte simţitor, dar şi pricepeam nimic nici ce ceteam, iar lumea îmi păreă
foarte încrezut. galbenă.
Simţeam inima ei, o vedeam năcăjită, dar fiin- într’o zi am spus totuş mamei că mi-a intrat
du-mi inima cătrănită, mi-am zis: „Lasă să se înveţe ceva în ureche şi cântă.
minte să mă mai bată!“ Ea aveă obiceiu, un obiceiu care a périt odată
A tăcut sărmana mama un timp, doar vine de cu ducerea ei din lume, în mahalaua noastră. în ziua
undeva răspunsul, apoi iar a strigat, a mai încunjurat de „înălţarea Sf. Cruci“, ea lipeă pe gard balega de
de câteva ori casa, desnădăjduită, dar eu n’am răspuns. vacă, adună flori şi busuioc şi buruiene şi le uscă
Şi ca un ticălos am dormit acolo afară flămând. de leac, cu care ne făcea şi scăldători, când ne îm
A doua zi, când mă trezii, eram zăpăcit, capul bolnăveam. Repede luă balegă de aceea şi rupând o
parcă ’mi eră o clopotniţă cu clopote hodorogite, iar bucăţică, o puse pe cărbuni şi-mi spuse să pun ure
în urechea stângă îmi suna ca un cântec de greer. chea deasupra fumului de câtevaori; iar tata când
Simţeam că-mi umblă ceva prin ureche. Tot auzisem, veni sara şi auzi de isprava asta, îmi zise:
delà băeţii cu care mă jucam, de urechielniţe, o gân- „Hâm, mijit, ai dormit afară! Doamne fereşte,
ganie ca moliile, neagră şi cu coada crepată în două, unii se scoală ologi de câte un picior, de câte o
despre care se spuneâ, că intră în urechile omului mână!“
şi-i sparge urechea şi se aciueşte în creer şi acolo Si mi-a descântat cu usturoi si m’a uns cu sein-
y
y
începe să mănânce până îi face omului capul în scă- nul crucii pe piept, pe frunte, pe tălpi, şi aşa tni-a
fâlie ! Ce ştiam eu unde e creerul, credeam că prin făcut în trei zile de-arândul şi m’am afumat cu ba
creeri sunt nişte borte, pe unde se bagă gângăniile, lega delà Ziua Crucii. Şi amândoi mă povăţuiră să
iar mintea omului, e un fel de zină, ce şede în mij nu mă culc neînchinat sara, ori dimineaţa, să mă
locul frunţii şi dacă o superi ea fuge. Şi mă înfiorai, duc la biserică să şed la sfintele daruri să mi le pue
mă înspăimântai, că în urechea mea s’a vârât un pe cap, că, Doamne fereşte, pot da în zburători, şi
greer ori o urechielniţă! n’oi fi om câte zile oi trăi... Aşa am făcut. M’am dus
Tata ne spuneâ de multeori să nu dormim la biserică, şi mai mult amintindu-mi de mama, că
noaptea cu uşile şi fereastra deschisă, ori cu capul m’a dus odată, când eram mic, la biserică, de s’a
spre uşă, ori undeva afară, că vine la om un fel de desbrăcat preotul pe mine, şi m’am făcut sănătos, a-
mijit, care, Doamne fereşte, îl tăhueşte de cap, îi cântă cum rugai pe preotul, „Catihetu“ delà biserica Ador-
în urechi, şi mij'tul e un duh rău, care vine la oameni mirei, de s’a desbrăcat de sfintele vestminte pe mine
pe când dorm. Şi după toate mi-am zis: că ce-i aci şi mi-a şters faţa cu unt de lemn sfinţit, — şi din
la mine ’n cap, doar n’a fi greer, ori urechielniţă, e ziua aceea cântecul clopotelor a périt şi încetul cu
mijit. Şi înspăimântat, de atâtea gânduri, mă dusei în încetul greerul a încetat să cânte şi să se sburătu-
casă, unde găsii mâncarea neatinsă, — iar mama, rască în urechea mea!
doar odată s’a uitat la mine de mi-a îngheţat sân Şi dacă aş fi pătimit’o numai asta în vieaţa mea,
gele în vine. Era o uitătură trudită, rătăcită, de parcă dar de câteori îmi spuneâ mama câte ceva de seamă
nu mă cunoştea, parcă nu vedeâ că eu sunt copilul şi n’o ascultam, păţeam câte o dănănaie!
ei. Si nu mi-a mai vorbit si nu s’a mai uitat la mine Odată, umblam cu nişte lingăi de băeţi stricaţi,
>
y
vreo două zile. cari numai de carte nu se ţineau, şi cari şi pe mine