Page 12 - 1913-47

Pag. 692. C O S I N Z E A N A Nr. 47.

mă momeau să nu fiu băiat de treabă si să nu-mi POVESTEA PĂDURII
caut de şcoala mea cum trebue. Mama, tot îmi băteâ
capul: G. VANNICOLA
„Măi băete, nu te ortăci cu copiii aceia, că ştii
vorba: „Spune-mi cu cine te ’nsoţeşti, ca să-ţi spun O zi frumoasă. Neamul într’aripat încetase de-a
cine eşti“. Şi apoi, la urmă rămâi tot tu prost“. mai cântă şi se făcu în pădure o tăcere îndelungată.
Nu adiâ nici un vântuleţ; părea că paserile cântăreţe
Aşa a fost anul cela: am umblat cu lingăi şi
s’au oprit de-a mai cântă, având o presimţire grea.
n’am putut învăţă şi am rămas „fruntea cozii“; mai
Nu se auzea un susur de frunze, nici un freamăt de
de ruşine ca dânşii. ramuri, nici o adiere de vânt. Natura părea cufundată
Şi câte sfaturi nu-mi dădea mama, toate scoase în reverii.
din câte a văzut şi a suferit şi dânsa. Şi de câteori Deodată un piţiguş filosof a spart tăcerea mută
o ascultam, eră bine. Şi numai după ce vedeam pe şi a întrebat:
dracu, mă învăţam minte. „ Ce e vieafa ? n
Dar, într’o toamnă, mama ce a avut, ce nu, că La auzul acestor cuvinte tot jurul a tresărit şi,
dacă s’a spart tăcerea, o pasere îi răspunse: „Vieaţa
pică greu bolnavă; iar într’o zi, îmi spusese că are
e un cântec.“
să moară.
„Nu-i adevărat, e o luptă în întuneric“, zise un
Toate le-am crezut pe lume, dar că are să moară
sobol, scoţându-şi capul din culcuşul său, dela rădă­
tocmai mama mea, niciodată! Ba credeam că glumeşte, cina arborelui aceluia, printre ale cărui crengi sălta
ca să mă sperie, să fiu mai cuminte, să nu mă prea păsărică.
joc atâta cu copiii, şi să stau acasă. „După părerea mea, vieaţa e o dezvoltare“, zise
un bobocel de roză.
însă, cu cât trecea, ea cu atâta să stângeâ, şi
Un fluturel frumos se opri din zbor, coborând
mie îmi pierise dela o vreme veselia. în inima mea
pe-o floare şi sărutându-o zise: „Vieaţa e o plăcere“.
încolţi o presimţire amară ce-mi încremenea sufletul,
„Zi mai bine că-i o zi scurtă de vară“, suspină
iar într’o zi, o întrebai:
o muscă bâzăind, şi trecu mai departe.
„Mamă, nu ţi-i mai bine?
„Eu cred, că vieaţa e un schimb neîntrerupt între
— Nu, răspunse ea. Vă las, mă duc. ceea ce e folositor şi plăcut“, zise o albină, care se
— Şi eu cu cine rămân? ascunse în corola unei flori.
— Tu, cu Dumnezeu. Cată şi nu uită pe Dum­ „Pentru mine, e numai o mişcare încoace şi în­
nezeu. Te închină lui, să te ducă pe drum bun în colo“, zise cu durere o furnică mititică, trăgând după
ea un capăt de paiu, care i se părea greu din seamă
lume, să nu te lase de isbelişte“...
afară.
Şi a zăcut până aproape de Crăciun. Eră ziua
O veveriţă de pe un nuc răspunse: „Da, ai drep­
de 12 Noembrie, pe la amiaz. Afară fulguiâ şi eră tate:, vieaţa e, în felul seu, numai o nucă grea de spart“.
frig şi îngheţat, când dânsa a strigat pe un frate al „Ah! Ah! ce mai ştiinţă!, zise râzând o gaiţă,
meu mai mare şi a cerut un pahar cu vin şi cum l’a cercând să-şi ascundă sărăcia gândirii sale. S’ar fi iscat
sorbit, a făcut o faţă de amărăciune, s’a întins de atunci o ceartă mare între ele, dacă n’ar fi început o
ploae uşoară, arătând, că vieaţa atâta înseamnă, cât a
i-au troznit oasele, a ridicat ochii în sus, ca şi cum
lăcrimâ...“
ar fi privit ceva cu sfinţenie, şi i-a închis şi aşa
Furtuna se apropiâ, iar nu nor negru zise: „Vieaţa
i-au rămas!.. e o luptă pentru libertate“.
„Nu-i adevărat, voi greşiţi; vieaţa e libertate şi
Dar pustiirea şi golul nu l’am simţit atât de în­ putere“, zise un vultur din înălţimea zborului său.
fiorător, decât după ce m-am întors dela ţintirim... „Ah! Vieaţa e un pământ puţin roditor“, zise
supărată o buruiană, care abia putea să-şi facă loc
printre muşchiu şi pietri.
Şi pinii cei înalţi plecându-se unul spre altul, ca
şi cum s’ar înţelege să fie de aceeaşi părere, ziceau:
¿fragment. „Vieaţa înseamnă a te ridică spre cer“. Şi toţi arborii
din pădure îşi scuturau frunza, urmând sentinţa aceea.
• ...Afaş mai întoarce înc odată Numai o salcie plângătoare plângea zicând : „Vieaţa
atâta înseamnă, cât a te aplecă spre pământ“...
Pe lângă casa voastră n drum
Şi iată, că s’a coborât noaptea şi venerabilul pi­
Să-fi prind din geam profilul dulce
ţiguş făcând să fie linişte, zise: „Lăsaţi-ne acum în
Şi farmecele-i toate-acum.
pace, nici unul dintre voi n’aţi aflat un răspuns po­
trivit. Mâne vom urmă discuţia şi ne vom uni în păreri“.
Robit de vraja lor adâncă
„Faceţi aşa“, şopti noaptea : „vieaţa nu-i altceva
Să rătăcesc iar seri întregi
decât un somn“.
Sub ploaia razelor de stele
Liniştea nopţii stăpânea oraşele şi câmpiile, iar
Şi să mai cred că mă nţelegi... revărsatul zorilor nu erâ departe.
RADU MĂRGEAN In o odae singuratecă, învăţatul stătea nemişcat