Page 14 - 1913-47

Pag. 694. C O S I N Z E A N A Nr. 47.

Chemă la sine pe Caleb, acum în culmea fericirii în forma lor s ascunde un gest de ocrotire
şi grăi: Căci streşinile toate adăpostesc sub ele
„Ar trebui să te scurtez de un cap fiindcă nu Ca o dovadă despre materna lor iubire,
mi-ai spus pe loc leacul acesta minunat şi m’ai lăsat în cuiburi liniştitul popor de rândunele.
o
să sufăr atâta vreme. Am să fiu însă îndurător să te
iert de hatârul nevestei tale. Ca să ştii însă cât am pă­ Şi toate laolaltă adăpostesc oraşul,
timit, să simţi şi tu ce sunt durerile de picioare!“ Oraşul ce se ntinde enorm în depărtare,
Şi Caleb primi iarăşi douăzeci şi cinci la tălpi, de Şi care, dela geamuri, îmi pare n uriaşul
simţi ce sunt durerile de picioare. Şi stăpânul lumii Avânt de case n valuri o ncremenită mare!
zise apoi:
Şi când amurgul cade pe pantele lor triste
„Acum du-te acasă; acolo te aşteaptă un burduf
Olanele şe’mbracă în purpură şi’n soare,
cu aur şi fiindcă îmi place să răsplătesc serviciile bune,
Şindrila'n violete culori de ametiste
ai să găseşti şi o cămilă încărcată cu haine frumoase
Şi turnurile n zare de-argint fulgerătoare.
şi găteli scumpe pentru Myra, aleasa inimei tale. Iar
tu ca amintire, că ai vindecat pe califul, să porţi haina
Iar când le văd sub albe mantale de hermină,
aceasta de cinste“.
Şi fumul lin se’nalţă spre regiuni pierdute,
Caleb, uitându-şi durerile, o tuli acasă. In uşă îl
Ştiu bine că'n palate e cald şi e lumină,...
aşteptă Myra plină de bucurie.
Dar cât îmi par de triste hogeagurile mute!
„Caleb, stăpâne, ce mândră e Myra ta de tine,
că ai ştiut să ascunzi priceperea şi înţelepciunea sub
O! Cât îmi par de triste... Mă doare şi m apasă
o smerenie aşa de mare. Tot Bagdadul vorbeşte azi
Tăcerea care-ascunde umila lor vieaţă,
de noi, sunt femeea cea mai fericită din lume“.
Acolo e durerea şi-atât de frig în casă
Caleb şezu jos şi bombăni:
Că vezi la geam perdele şi broderii de ghiaţă!
„Allah e mare Myra, şi fiindcă te-a cinstit califul,
nu vreau să te cert. Maşallah, cum mai trăgeau tică­ Ades când stau pe gânduri şi le privesc, sunt ore,
loşii aceia cu bastonul! Şeitanul să te arunce de vie în nopţi când dorm sub streşini lăstuni golaşi şi vrăbii
în fundul iadului, dacă mai îndrăsneşti să mă mai dai îmi par o ’ngrămădire de pupe şi de prore
drept hachim!“ închipuind în umbră fantastice corăbii...
Myra râse şi zise:
„Ce vrei tu, Caleb, nu te gândeşti că tot norocul Şi eu pornesc cu ele pe-a visului aripă,
acesta ţi se trage de pe urma mea?“ ^ ^ ^ Pe marea violetă a cerului de noapte,
Mambrac şi plec cu ele şi zbor şi uit o clipă
De zbuciumul vieţei ce moare jos în şoapte...

Iar când pe străzi se lasă tăcerea funerară
Şi’n sufletul meu creşte sălbatica iubire,
(9 o per ¿şurile. Doar numai eu şi ele veghem în noaptea clară

Aproape de luceferi şi de nemărginire.
Privesc dela fereastră întrecerea nebună
MIRCEA DEM. RĂDULESCU
De mii de copeiişuri... Grămada lor mi-e dragă;
In fiecare noapte le văd sclipind sub lună
Când doarme dus oraşul pierdut în umbra vagă...

Predomină văzduhul le văd cu mii de forme, CRIMA LUI _ _
Le văd sclipind în soare, dar seara estompate... 12
îmi par căte-odată cas pălării enorme, SYLVESTRE BONNARD
Ori coifuri uriaşe ascunse ntr’o cetate.
«oman de ANATOLE FRANCE - Irod. de VASILE STOICA
Ce buni prieteni suntem de gânduri şi de vise!
De-asupra lor trec norii cu sfâşiate steaguri, Dornic de a cunoaşte persoana cu care aveam a
Aproape sunt de ele albastrele abise, face, încercai să-mi strâng ideile, ca să-i adresez un
Şi gândul lor e fumul ce ese din hogeaguri, compliment respectuos din parte-mi. Mărturisesc că aş
fi simţit un fel de mulţumire, dacă i-aş fi putut vorbi
Din negrele hogeaguri ce străjuesc în zare, ştienţificeşte despre rolul semnelor sale atât la rasa
Şi vrând parcă să afle din necuprins misterul, germano-saxonă cât şi în occidentul latin. O astfel de
Destină în aer braţe răsleţe şi bizare disertaţie erâ, în gândul meu, un mijloc ingenios de
Cu gesturi largi, să strângă la sânul lor tot cerul. a-i mulţumi doamnei acesteia, pentru bunăvoinţa, ce-a