Page 10 - 1913-48
P. 10
c/iamai cu mine. tru toate nimicurile, ca lunecată din minţi, cu ochii
sticloşi, cufundaţi în orbite, învârtindu-şi pumnii în aer.
Preuteasa Rachi, eră un trunchiu colosal. In tine
Rămâi cu mine n lumea mea senină,
Norocul meu de umbra ta se leagă, reţe a fost frumoasă chiar, — rând pe rând însă, s’au
Şi visul şi vleafa mea întreagă. îngropat aspiraţii, avânt, prilejuri de distracţii; le-a
Rămâi, izvor de pace şi lumină. dus pe toate, parcă valea din Tinoasa, cu creşterile şi
decreşterile ei regulate toamna şi primăvara, — şi din
Străbate-voi câmpiile în floare, toate ce a mai rămas, ca amintire de odinioară, e
Cununi de crini pe fruntea ta voi pune,
Şi n măreţia soarelui ce-apune „Nani“, fata ei.
Te-o adormi senina mea cântare. îşi aduce bine aminte încă, Doamna Rachi, de
strălucirea unor seri cu lună, în cari „se tânguiau tă-
Voi rupe dela soare strălucirea lăngile, clicoteau apele în fântâni şi trandafirii vorbeau
Şi dela noapte pacea liniştită, cu umbrele călătoare“, toate, toate îndemnând parcă
Le-oi înfrăf\ cu-a ochilor ispită,
Prietini, cari acum pricep iubirea. sufletele la o reverie, la o visare fără margini. Popa erâ
tânăr atunci, —- şi erâ lângă ea, sub nucul alb dela
Şi vecinie să-mi rămâi curată, sfântă, casa părintească...
Ca ziua care n piept mi-ai înviat-o, ...Dar cum trecură toate... Azi preuteasa pare pe
Popoarele de gânduri, adorato, trecută foarte, şi părintele, bătut de griji, e adus bi
Să vezi cum fi se nchină şi te cântă.
nişor de spate...
Cu farmecul ce n jurul tău se lasă ...Ci totuş; parfumul zilelor trăite leagă adeseori
Tu eşti a mea. Rămâi, rămâi cu mine, două suflete pe totdeauna, să le topească unul în ce
înfăptuirea dorului de bine lalalt nu alta, le împreună cu un fir minunat, care îm
Şi visului meu gingaşe mireasă!
prăştie durerea gândului cu sfârşit de toamnă, ca prin
I. U. SORICU farmec. Aşa se cugetă părintele Mitrea în ceasuri dulci
de singurătate... Şi sub umbra caselor parochiale din
Tinoasa ar puteâ să fie aşa.
Ce să fi dat peste preuteasa însă, că de-o vreme
parcă-i o pacoste pe capul lui ? !
La casa părintelui Mitrea. Popa a fost din „naţie“ şi de-aceea preuteasa,
cu pretenţii de creştere, „cu mănuşi“, şi-a arogat un
T. MURĂŞANU fel de drept capricios asupra părintelui Mitrea; drept
suveran, care cu timpul a trecut în încăpăţânare. Pă
Săracu părintele Mitrea, că zile rele a mai fost rintele a înghiţit, cât a înghiţit, ani de-arândul; i-a
ajuns. La multe s’a oprit cu gândul în ceasurile moi plăcut chiar să creadă, că apucăturile preutesei sunt
de sara, lângă ciaslov. După ce se potolea ograda şi mai mult slăbiciuni femeeşti; a tot tăcut părintele, până
toate adormeau sub dragostea cerului nemărginit, se când odată a înţeles cu o durere ce-1 apăsă ca o
aşeză în pervazul ferestrei, ascultă răsufletele hrănite piatră grea pe suflet, că preuteasa e nebiruită, s’a făcut
ale celor din jur, culegea o amintire, un crâmpeiu de îngrozitoare. De-atunci n’o mai poate suferi. îndată ce
cântec, se oprea la o grijă a vieţii de mâne, — dar o vede că se înfurie, lărgindu-şi gura înfricoşat, şi înăl-
la aşa ceva niciodată. ţându-şi un pumn în aer, — părintele pune mâna pe
Cine ştie ce să fi dat de preuteasa, că de-o ciaslov şi se face nevăzut...
vreme, parcă-i o pacoste pe capul lui. Răcneşte pen Se mai întâlnesc doar, când preuteasa se ’ntoarce
