Page 11 - 1913-47
P. 11

/
     Nn 47.                                  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A                        Pag. 691.

       într’o sară, tata nu era acasă, eră dus după tre­     Atunci,  mi-a  venit  aşa  o  jale  de  mi-a  săgetat
  burile lui, şi nu avea să vie decât peste câteva zile.   inima.  Am  văzut  că  am  greşit.  Dar  greerul  cântă
  Eu, tocmai venisem delà jocuri şi, nu ştiu ce făcusem,  mereu şi clopotele trăgeau în capul meu, ca la Mă­
  că ea m’a ocărit, ba mi-a tras şi o ţăsală. Supărăt şi   năstirea Neamţului, şi de ce mă gândeam, de ce mă
  dâcos, am fugit afară şi mi-am zis: „Aşa? Acum iaca   înspăimântam, şi simţeam fiorii morţii prin mine, şi
  nici eu n’am să mai mănânc!“ Si crezând că-i fac      parcă-mi  simţeam  scăfârlia  goală  de  creeri,  mintea
                                   y
  cine ştie ce rău, mă băgai în nişte geluituri din şură,   dusă, că nu aveă unde stă, iar pe mine mă simţeam
  ce rămăseseră delà ghiluirea scândurilor.             mort! Am pus în ureche apă, cum ştiam că se pune
     Când să pue masa, mama, ia-ţi fiiul de unde nu-i.  când îţi  intră  un  purice în ea, am umblat înlăuntru
       A eşit afară şi a prins să strige, a dat ocol ca­  cu  beţe  cu  vârfuri  de  tocuri,  nimic;  greerul  cântă
  sei;  pace.  Cine  ştie  ce  gând  şi-o  fi  făcut  de  mine,   mereu, clopotele huiau! Venise Ziua Crucii, şi eu nu
  poate că m’am dus, de mâhnire, să mă prăpădesc.       mai  scăpasem  d?  cântec,  de  clopote,  ba  parcă  îmi
       Şi-a strigat mult şi văzând că nu-i vine nici un   cântă  câteodată  şi  în  urechea  dreaptă.  Mama,  tata
  răspuns,  inima  ei  de  mamă  a  cuprios-o  spaima,  că   mă vedeau că sufăr, dar nu ştiau de ce. Mie îmi eră
  poate m’am aruncat în fântână sau aiurea, şi tata nu-i  ruşine să spun, să nu mă mustre că de ce am dormit
  acasă să mă caute şi el, — încât în scurtă vreme vă­  afară, şi să zică: „Vezi, te-a bătut Dumnezeu, că m’ai
  zui că e sfâşiată de tot de strigăt şi de speriată; gla­  supărat!“  Şi  din  ce  în  ce  îmi  scădeă  pofta  de  mân­
  sul îi ajunse plângător şi înecat de sughiţuri.       care  şi  slăbeam;  visam  rău.  Delà  o  vreme  nu  mai
       De altfel de mic am fost foarte simţitor, dar şi   pricepeam nimic nici ce ceteam, iar lumea îmi păreă
  foarte încrezut.                                      galbenă.
       Simţeam inima ei, o vedeam năcăjită, dar fiin-        într’o  zi  am  spus  totuş  mamei  că  mi-a  intrat
  du-mi inima cătrănită, mi-am zis: „Lasă să se înveţe   ceva în ureche şi cântă.
  minte să mă mai bată!“                                     Ea  aveă  obiceiu,  un  obiceiu  care  a  périt  odată
       A  tăcut sărmana mama un timp, doar vine de      cu ducerea ei din lume, în mahalaua noastră. în ziua
  undeva răspunsul, apoi iar a strigat, a mai încunjurat  de „înălţarea Sf. Cruci“, ea lipeă pe gard balega de
  de câteva ori casa, desnădăjduită, dar eu n’am răspuns. vacă,  adună  flori  şi  busuioc  şi  buruiene  şi  le  uscă
  Şi ca un ticălos am dormit acolo afară flămând.       de  leac,  cu  care  ne  făcea  şi  scăldători,  când  ne  îm­
       A doua zi, când mă trezii, eram zăpăcit, capul   bolnăveam. Repede luă balegă de aceea şi rupând o
   parcă ’mi eră o clopotniţă cu clopote hodorogite, iar   bucăţică, o puse pe cărbuni şi-mi spuse să pun ure­
   în  urechea  stângă  îmi  suna  ca  un  cântec  de  greer.   chea  deasupra  fumului  de  câtevaori;  iar  tata  când
  Simţeam că-mi umblă ceva prin ureche. Tot auzisem,  veni sara şi auzi de isprava asta, îmi zise:
   delà băeţii cu care mă jucam, de urechielniţe, o gân-     „Hâm,  mijit,  ai  dormit  afară!  Doamne  fereşte,
   ganie ca moliile, neagră şi cu coada crepată în două,  unii  se  scoală  ologi  de  câte  un  picior,  de  câte  o
   despre  care  se  spuneâ,  că  intră  în  urechile  omului   mână!“
   şi-i  sparge  urechea  şi  se  aciueşte  în  creer  şi  acolo   Si mi-a descântat cu usturoi si m’a uns cu sein-
                                                              y
                                                                                          y
  începe să mănânce până îi face omului capul în scă-   nul  crucii  pe  piept,  pe  frunte,  pe  tălpi,  şi  aşa  tni-a
   fâlie ! Ce ştiam eu unde e creerul, credeam că prin   făcut în trei zile de-arândul şi m’am afumat cu ba­
   creeri sunt nişte borte, pe unde se bagă gângăniile,   lega  delà  Ziua  Crucii.  Şi  amândoi  mă  povăţuiră  să
   iar mintea omului, e un fel de zină, ce şede în mij­  nu  mă  culc  neînchinat  sara,  ori  dimineaţa,  să  mă
   locul frunţii şi dacă o superi ea fuge. Şi mă înfiorai,   duc la biserică să şed la sfintele daruri să mi le pue
   mă  înspăimântai,  că  în  urechea  mea  s’a  vârât  un   pe  cap,  că,  Doamne  fereşte,  pot  da  în  zburători,  şi
   greer ori o urechielniţă!                            n’oi fi om câte zile oi trăi... Aşa am făcut. M’am dus
        Tata  ne  spuneâ  de  multeori  să  nu  dormim   la  biserică,  şi  mai  mult  amintindu-mi  de  mama,  că
   noaptea  cu  uşile  şi  fereastra deschisă,  ori cu  capul   m’a  dus  odată,  când  eram  mic,  la  biserică,  de  s’a
   spre uşă, ori undeva afară, că vine la om un fel de   desbrăcat preotul pe mine, şi m’am făcut sănătos, a-
   mijit, care, Doamne fereşte, îl tăhueşte de cap, îi cântă  cum rugai pe preotul, „Catihetu“ delà biserica Ador-
   în urechi, şi mij'tul e un duh rău, care vine la oameni  mirei, de s’a desbrăcat de sfintele vestminte pe mine
   pe  când  dorm.  Şi  după  toate  mi-am  zis:  că  ce-i  aci   şi  mi-a  şters  faţa  cu  unt  de  lemn  sfinţit,  —  şi  din
   la mine ’n cap, doar n’a fi greer, ori urechielniţă, e   ziua  aceea  cântecul  clopotelor  a  périt  şi  încetul  cu
   mijit. Şi înspăimântat, de atâtea gânduri, mă dusei în  încetul  greerul  a  încetat  să  cânte  şi  să  se  sburătu-
   casă,  unde  găsii  mâncarea  neatinsă,  —  iar  mama,   rască în urechea mea!
   doar  odată  s’a  uitat  la  mine  de  mi-a  îngheţat  sân­  Şi dacă aş fi pătimit’o numai asta în vieaţa mea,
   gele în vine. Era o uitătură trudită, rătăcită, de parcă  dar de câteori îmi spuneâ mama câte ceva de seamă
   nu mă cunoştea, parcă nu vedeâ că eu sunt copilul    şi n’o ascultam, păţeam câte o dănănaie!
   ei. Si nu mi-a mai vorbit si nu s’a mai uitat la mine      Odată, umblam cu nişte lingăi de băeţi stricaţi,
      >
                            y
  vreo două zile.                                       cari numai de carte nu se ţineau, şi cari şi pe mine
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16