Page 15 - 1913-47

N r . 4 7 . C O S I N Z E A N A Pag. 695.
J
dovedit-o arătându-se unui învăţat bătrân, împotriva fi băgat sara în răcori frumuşele perechi întârziate. Cre­
obiceiului statornic al semnelor sale, cari nu se arată deam însă, că vei fi dispărut cu totul de vreo trei vea­
decât copiilor naivi şi ţăranilor inculţi. curi încoace. Să poate să te mai vadă lumea şi în
Dacă-i zină, nu-i mai puţin femee, îmi zisei, şi veacul acesta al telegrafelor şi al căilor ferate, doamnă?
deoarece, doamna Recamier, după spusa lui J.-J. Am­ Portăreasa mea, care a fost dădacă pe vremuri, habar
pere, ţinea socoteală şi de impresia ce-o făcea frum- n’are de dta, iar micul meu vecin, căruia încă tot dă-
seţa sa asupra urloierilor, doamna asta, care şade pe dacă-sa îi şterge nasul, zice că dta nici nu exişti.
Cronica de Nürnberg-, va fi fără îndoială măg-ulită, că — Ce spui? se răsti dânsa la mine cu un glas
aude vorbind despre dânsa un savant, şi vorbind ştien- arginţiu, îndreptându-şi majestoasă mijlocelul său de
ţificeşte, ca despre o medalie, o pecete, un giuvaer regină şi bătând ca într’un hipogrif, în grosciorul dos
sau o monetă. întreprinderea aceasta însă, care avu al cronicei de Nürnberg.
foarte mult de luptat cu sfiala mea, deveni într’adevăr — Nu ştiu, îi răspunsei frecându-mă la ochi.
cu neputinţă de îndeplinit, când văzui că doamna de Răspunsul acesta, care purta pecetea unui scep­
pe Cronică începe să scoată dintr’o trăistuţă, dela şold, ticism profund ştienţific, făcu asupra interlocutoarei
una după alta nişte alune mititele, cum n’am văzut mele cel mai deplorabil efect.
niciodată, să le sfarme între dinţi, şi să-mi zvârle co­ — Domnule Bonnard, îmi zise dânsa, dta nu eşti
jile în nas, în vreme ce dânsa ronţăie miezul cu gra­ decât un pedant caraghios. Niciodată n’am avut încre­
vitatea unui copil ce suge. dere în dta. Un biet piciu de pe drumuri, cu poala
Intr’o astfel de împrejurare făcui, ceea ce pre­ cămeşii scoasă prin crepătura pantalonilor, mă cunoaşte
tindea demnitatea ştiinţei: tăcui. Deoarece însă cojile mai bine decât toţi ochelăriţii de pe la Institutele şi
îmi pricinuiau o gâdilitură supărăcioasă, îmi dusei mâna Academiile dvoastră. A şti, nu însemnează nimic, a-ţi
la nas, şi constatai atunci, spre marea mea mirare, că imagină, asta e totul. Nimic nu există decât ceea ce
ochelarii alunecaseră până pe vârful lui, şi că eu ve­ e plăzmuit de fantazie. Eu sunt imaginară. Va să zică
deam pe dumneai, nu prin sticla lor, ci pe deasupra exist, aşa cred! Mă visaţi şi eu vă apar. Totul e vis,
ei, ceea ce iarăş e cu neputinţă de înţeles, deoarece şi deoarece pe dta nu te visează nimeni domnule Bon­
ochii mei, slăbiţi de atâtea texte din bătrâni, nu deo- nard, dta nici nu exişti. Lumea e în mâna farmecelor
sebiau fără ochelari pepenele de garafă, măcar de mi mele; eu sunt pretutindeni, în raza lunii, în susurul
le-ar fi aşezat cineva în vârful nasului. ascuns al izvorului, în doina legănată a frunzelor, în
Nasul acesta, remarcabil prin massa, forma şi co­ ceaţa trandafirie, în aburii luminoşi cari se ridică di­
loraţia sa, atrase binişor atenţia zinei, căci dânsa puse mineaţa de pe lunci, pretutindeni. Toţi mă văd şi tu­
mâna pe peana de gânsac, care se înălţă ca un surgu- turora le sunt dragă. Toţi oftează şi se înfioară, când
ciu din călimară, şi începu să-i plimbe firicelele de-a- aud zuruind în urma paşilor mei frunzele moarte. Pe
lungul lui. Am avut în societate de multe ori prilejul buzele copiilor mici pun zimbet, iar pe a graselor lor
de a mă lăsă în voia năzbutiilor nevinovate ale dom­ dădace pun spirit. Mă plec peste leagăn, şi glumesc
nişoarelor, cari, mă atrăgeau în jocurile lor, îmi îmbiau şi-i mângăiu şi-i adorm, iar dta te îndoeşti de existenţa
oprăjorii să li-i sărut prin răzimătoarea scaunului sau mea! Domnule Bonnard, mantaua dtale nu acopere de­
mă rugau să stâng o luminare, pe care o ridicau deo­ cât o piele de măgar.
dată deasupra suflării mele; dar până acum nici o per­ Şi tăcu; nările-i subţiri i se umflară de indignare
soană de sexul lor nu m’a supus unor capricii aşa de şi în vreme ce eu, cu toate că-mi era* ciudă, admiram
intime, cum îşi permitea femeia asta gâdilindu-mi nă­ eroica mânie a acestei persoane mititele, dumneaei îmi
rile cu firicelele propriei mele pene. îmi adusei aminte cufundă peana în cerneală, o învârti, ca vâsla în lac,
din norocire o zicală a bunicului meu, Dumnezeu să-l şi mi-o zvârli în nas, cu vârful înainte.
ierte, care spunea că femeilor le stă în voie ori ce, şi încercai să-mi şterg faţa şi simţii că într’adevăr
că tot, ce vine dela dânsele, e gingăşie şi favoare. e plină de cerneală. Dânsa însă dispăruse. Lampa mi
Primi-i dar cojile de alune şi firele de peană drept se stânsese: doar o rază de lună mai răzbăteâ prin
semn de gingăşie şi favoare deosebită, şi încercai să geam şi cădea pe Cronica de Nürnberg. Un vânt ră­
zimbesc. Ba luai şi cuvântul: coros, ce pornise fără să fi observat eu, se războia
— Doamnă, îi zisei cuviincios şi cu demnitate, acum cu penele, hârtiile şi bulinele mele. Masa eră nu­
dta acorzi cinstea acestei vizite a dtale, nu unui răp­ mai cerneală. Lăsasem fereastra intredeschisă, şi afară
ciugos, sau unui bădăran, ci unui bibliotecar destul de eră furtună. Ce nesocotinţă!
fericit că te poate cunoaşte, şi care ştie că dta odi­ — urmează —
nioară încurcai prin iesle coamele iepelor, beai laptele
din copăile spumoase, presărai praf de mâncărici pe
spinarea bunicelor, făceai să împroaşte în ochi cenuşa
din vatră, cu un cuvânt, puneai neorânduiala şi veselia
în casele oamenilor. Te poţi lăudă mai departe, de a